În ciuda mărețelor realizări anunțate pe frontul reabilitării școlilor, peste 15% dintre unitățile de învățământ din muncipiul Galați sunt în prezent afectate de lucrări de reabilitare.
Mulți dintre elevii sau preșcolarii acestora, dacă nu au avut norocul să fie invitați la școală printre muncitori, scule și materiale de construcții, au fost trimiși prin alte școli ca să întâmpine noul an școlar. Adesea, în niște condiții disprețuitoare, de bătaie de joc.
De exemplu, elevii Școlii 13 „Ștefan cel Mare” au făcut poze de început de an tot „în serii”, pe treptele Liceului de Marină, iar învățătoarele și diriginții i-au dus apoi în praful din spatele clădirii ca să le explice cum vor învăța încă o bucată de vreme în pribegie. Asta fiindcă Primăria plină de competenți nu a fost în stare să pună școlile la punct nici cu un aproape întreg an școlar precedent fără elevi în clase din cauza pandemiei.
După vânzoleala festivă de mai sus, a urmat ceea ce vedeți în poza de deschidere a acestui articol. Adică „ședința” cu elevii și părinții în curtea din spate, în praful parcării Liceului de Marină. Unitate de învățământ la care, dacă vă amintiți, s-au montat 33 (treizeci și trei!) de centrale termice, dar nu s-au găsit bani (sau interes) să se asfalteze curtea sau măcar să se dea o față acceptabilă zonei dimprejurul terenului de sport.
Iată, mai departe, ce grozăvii se găsesc îndărătul propagandei deșănțate făcute de Primărie și în special de primarul Ionuț Pucheanu în privința reabilitării școlilor. Fiindcă cifrele nu mint și arată clar cum sunt tocați banii contribuabililor.
O școală reparată cu cât s-ar fi făcut toată, de la zero. Plus o „prăjitură” pentru „clienți” vechi…
Incalificabilă, de exemplu, este situația Școlii 11 „Mihail Sadoveanu”. Și acolo s-a anunțat cu tobe și trâmbițe că lucrările s-au terminat de mult.
Dar, în realitate, era propagandă marca PSD.
Conform anunțului publicat pe banii Uniunii Europene, proiectul de modernizare și reabilitare a Școlii 11 Mihail Sadoveanu trebuia implementat până la 31 iulie. Anul trecut!
Iar anul acesta aflăm că orele se țin la Școala 11 concomitent cu renovările și reparațiile! Păi, nu s-au terminat anul trecu?!
Dar cine stă să verifice școala aflată în străfundul cartierului Țiglina III, aproape de cimitir? Merge să-i minți pe alegători cum o făcea și când era mare șef la Ecosal, că doar nu stă nimeni să caute în gunoaie…
Însă presa are datoria să verifice dacă cetățenii se lasă prostiți și iată ce aflăm tot din Viața liberă.
Ce ni se pare foarte grav este că la Școala 11 s-au aruncat – pe două reabilitări de clădiri, a unui teren de sport și a gardului – bani cu care s-ar fi făcut de la 0 nu o școală, ci un liceu întreg. Cu tot cu dotări, sală de sport etc.
La standardul de cost oficial, cele aproape 2,5 milioane de euro risipite aici credem că ar trebui să se lase urgent cu niște verificări din partea procurorilor, inclusiv la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est, condusă de peste 20 de ani de nemuritoarea brăileancă Luminița Mihailov.
Indiciu sigur pentru procurori: vedeți că s-au alocat lucrări suplimentare pentru înlocuirea lambriurilor, gresiei și faianței din proiect cu un pospai de vopsea epoxidică. Ieftină ca braga, doar 614.000 lei. Dar știți cine sunt fericiții atribuiți direct pentru 125.000 de euro văcsuirea? Dascon Global Construct, firma care văruia pe 100 de mii de euro stadionul Dunărea înainte de Forza ZU…
Vedeți că fix aceeași „rețetă”, cu aceeași vopsea, pe aceeași sumă, a aplicat-o Dascon Global Construct și la Școala 33!
Citește cum Forza ZU Galați a costat de 2 ori mai mult decât Forza ZU Iași 2018! Risipă de bani în numele PSD
Copii amărâți cu părinți lași
Un alt liceu la capăt de lume, greu verificabil, unde învață în special copii amărâți, cu părinți lași sau poate chiar pupincuriști siniștri, ce nu crâcnesc că și anul acesta trebuie să le învețe odraslele printre mistrii și găleți cu var, este fostul Liceu Industrial nr. 9. Denumit pompos „Anghel Saligny”.
Dar dacă întemeietorul ingineriei românești ar fi construit în ritmul constructorilor contractați de Pucheanu, și acum am fi fost tot o țară preponderent agrară…
Pentru niște izolații exterioare, tâmplării de geamuri, o pompă de căldură și asfaltat de alei se plătesc peste 400 de mii de euro, iar lucrarea trebuia să fie gata până în iunie acest an…
Liceul Dunărea, câte o anvelopare la 10 ani
Și la Liceul teoretic „Dunărea” trebuiau terminate lucrările de reabilitare până în septembrie 2021 fiindcă s-a semnat contractul pe 3 septembrie anul trecut iar perioada de execuție era de 12 luni. În fond, cât să-ți trebuiască să termoizolezi clădirea, să înlocuiești tâmplăria și să montezi niște panouri solare și o pompă de căldură? Pe 400 de mii de euro și aici, bani cu care se mai făcea jumătate de clădire fiindcă liceul funcționează într-o structură specifică școlilor generale.
În treacăt fie spus, acoperișul Liceului „Dunărea” s-a mai făcut o dată acum 10-12 ani, din miliardul de euro mătrășit de Tăriceanu chipurile pe reabilitarea școlilor din România. Știu sigur fiindcă am predat acolo doi ani engleza și am prins numeroase ocazii când apa se scurgea prin acoperișul abia făcut…
Dacă nu mă credeți, întrebați-l pe d-l Onuț Atanasiu, actualmente deputat liberal de Galați, că dumnealui era profesor de fizică și director adjunct la „Dunărea” pe vremea aceea…
La Auto, se toacă și mulți bani fără control, de la bugetul local…
Liceul cu nume disprețuitor la adresa lui Traian Vuia – care nu era șofer, ce să vezi – își primește și el elevii printre grămezi de moloz și glume de șantier fiindcă lucrările de reabilitare trebuiau terminate încă din ianuarie acest an. Dar sub supravegherea magistralului Vergiliu Vals, ajuns director în Primărie după ce ani buni a fost „mahăr-șef” la Electrica Galați, există toate șansele ca lucrările să nu se finalizeze nici în ianuarie anul viitor.
Și aici se aruncă la greu cu vagoane de bani, sunt în joc aproape 2 milioane de euro o reabilitare de clădire și niște achiziții de computere. Din aceste 2 milioane, două treimi sunt de la bugetul local. Deci, adio verificări ale instituțiilor europene, care oricum cam au și acelea orbul găinilor…
Dealtfel, ca la majoritatea lucrărilor, din fonduri europene s-a suplimentat cu 10% valoarea lucrărilor pentru modificări apărute, chipurile, pe ultima sută de metri. Cică nu s-au putut inspecta niște stâlpi interiori fiindcă erau elevii la școală. Iar de la bugetul local, peste banii europeni, s-au mai adăugat și aici mai bine de 120 de mii de euro. Însă acum se poate totuși lucra, pe mai mulți bani decât s-a stabilit inițial, dar și cu elevii în școală.
Iar termenul de finalizare a fost și el mult depășit fată de… depășirea anunțată inițial. Din ianuarie 2021 a fost mutat în iulie 2021, iar acum… cine mai știe, poate sine die…
Saga scurgerii fără număr a banilor publici continuă, s-au deschis zece robinete deodată!
Iată de ce ar fi nevoie urgentă de două echipe de „renovări” și la Primărie, una de la Camera de Conturi, alta de la parchet.
Fiindcă se pare că unii nu se mai satură de banii publici și de aceea s-au deschis, atenție!, 10 robinete prin care aceștia se scurg către eterne reparații curente în școli.
Doar vreo… 3 milioane de euro!
Pe lista unităților de învățământ apar și unele la care s-au făcut recente reabilitări și modernizări, unele chiar pe fonduri europene!
De exemplu, Școala 40 „Iulia Hașdeu” s-a finalizat cu mare tam-tam acum doi ani! La fel și Școala 33, inaugurată chiar de primar la începutul acestui an școlar, la fel și Școala 31 Gheorghe Munteanu care tocmai termină lucrările de reabilitare. Școala 29 acum accesează fonduri europene, Școala 3 era mândria propagandei ctitoriilor acum un an! Pe lista respectivă mai apar o mulțime de alte școli și licee reecent reabilitate sau în curs de reabilitare ori chiar modernizare: Liceul Dunărea, Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu”, Grădinița „Prichindel”, Școala 17, Școala „Dan Barbilian”, ba chiar și Școlile 13 „Ștefan cel Mare” și 11 „Mihail Sadoveanu” aflate de ani buni în condiții de șantier!
O șmecherie prin care credem noi că se evită, de exemplu, reparațiile în garanție la lucrări făcute de mântuială este permutarea firmelor.
De exemplu, asocierea Moviland Met – Consumcoop Galaţi – Proiect SA, care a primit contractul în valoare de 1.374.506 de lei fără TVA pentru „Anvelopare Școala Gimnazială Nr. 31 «Gheorghe Munteanu» – proiectare și execuție”, apare în lista loturilor de reparații curente cu Școala 33.
În schimb, Dascon Global Construct, firma care a reabilitat Școala 33 pentru 1,3 milioane de euro (cât ar trebui să coste un liceu nou-nouț, cu tot ce-i într-însul), are în lotul de instituții de învățământ la care cică va face reparații curente fix Școala 31 și Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” la care a lucrat, bineînțeles, Moviland Met…
Și uite așa ajung elevii Galațiului să nu aibă nici măcar unde începe anul școlar în condiții decente, dar banii gălățenilor să fie decontați pe interminabile lucrări, cu 10 mâini…