I-am surprinde? În loc să fugim iar lași din fața votului, ce-ar fi să vedem la urne câți mai spunem NU?
„Referendumul nimicului” este o păcăleală bazată pe iuțeala de mână a neocomuniștilor și orbul de găini al votanților lor.
Modificarea sintagmei ”familia se bazează pe căsătoria între soți” cu ”familia se bazează pe căsătoria între bărbat și femeie”, aparent corectă, ascunde o capcană.
Până la „între bărbat și femeie” s-a strecurat pervers înghețarea unei noțiuni care ar fi trebuit analizată pentru o reformulare: ”familia se bazează pe căsătorie”.
Ce ascunde „zăhărelul” cu bărbatul și femeia
Mizând pe „cireașa” atractivă a formulării, cei care propun românilor o deschidere spre Eur…asia ascund de fapt hapul amar al discriminării familiilor ce rezultă și din alte uniuni decât căsătoria.
Cui rămân familiile monoparentale în care femeia alege cu dreptul ei suveran, de mamă, să crească un copil fără un potențial soț bețiv, egoist, leneș, extremist, infatuat, golan sau violent?
Dar cu familiile în care soții nu au reușit sau nu au vrut să-și facă actele, să dea birul statului și, eventual, și bisericii, dar își recunosc, cresc, educă și iubesc copiii, plătesc taxe și impozite ca buni cetățeni?
Dar cu bunicii, unchii și mătușile în grija cărora au rămas copii ai unor părinți ce au dat bir cu fugiții, speriați de responsabilități sau fugăriți de nevoie?
Dar cu bietele cupluri care nu pot avea copii?
Cu o restanță majoră – actualizarea la secolul 21 a fundamentelor familiei – ne apucăm în schimb să statuăm încă o restricție, căsătoria între bărbat și femeie ca o condiție sine qua non a familiei.
Dincolo de părinți, discriminarea copiiilor
Să nu ne amăgim. Persoanele singure POT adopta copii. Și dacă respectiva persoană este de fapt într-o relație homosexuală (masculină sau feminină) de facto, bine tăinuită, despre care oricum statul nici nu are voie s-o întrebe? La ce mai ajută 40 de milioane de euro cheltuiți pentru referendum?
Practic, dincolo de discriminarea vizavi de unii părinți sau cei care îndeplinesc acest rol într-o familie, ar trebui să ne întrebăm cum vor fi discriminați copiii care nu au nicio vină că provin din diverse alte relații decât cea statuată în constituție. căsătoria dintre bărbat și femeie.
Așadar, înainte de drepturile noastre de heterosexuali lezați cică de îndrăznelile homosexualilor, să nu uităm că primordiale sunt drepturile copiiilor. Indiferent dacă aceștia cresc într-o familie „tradițională” sau nu!
România, în afara lumii civilizate?
În Carta drepturilor fundamentale ale omului, unul din drepturile fundamentale este dreptul la căsătorie. Și nu se spune cât trebuie să fie de diferite sau nu.
Să nu uităm că până și cei condamnați pe viață sau chiar la moarte au dreptul să se căsătorească, dacă mai au timp și cu cine…
Ca să nu mai amintim că un jurist până în pânzele albe ar specula că, dată fiind egalitatea dintre sexe, atâta timp cât femeia se poate căsători cu un bărbat, și bărbatul, egal în drepturi cu femeia, ar trebui să aibă libertatea de a se căsători cu… un bărbat. Iar femeia egală bărbatului ar trebui și ea să aibă dreptul la… o femeie.
Apropo, dreptul la a adopta sau crește copii nu este între cele fundamentale. Deci, dacă asta s-ar fi vrut de fapt, nu era o problemă separarea noțiunilor.
Dar intrăm deja în discuție. Fiindcă, deocamdată, dincolo de căsătoria homosexualilor, România are o mare problemă heterosexualii. Suntem în „clubul” neselect și neonorant al celor șase țări (alături de Polonia, Slovacia, Lituania, Letonia și, evident, Bulgaria) care nu permit parteneriate civile nici măcar cuplurilor heterosexuale.
Din cauza acestui neajuns legislativ, milioane de bărbați și femei, heterosexuali, care trăiesc împreună fără a fi căsătoriți, nu există ca familii pentru stat. Nu se pot coasigura, nu se pot reprezenta în diverse situații, unele extreme, ca de exemplu în deciziile medicale urgente, nu se pot moșteni etc.
Cu asemenea discriminare, nu doar că ne scoatem singuri din rândul țărilor europene, dar ce să mai vorbim de restul lumii civilizate?…
Înșelătoarea socoteală de acasă
Deci, la referendumul de duminică, se încearcă validarea în Constituție a unei relații mai înguste, mai restrictive între familie și stat. Mai puține familii „oficiale”, mai puține alocații de sprijin, drepturi, obligații de protecție ale statului etc. Și se folosește o păcăleală pentru a se valida o încremenire în proiect a unei Românii și-așa prea mulți ani în urma țărilor civilizate.
Dar ce-ar fi dacă, în loc să mizăm pe speranța subțire că nu vor găsi 30% din cetățenii cu drept de vot dispuși să nimerească urna – mai ales că sunt două zile la mijloc – am alege curajul?
Mai ales că, sondaje recente deja anticipează îndeplinirea cu brio a pragului de validare…
Curajul de a ne prezenta și a spune NU, dacă așa credem, în loc să cădem iar în lașitatea abandonului care a adus PSD-ul la putere. Fiindcă „ai lor” au fost mult mai disciplinați decât „ai noștri”.
Marotei fraudării rezultatelor indiferent dacă cei care se opun se prezintă sau nu la urne ar trebui să-i opunem, măcar ca exercițiu, dilema: ce-i mai ușor – de „acoperit” 5-7% prezență, diferența ca să iasă cvorumul la urne, sau de anulat cine știe cât la sută voturi cu NU?… Mai mult, dacă ne-am disciplina mai cu talent, mergând la urne într-un procentaj major, am afla măcar câți mai suntem contra. Să știm, poate ne hotărâm să ne mutăm…
Iar pentru cei care își găsesc altă sperietoare în lipsa mijloacelor electronice de contabilizare a prezenței, a voturilor etc., să-și amintească totuși că în 1996, dacă a fost să se întoarcă foaia după șase ani negri, de teroare, s-a putut. Dar am fost la urne peste 76% din cei înscriși. Dar, din păcate, de atunci am tot scăzut…
Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum
