Galele K1 inventate de Marius Stan au păpat mulți bani publici din taxele și impozitele plătite de gălățeni. În naivitatea lui, fostul primar Marius Stan chiar credea că Galațiul va fi pus pe harta Europei dacă găzduiește gale de box sau lupte de K1. Din păcate, Galațiul nu a devenit un punct de atracție pentru turiști și nici nu a fost inclus în calendarul mondial al galelor de K1, Așadar, niște bani au fost irosiți de pomană pe vremea lui Marius Stan.
Iată însă că și progenitura politică a lui Marius Stan, este vorba despre actualul primar Ionuț Pucheanu, insistă în această direcție greșită. Pucheanu a implicat Primăria Galați (și implicit banii gălățenilor) în desfășurarea unui eveniment privat, la Patinoarul Galați, în data de 23 februarie 2018. Interesant este că intrarea la acest eveniment de lupte K1 va costa 30 de lei, ceea ce înseamnă că organizatorii vor câștiga bani. Așadar, nu vorbim despre un eveniment caritabil, despre o întâlnire în scopuri nobile, ci despre o gală privată unde niște oameni de afaceri bagă niște bani și vor să scoată profit. Iar Primăria Galați, prin primarul Ionuț Pucheanu, a găsit de cuviință să vină în sprijinul acestor privați punându-le Patinoarul Galați la dispoziție, fără nici un leu.
Fundația Sportul Gălățean va monta suprafața de protecție pe gheață pentru ca gala K1 să poată avea loc. Toate costurile privind amenajarea locului unde va avea loc gala revin în sarcina municipalității. Evenimentul în sine a fost botezat oarecum manelistic „Battle of Danubius”. Evident, vorbim despre o șușă pugilistică, despre o întrecere de 2 bani care nu contează pe plan european. Este o simplă cafteală publică la care Primăria Galați a acceptat să fie partener, punând gratis la dispoziție Patinoarul Galați, atenție!, unor privați care vor încasa bani la intrare pentru acest eveniment. Miroase a comision la negru încasat de niște factori decizionali din Primăria Galați pentru ca patinoarul să fie pus gratis la cheremul unor privați, care puteau bine mersi să achite chirie pentru a face gala K1, la Galați.