Rectorul Georgescu, acuzat că și-a falsificat CV-ul! În loc de activist plătit la Tineretul Comunist, pretinde că era asistent universitar | VIDEO

In Actual, Local, Politruci&Traseiste, Scoala, Sistemul

Un istoric anticomunist susține că rectorul „Dunării de Jos” maschează cu „asistent” doi ani de activism plătit la Uniunea Tineretului Comunist.

Practic, fostul ministru al Cercetării în Guvernul Tudose – recent ales rector al universității de stat din Galați – ar fi ajuns abia la două luni de la Revoluție la „Dunărea de Jos”, transferat cu acte în regulă de la „județeana de partid, secția UTC”. Nicidecum în 1988, cum susține în CV-urile de pe site-ul instituției de învățământ sau al ministerului pe care l-a condus.

Invitat la emisiunea „Realitatea Românească” de sâmbătă, 25 ianuarie, la Realitatea Plus TV, istoricul Marius Oprea i-a declarat jurnalistului Octavian Hoandră că a găsit recent dosarul lui Puiu Lucian Georgescu și va publica în curând o „analiză consistentă a acestui dosar”.

Fondator și fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), istoricul Oprea s-a arătat intrigat nu numai de faptul că, în loc de asistent universitar cum menționează prin CV-uri, Georgescu a fost „activist de partid plătit la județeana de partid, UTC Galați”. Ci mai ales de modul în care fostul regim, comunist, s-a perpetuat infiltrându-și oameni de bază dar mai ales descendenții sau discipoli ai acestora în noul regim.

„Transferul lui (Georgescu, n.n.) de la UTC la Universitate s-a produs pe 14 februarie 1990. Când încă  funcționa UTC-ul! Hârtia prin care a fost transferat nu poartă antetul Frontului Salvării Naționale, ci al UTC!

Deci problema noastră esențială este această continuitate pe care o regăsești cercetând arhivele. Acum nu mai avem parte de generația foștilor membri ai Comitetului Central gen Ion Iliescu. Biologic, ei s-au dus. Acum suntem conduși de Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România și UTC.

Nu putem avea lustrație, dar măcar putem afla cine sunt cei care ne-au condus sau ne conduc încă destinele. Dacă facem o analiză a membrilor Comitetului Central ai UTC aleși la congresul din noiembrie 1989 și vedem ce au ajuns după, vom avea un șoc!”

În lumina celor susținute de istoricul Marius Oprea, poate cel mai apreciat specialist în istoria recentă a României, ar fi interesant de analizat ce succes ar mai fi avut profesorul Georgescu în fața propriilor colegi dacă i s-ar fi știut adevărul despre perioada în care a fost activist UTC.

Pesedismul clădit pe utecism bate statura și etica academică?

Și nu ar fi într-atât de condamnabil că Georgescu a parvenit dintr-o structură de partid direct într-o instituție de învățământ superior când alții se chinuie ani de zile să se titularizeze pe un post în învățământul preuniversitar.

Dar ar fi extrem de reprobabil ca perioada respectivă să fi fost mascată cu un CV falsificat dacă susținerile lui Marius Oprea sunt adevărate. Și, la câte victime ale atrocităților comuniste a dezgropat acest om – inclusiv la propriu – nu avem motive să ne îndoim că nu sunt.

Să-ți falsifici grosolan – prin înlocuire, nu prin omisiune – o parte a istoricului personal și apoi să fii prins în fapt ar însemna pentru foarte mulți dintre noi să nu mai putem apoi ieși pe stradă de rușine. Darămite, după o asemenea rușine, să mai și candidezi la o ditamai funcția de rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați – o instituție cu peste 3.000 de angajați, al doilea angajator din județ.

Oare și-ar mai fi câștigat Puiu Lucian Georgescu (sau Lucian Puiu Georgescu, în funcție de momentul alcătuirii diverselor CV-uri) actuala funcție de rector, la numai 80 de voturi distanță de contracandidatul său, dacă ar fi știut colegii săi nu atât că parvine de la UTC, dar mai ales că și-a falsificat CV-ul?

În ce privește fosta apartenență comunistă a lui Georgescu, ne îndoim că mulți dintre capii Universității s-ar fi sinschisit prea mult de asta chiar și când încă nu era rector , ci doar decan la Facultatea de Științe (din 2009).

Să nu uitîm că, pe 8 decembrie 2016, Universitatea „Dunărea de Jos” a fost prima instituție de învățământ de stat care a girat lansarea cărții generalului-colonel (r.) Iulian Vlad, fostul șef al Securității, şi a fostului său șef de cabinel, generalul de brigadă (r.) Aurel Rogojan. Aceștia au fost au fost invitați de Departamentul de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Dunărea de Jos să-și lanseze cartea ”Factorul intern”, iar maestru de ceremonii a fost chiar conferențiarul Cătălin Negoiță, același cu directorul de la Cultură sau ditrectorul-acționar de la ExpressTV….

Nepăsare de fost ministru sau nesimțire de fost utecist?

Fiindcă un asemenea gest ni se pare a fi de o josnicie ce nu are nimic de-a face cu statura și etica academică pe care le afișează fostul ministru pesedist Georgescu, am încercat să aflăm și părerea domniei sale.

L-am sunat, i-am povestit despre Marius Oprea, istoric despre care Georgescu susține că nu a auzit niciodată. Nici despre IICCMER, deși aici vorbim deja despre o structură guvernamentală, despre care fostul ministru al Cercetării nu are voie să nu fi auzit.

Într-un final, i-am trimis captura video de mai jos pe WhatsApp, stabilind clar ca, după vizionare, să ne furnizeze un punct de vedere pentru o reflectare jurnalistică cât se poate de echilibrată a subiectului.

Bineînțeles, după cum ne așteptam, rectorul Georgescu nu ne-a mai răspuns la apelurile telefonice sau mesajele trimise pe WhatsApp. Pur și simplu lasă telefonul să sune sau tace indiferent deși aplicația îl indică foarte clar ca fiind „online”.

Dar, dacă se răzgândește, dreptul său la replică este oricând binevenit. Suntem siguri că studenții săi dar și părinții acestora îl vor citi cu atenție. Ca de la comunitate la educator-exemplu…


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

7 commentsOn Rectorul Georgescu, acuzat că și-a falsificat CV-ul! În loc de activist plătit la Tineretul Comunist, pretinde că era asistent universitar | VIDEO

  • Daca informațiile sunt susținute de probe rezultă că Georgescu și-a falsificat CV-ul. Din cate a declarat Marius Oprea nu era un simplu membru de partid ci angajat al Partidului Comunist Român – structura UTC cu carte de muncă. Cei care erau angajați de structurile județene de partid erau spuma comuniștilor, cei care se ocupau de îndoctrinare și aveau grijă ca ideologia comunistă să fie respectată de mase. Erau un fel de șefi ai securiștilor pe vremea aia….

  • Eu nu cred ca domnul profesor Georgescu putea sa scrie in CV ca a fost asistent universitar si el de fapt sa fi fost angajat al partidului comunist. M-am uitat și eu pe net si in toate CV urile sale apare ca a fost asistent universitar in perioada 1988-1990. Nu se poate ca un ditamai profesor, fost ministru si actual rector ales să-și falsifică in asa mod grosolan trecutul. Poate este totuși o greseala, o potrivire de nume ceva.

    • Mihai ANGHELUȚĂ, Jr.

      Dvs. sunteți Marin Costel de la UTC, ulterior răsplătit cu funcții și de către neocomuniști, ca de exemplu director la Apă Canal, sau este doar o potrivire de nume?

  • Cum s-o fi dus Marius Oprea să spună că Georgescu și-a falsificat CV-ul tocmai la o emisiune care nu poate fi verificată? În plus, din câte știu, istoricul Marius Oprea știe să facă diferența între securiști (poliție politică) și nomenclaturiști (potentați ai vremii). Miroase a fake news.

    • Mihai ANGHELUȚĂ, Jr.

      Păi, tocmai, că s-a dus la o emisiune care nu poate fi „verificată” ca să nu poată „tovarășii” să-i impună ceva realizatorului care, strâns cu ușa, să nu-l lase să vorbească. 🙂 Trecând în registru serios, aveți înrgeistrarea video postată de noi, cum nu poate fi verificată emisiunea, în ce sens? Pe de altă parte, Marius Oprea nici nu a susținut că rectorul Georgescu (despre care, până la articolul n ostru, nu auzise de acolo, de la București, decât că a fost ministru al Cercetării) a făcut poliție politică. Ci că face parte din categoria UTC-iștilor lansați imediat după 1989 ca să înlocuiască prea vizibilii tovarăși ce ținuseră frâiele puterii până atunci.Iar pentru un ditamai rectorul ca Georgescu, spunem noi, falsificarea CV-ului este un lucru foarte grav, mai ales că nu este vorba de o simplă omisiune, ci de o minciună groasă.

  • Când spuneam „verificat” mă refeream la faptul că emisiunea nu are arhivă, deci nu am putut să o văd integral. Faptul că ai pus două minute de emisiune nu e semnificativ, câtă vreme, fără a fi specialist în IT, poți face o grămadă de „lucruri” cu un segment atât de redus de dialog televizat.

  • Tot mediul academic galatean stie ca domnul Lucian Georgescu minte, dezinformeaza, face abuzuri, santajeaza. Nu si-a inceput mandatul, dar public se recomanda rectorul universitatii, formuland acuze grave, neverificate la adresa angajatilor. Daca-si imagineaza ca prin dictatura va aduce progres in universitate, nu stim cine va accepta sa faca echipa cu „tovarasul”.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu