Iată documentele care-l îngroapă pe politrucul comunist Georgescu ajuns rector la Dunărea de Jos | FACSIMILE
Au apărut mult așteptatele documente ale transferului rectorului Lucian Puiu Georgescu de la partidul comunist direct la Universitatea Galați.
Documentele au fost făcute publice vineri, 14 februarie 2020, de istoricul Marius Oprea, cel care a investigat modul în care actualul rector Georgescu a ajuns la Universitatea Dunărea de Jos, din Galați direct din structurile Uniunii Tineretului Comunist în februarie 1990, la două luni după căderea regimului Ceaușescu.
Documentele prezentate de istoricul Marius Oprea îl dezbracă de caracter pe rectorul Georgescu, care și-a ascuns trecutul timp de 30 de ani și a pozat drept o persoană onorabilă, de înaltă ținută morală.
La aproape două luni de la căderea lui Ceaușescu, organizația de tineret a PCR se simțea foarte bine și emitea aprobări de transfer pentru membrii săi. Să nu rămână bieții politruci comuniști pe drumuri, să n-aibă cine construi socialismul pe mai departe în România, țara al cărei popor de 30 de ani se tot amăgește că a scăpat de nomenclaturiști și progeniturile lor.
Istoricul Marius Oprea s-a ținut de cuvânt și a publicat în Observator cultural, săptămânalul de informație și analiză culturală al fundației omonime, detaliile lansării în cariera universitară a actualului rector de la „Dunărea de Jos”. Un articol savuros, ce merită citit, mai ales că prezintă mult mai multe detalii și fațete ale arivismului și carierismului ale personajului Lucian Puiu Georgescu, un bun studiu de caz pentru înțelegerea parvenirii eșalonului 2 comunist la butoanele României de astăzi.
„Activiștii de ieri, demnitarii de azi”
Sub titlul de mai sus, „vânătorul de comuniști”, specialistul în istorie recentă Marius Oprea prezintă traseul unui arivist sadea.
Oprea pune în discuție chiar și statura de mare personalitate a chimiei alimentare și ingineriei de mediu pe care o afișează Georgescu de la înălțimea celor 12 lucrări de specialitate, peste 100 de studii, a doctoratului luat în Franța și pozițiilor de expert evaluator în majoritatea proiectelor pe bani europeni și americani, coordonator de doctorate și beneficiar al zecilor de granturi din care efectiv a făcut o avere uriașă pentru un cercetător român care activează în România.
Înainte de a arăta cum s-a pricopsit activistul de partid Puiu Lucian Georgescu cu fabuloasa sa carieră universitară, Marius Oprea notează colaborarea cel puțin dubioasă dintre profesorul LP Georgescu, angajat al universității de stat din Galați, și persoana fizică autorizată cu același nume. PFA care face cercetare și furnizează consultanță pe bani grei utilizând laboratoarele și dotările instituției la care este angajat profesorul LP Georgescu.
În treacăt fie spus, numai în 2014, ultimul an pentru care apare și o declarație de avere a profesorului Georgescu în secțiunea specifică de pe site-ul universității – profesorul care și-a falsificat niște ani și niște studii din CV ca să nu se afle că a fost activist comunist – a încasat numai din „consultanță și expertiză” ca P.F.A. peste 650 de mii de lei. Adică vreo 150.000 de euro. Plus alți aproximativ 65.000 de euro din salariul de profesor, dar și din management de proiecte sau activitatea de membru al organismului de acreditare a instituțiilor de învățământ, ARACIS.
Adică peste 210.000 de euro într-un an doar de pe urma lucrului în instituții publice bugetare. În 2014! Vă dați seama ce venituri are acum, la peste un cincinal de atunci?
Autorul articolului devastator la adresa rectorului Georgescu mai amintește și cum, din pozițiile de secretar de stat la Cercetare și Inovare și, ulterior, de ministru plin al domeniului, gălățeanul „nu a fost primit tocmai cu brațele deschise de către cercetătorii din România. El fusese deja acuzat de mulți dintre aceștia, din vremea în care deținuse funcția de secretar de stat, ca fiind artizanul unor epurări din domenii-cheie ale evaluatorilor de proiecte din străinătate, asupra cărora nu puteau plana suspiciuni privind integritatea sau conflictele de interese.”
În ce scop? De exemplu, pentru a-și impune, la obținerea finanțărilor, „criterii de competitivitate şi evaluare a proiectelor de cercetare ştiinţifică fără prea multe în comun cu știința, ci mai degrabă cu aranjamentele politice și personale”, după cum aprecia sindicatul cercetătorilor. Iar astfel, după numărul granturilor cîștigate, cea mai importantă universitate din România să devină Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi, fieful fostului ministru și, la acea vreme, președinte al Senatului acesteia. Cel mai important proiect al Universităţii fiind, la acea vreme, construirea unui centru de cercetări faraonic, de 100 de milioane de euro, în Delta Dunării, la Murighiol, pe care federaţia sindicală „Hermes” a cercetătorilor îl socotea „total inutil“, într-un comunicat remis în august 2018.
Pasionat chiar și de istoria foarte recentă – un bun context pentru înțelegerea interminabilelor rătăciri ale României în labirintul postcomunist – Marius Oprea nu ratează ocazia de a aminti osanalele aduse chiar de Alexandru Cumpănașu profesorului LP Georgescu, în octombrie 2017. Când era ministru plin și tot plin de controverse.
Despre această emisiune-omagiu – un articol excelent, detaliat și bine argumentat critic, găsiți pe PressOne. A fost publicat la o săptămână după ridicările în slăvi executate de Cumpănașu în direct la RealitateaTV, la schimb se pare cu niște finanțări grase date de Georgescu Asociației pentru Implementarea Democrației a „ambasadorului cu bacalaureat”.
„Partidul, lemnul și chimia”
Sub refrenul de mai sus, istoricul bate cărările parvenirii pe treptele ierarhiei de partid comunist ale celui ce urma să devină profesorul integru, cercetătorul cu invenții anonime dar de mare succes financiar, lingușibilul ministru social-democra și controversatul rector ales cu doar 84 de voturi în fața contracandidatului său, în condițiile în care, acum două luni, traseul comunist al lui Georgescu nu era nici măcar o bănuială.
Lucian Puiu Georgescu este urmărit pe traseul facsimilelor de la „originea sănătoasă, muncitorească”, prin pozițiile de comandant de detașament de pionieri, apoi chiar de unitate, pe școală, dar în final ajuns șef al nivel de municipiu Galați! Ulterior, devine tânăr comunist intrat în UTC chiar din clasa a 8-a și în comitetul municipal Galați dintr-a 9-a.
Georgescu a fost mereu cu un pas înaintea tinerilor de vârsta sa, trecând de la Uniunea Tineretului Comunist la partidul celor maturi încă din anul 2 de facultate. Lucru ce i-a favorizat poziții înalte în conducerea Uniunii Asociației Studenților Comuniști, acolo unde, dealtfel, se decideau și locurile în tabere, bursele, repartițiile în cămine etc.
Studiul de caz Georgescu denotă și un alt adevăr contrazis mereu prin sintagma „au fost 4 milioane de membri de partid”: da, dar majoritatea erau făcuți cu forța, ca să aibă partidul cu ce se făli și să aibă creierele sub control. Dar numai o mână de ariviști s-au băgat în față și s-au cerut în frunte ca să parvină, să le fie mult mai bine decât muritorilor de rând.
România nu ducea lipsă de chimiști bine orientați politic
Ținut în brațe de „tovarășii” comuniști, Georgescu, proaspăt absolvent de Tehnologie Chimică la Iași, nu aterizează în vreun târg prăfuit sau pe vreun șantier. Ci chiar în orașul său, la confortabila Întreprindere de Prelucrare a Lemnului, o micuță fabrică de mobilă și materiale lemnoase. Unde, ca inginer chimist, se cam plictisea peintre borcanele de aracet, prenandez, clei de oase și palux de vreme ce, după un timp, a mai rămas doar cu jumătate de normă…
Iară mai jos autobiografia tânărului chimist Georgescu care se cerea în rândul politrucilor de frunte ai orașului, gata să-și abandoneze cariera într-o profesiune similară – ce coincidență! – cu a consoartei dictatorului, Elena Ceaușescu.
Fiindcă tânărul utecist avea planuri mari, urmează cursurile școlii de partid de trei luni, așa-numita Academie „Ștefan Gheorghiu” de la București, și se cere în primele rânduri ale uteciștilor din Galați.
Fiindcă nici comuniștii nu erau chiar atât de năuci ca pesediștii, nu este primit cu normă întreagă la județeana de partid în secția UTC Galați decât după ce termină stagiul de inginer, adică de trei ani, la I.P.L.
Însă din momentul în care a devenit activist cu normă întreagă, Georgescu, beneficiarul unui salariu amărât de inginer debutant, puțin peste 2.000 de lei, ajunge să câștige 3,360 apoi 3,720 de lei lunar.
Plus, mai mult ca sigur, cotă lunară de benzină de 80 de litri în loc de 16, acces la aprovizionarea de la cantina și fermele de partid când toți stăteam la cozi pentru rațiile de ulei, pâine, ouă, zahăr, făină și resturi de carne de pui cu tot cu oase, bilete de concediu prin sindicat la vilele de protocol din Mamaia și Predeal, aprobare pentru achiziția unui televizor color, mașină de spălat automată, produse din „shopurile” destinate turiștilor străini etc.
De notat că, în 1989, conform declarației de avere, Lucian Puiu Georgescu își cumpăra apartamentul de trei camere și 65 mp. Iar familiile cu copii ale muritorilor de rând abia primeau o biată repartiție cu chirie în vreun bloc amărât de garsoniere sau apartamente nedecomandate de până în 50 mp…
Revoluția lor – de la cadre de nădejde ale partidului la universitari respectabili dar cu CV falsificat
Dar ceea ce veți găsi fulminant în articolul lui Marius Oprea din Observatorul Cultural este modul în care, la două luni de la căderea lui Ceaușescu, după ce muriseră peste 1.000 de români împușcați pentru ca România să se elibereze de dictatură, tineretul comunist își planta relaxat cadrele de nădejde, precum tov. Georgescu – fostul inginer chimist la lemne, prin instituțiile de stat.
Uniunea Tineretului Comunist din Galați încă funcționa bine-merci în sediul de pe Domnească 70. Și îl transfera pe fostul inginer chimist de la „Mobila”, ajuns activist cu normă întreagă la partid, tovarășul Lucian Puiu Georgescu, la Universitatea Galați.
Inginerul care nu fusese bun de politruc cu normă întreagă până nu și-a finalizat stagiul de trei ani în producție, devenise tocmai bun de universitar după nici doi ani de mâncat rahat comunist cu normă întreagă.
Toate facsimilele sunt preluate din articolul domnului istoric Marius Oprea publicat în Observator Cultural. Cu mulțumiri pentru acordul de preluare și răbdarea lungilor convorbiri de detaliere a subiectului.
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!
