Majestatea Sa Regele Mihai a intrat în lumea celor drepți, noi rămânem tot în lumea celor strâmbi. Republică sau Monarhie? Margareta sau Charles? Capitalism sălbatic sau comunism deghizat? Am auzit în aceste zile toate admirațiile, meritele și miturile regalității, dar și zvonurile, scornelile, răutățile, mizeriile, ignoranțele și neputințele induse de plecarea dintre noi a Regelui Mihai. În nemernicia și stupiditatea noastră, am neglijat 28 de ani argumentul forte al europenismului nostru: îl aveam în viață, printre noi pe Regele Mihai, unicul șef de stat dintre cei care au redesenat istoria Europei după războiul mondial. Acum, când este prea târziu, și după ce ne-am minunat de grația unei vremi blânde, exact cât a fost pe lumea asta Regele Mihai I, acum după ce am revenit la republica anostă, chinuită și mohorâtă ca sufletele noastre, să ne spargem capul cu alte dileme și angoase de popor ezitant, somnolent, dezorientat.
Mai are monarhia vreo șansă să fie instaurată în România?
Dacă – da – cum, în ce context? Dacă – nu – de ce? Da. Sau nu. Monarhia este chiar șansa pentru a avea un regim politic realmente democrat, stabil, echilibrat si performant, pentru că în 28 de ani România a ratat două republici: 1. cea bolșevică, instalată la 30 decembrie 1947 care a durat pină în decembrie 1989. Și 2. cea fesenistă, din 1990 încoace. Perioada monarhiei( 1866-1947) a fost cea mai reușită, plină de realizări fără precedent, de progress, chiar daca nu ne-au ocolit și destule ratări. Românilor li se potriveste regimul monarhic în mult mai mare masură decît republica. Regele a murit, trăiască Regele!? Care Rege?
De mâine începe Marea Ciorovăială românească, peste câteva zile vine peste noi Anul Centenar, începem să aniversăm 100 de ani, dar nu știm précis de ce
O republică ratată aniversează o Românie Mare, realizată de o vizionară Monarhie Constituțională. Ne minunăm că încă existăm ca stat!? Jubilăm că a căzut comunismul, sau că suntem duși către veșnica tranziție de același PSD deghizat și revopsit și veșnic dispus să dea? Oare iar ne aruncăm în hăul populismului și discursurilor pre electorale? Evident, România ultimilor 100 de ani nu este o poveste de succes.
România s-a făcut Mare exact în momentul puciului de stat bolşevic din 1917, și iat-o după 100 de ani tot într-un puci, cu instrumente democratice, încăpută mai mult ca oricând în ultimii 28 de ani pe mâinile unui grup de forță și putere neagră, care impun cu forța majorității zdrobitoare, după doar un an de guvernare, cum să distrugă independența celei de-a treia puteri a statului – Justiția.
Bolșevismul a schimbat istoria lumii şi a Europei în rău, puciul contra Justiției din România e de foarte mare rău pentru statul tânăr românesc. Se întoarce cumva bolșevismul și metodele lui?
Nu e cazul să insistăm cu argumente de genul „dar pe noi cui ne lași Majestate?” – acestea sunt enorm de multe și ne fac să medităm temeinic, la ce suntem și vrem să fim în următoarea 100 de ani.
Cităm din cursul scurt de istorie grozistă, cel al forțării abdicării Regelui Mihai în 1947, fiind un episode fundamental legat de ceea ce a spus atât de frumos Regele, la ultimul discurs în Parlamentul României:
„Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.”
Este util și instructiv-educativ să intrăm în Anul Centenar al României Mari cu cel puțin o idee clarificată: Aniversăm în 2018 o republică ilicită, impusă de bolșevicii ocupanți, neconstituțională, nesupusă votului legitim al poporului român în 1946, la fel ca și în anii 1991, când a fost trișat poporul cu Constituția fesenistă, care excludea monarhia ca alternativă democratică.
În seara zilei de 30 decembrie 1947 a fost difuzat la radio Mesajul Prezidiumului Republicii: ”Poporul român și-a dobândit acum libertatea de a-și da forma de stat cea mai potrivită cu aspirațiile sale firești: Republica Populară… Nicio piedică nu mai stă acum în calea dezvoltării depline a democrației noastre populare, menită să asigure tuturor celor ce muncesc, cu brațele sau cu mintea, de la orașe și sate, buna stare materială și culturală, și care să constituie garanția suveranității și independenței noastre… Totul depinde acum numai de munca și destoinicia noastră, de iubirea noastră de popor și de Republica noastră Populară, de devotamentul fiecăruia pentru propășirea țării”.
După ce regele a iscălit actul de abdicare, dr. Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej au plecat la Consiliul de Miniștri care s-a deschis la ora 15.30. Petru Groza a lecturat participanților documentul semnat de Mihai I. În continuare a prezentat textul Proclamației guvernului către țară, prin care se anunța abdicarea regelui. În document se aprecia: ”Astfel, poporul român a dobândit libertatea de a-și clădi o nouă formă de stat- Republica Populară. Să înălțăm noua formă de viață a statului nostru, R.P.R, patria tuturor celor ce muncesc cu brațele și cu mintea, de la orașe și de la sate”. Proclamația a fost semnată de toți membrii guvernului, inclusiv de cei care nu erau prezenți.
Petru Groza a ținut să informeze că actul abdicării a fost semnat ”prin bună învoială”. De asemenea: ”Noi mergem înainte pe drumul nostru cu minimum de zguduiri la maximum de foloase”. În final menționa că ”… fostul rege va fi respectat ca orice cetățean al țării”. Potrivit Constituției, în lipsa regelui urma să fie constituiă o Regență, dar, cum a spus Petru Groza, ”trebuie să dezvățăm pe oameni să tot vorbească despre rege și despre Regență”. El a propus constituirea unui Prezidiu al Republicii Populare Române, alcătuit din cinci persoane, ”oameni onorabili și de suprafață”, care să exercite prerogativele fostului suveran. Petru Groza a sugerat ca din Prezidiu să facă parte: Mihail Sadoveanu(președintele Adunării Deputaților), C.I. Parhon (președinte al Asociației Române pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică), Ștefan Voitec(minstrul educației), Gh. Stere(președintele Curții de Apel București) și Ion Niculi, vicepreședintele Adunării Deputaților. Consiliul de Miniștri a aprobat aceste propuneri la ora 16.10”
PS: Și totuși, infamul Dr. Petru Groza, care s-a înfipt în istoria României doar prin intersecția fatală și sinistră dintre comunismul de joasă speță și Regalitatea și Coroana, reprezentată de Regele Mihai, are – încă – o stradă la Galați. Ce e drept, este o stradă reprezentativă pentru Orașul Roșu (de altfel, un lider penelist verde-portocaliu roșu-galben și-a înfipt chiar pe respectiva stradă , cu voia urbaniștilor ratați ai Galaților, o vilă de neam prost). Așteptăm momentul când cetățenii republicani din toate partidele, deranjați de faima sinistră a dr. Petru Groza, vor cere eliberarea orașului de str. Dr. Petru Groza! Asta dacă Republica are cetățeni, și nu doar o populație. În fond, ce poate fi mai simbolic în Anul Centenar, pentru Orașul Roșu, decât să scăpăm de umbra funestă a sinistrului dr. bolșevic Petru Groza, ce va cădea chiar și peste redezvelitul Monument al Apărătorilor Orașului-1918, a cărui demolare s-a întâmplat tot din cauza excesului de zel bolșevic.
