Primarul Galațiului Ionuț Pucheanu nu mai are cu ce să se laude, așa că reșapează vechile proiecte antice și de demult, despre care tot vorbește de aproape 2 ani, dar care nu s-au concretizat nici în ziua de azi.
Un astfel de proiect se referă la cele 8 tramvaie noi care urmează să vină de la fabrica din Arad.
Sunt mai bine de 2 ani de când primarul tot vorbește și aduce pe agenda publică acest subiect cu tramvaiele, ca și cum unele garnituri ar fi sosit deja la Galați iar celelalte urmează să apară din minut în minut.
În realitate, nu a sosit niciun tramvai nou la Galați.
Dar știți cum e: important este să vorbești că tu vrei să aduci tramvaie, că urmează să sosească niște tramvaie, că iată aici niște poze cu tramvaie, iar în final unii gălățeni, năuciți de fentele tale penibile, chiar s-ar putea să creadă că circulă cu acele tramvaie noi pe care le-ai tot arătat tu în poze pe Facebook și în ziarele care îți preiau inepțiile.
Primarul Pucheanu a dus paranoia cu achizițiile neconcretizate până pe prăpastia penibilului, astăzi, când a prezentat niște tramvaie din fabrica de la Arad ca și cum acestea ar fi deja ale Galațiului și ar urma să ajungă mâine la destinație, în depoul Transurb.
„Noi imagini cu tramvaiele noastre în fabrică. Sunt moderne și prietenoase cu mediul. Vorbim de cele opt tramvaie, aflate acum în lucru la fabrica de la Arad”,
a scris primarul Pucheanu pe contul său de Facebook.
Astfel de minciuni a ajuns să livreze primarul Pucheanu: poze cu niște tramvaie aflate în fabrica de la Arad despre care adaugă apoi că ar fi ale Galațiului.
Oameni buni, și dacă ar veni mâine în Galați, tramvaiele noi nu ar avea cale de rulare corespunzătoare pe unde să poată circula pentru că mai este mult până când lucrările de modernizare vor fi gata.
Dar, după cum se vede, Pucheanu a început deja să taie bilete la intrare, deși „filmul” nu a ajuns încă în cinema.