VIDEO FABULOS: Mașini-radar neinscripționate care se comportă în trafic mai periculos decât contravenienții

In Actual, Local, TraficChin

Mai să pună polițiștii girofarele în doliu fiindcă senatorii au votat desființarea mașinilor de poliție neinscripționate care pândesc șoferii cu radarul.

Conform  propunerii legislative, „dispozitivele fixe sau mobile destinate măsurii vitezei se vor instala exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere”.

După părerea noastră, legea stabilește o reglementare nu atât pentru modul de amplasare al radarelor în sine, cât pentru situațiile hilare dacă nu ar fi periculoase spre inconștiente care se iscau la folosirea acestei „arme” a polițiștilor „boschetari”.

Un șofer depistat în trafic cu ajutorul unui radar mobil într-o mașină inscripționată era în majoritatea cazurilor oprit în mod neprocedural, încălcându-se legea chiar de către cei puși s-o apere.

Deși susțin că nu au plan de amenzi, polițiștii țin cu dinții de ilegalitățile prin care prind vitezomanii

Evident, pe un vitezoman nu-l poți ajunge, depăși și sili să oprească decât prinzând viteză mai mare decât a lui. Adică, într-o mașină fără însemne, fără girofar și fără vizibilitate sau ascendent asupra celorlalți participanți la trafic, polițiștii fugăresc un „ilegalist” încălcând la rândul lor legea.

Cine răspunde dacă, într-o astfel de urmărire, polițiștii izbesc în viteză un alt participant la trafic? Acesta, neavând cum să știe că mașina care vine glonte din spatele lui sau îi iese din față pe contrasens este una de poliție, nu se dă la o parte sau poate chiar accelerează orgolios. Ce i se poate reproșa unui șofer care nu a acordat prioritate unei mașini de poliție aflate în misiune dacă aceasta nu prezintă însemne, nu are girofar și semnale acustice specifice unei mașini de poliție în misiune?!

Veți zice că mă hazardez în a deplânge căderea drobului de sare…

Ei bine, priviți imaginile de mai jos, surprinse de singurele două dăți când am avut „norocul” să mă întâlnesc cu un radar neinscripționat aflat în mers. Poate ne spune și nouă poliția rutieră după ce procedură încalcă marcajul dublu continuu și cine răspundea dacă vreuna din mașinile din sens invers era lovită de mașina polițiștilor. Sau poate ne citează o prevedere legală care îi permite radarului neinscripționat să depășească pe linia continuă și apoi să frâneze brusc în fața altor participanți la trafic.

Ori poate avem de-a face cu abuzuri?

Dar după camerele fixe, care trimiteau amenda acasă, de ce n-ați suspinat?

Mai departe vedeți cât de aerian poate fi un polițist în patrulare când vine vorba să se asigure la pătrunderea într-o intersecție unde nu avea prioritate. Dar și cum așa-zișii oameni ai legii par să aibă orbu’ găinii când vine vorba să sesizeze o încălcare gravă a Codului Rutier (mersul pe sens interzis se sancționează cu suspendarea permisului).

Deși susțin că nu au plan de amenzi și fac „vânătoare” cu radare în mașini neinscripționate spre binele nostru, al cetățenilor, numărul accidentelor cauzate de viteză nu a scăzut de când s-a introdus această metodă (prin 2009-2010). În schimb, după ce au dispărut camerele fixe cu radar, care domoleau vitezomanii pe multe șosele naționale, polițiștii nu s-au declarat deloc nemulțumiți. Deși, cât timp acestea funcționaseră, accidentele scăzuseră drastic, cel puțin pe porțiunile unde fuseseră amplasate.

Mai ales că o cameră fixă nu te oprea în trafic, nu primea hârtii colorate ascunse între acte, nu răspundea la telefoane de pe care ar putea suna protectorii contravenienților cu spate…

 

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu