Pucheanu a anunțat astăzi că el deja „modernizează” Faleza Dunării, deși lucrările nu au început niciodată, din lipsă de bani. Pucheanu s-a lăudat cu acestă „modernizare” și acum 4 ani. Un proiect serios de consolidare și modernizare a Falezei Galați ar costa 100 de milioane de euro

In Actual, Local, Politruci&Traseiste

Actualul primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu, a reușit să ducă minciuna electorală până pe vârful Everest al promisiunilor fără acoperire. Astăzi, Pucheanu s-a lăudat, pe contul său de Facebook, că modernizează Faleza Dunării. Așa a spus, cităm: „modernizăm Faleza Dunării”! Nu a spus că „vrem să modernizăm” sau că „vom moderniza”, ci că „modernizăm”, cu verbul folosit la timpul prezent. Asta înseamnă că, potrivit lui Pucheanu, modernizarea Falezei Galați se întâmplă chiar acum, în timp ce voi citiți acest articol.

Ia mergeți mâine pe Faleza Galați și verificați: se modernizează ceva acolo?

A început vreo lucrare în zonă și nu știți voi?

Nu mai bateți drumul de pomană, că nu a început nicio modernizare pe Faleza Dunării.

Și nici nu va începe prea curând, pentru că o astfel de lucrare costă foarte mulți bani: aproximativ 100 de milioane de euro dacă punem la socoteală și cheltuielile de consolidare, care sunt absolut necesare.

Galațiul nu are cum să suporte o astfel de investiție de 100 de milioane de euro doar din bugetul său local.

Primarul Pucheanu s-a lăudat că modernizează Faleza Galați și acum 4 ani, cu o lună înainte de alegerile locale din 2020.

Pucheanu a făcut mare tam-tam, în august 2020, când a anunțat că a semnat un parteneriat cu CJ Galați, cu colegul său Fotea de la PSD, pentru modernizarea falezei. De parcă modernizarea falezei ar fi stat în pixul lui Pucheanu și Fotea.

Ia citiți mai jos ce scria cotidianul Viața liberă, acum 4 ani.

„Primarul (Pucheanu – n.red.) a declarat că proiectul modernizării Falezei ar urma să fie realizat tot cu bani europeni: „Am depus fişa de proiect pentru atragerea de finanţare pentru proiectare – 600.000 de euro – prin Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică. Cei de la UE acordă asistenţă tehnică premergătoare tocmai pentru ca din 2021 să aibă proiecte viabile ce pot fi implementate imediat”, a precizat Pucheanu.

Optimist, edilul-şef pare convins că în două luni va fi semnat contractul de finanţare pentru proiectare şi va putea fi organizată licitaţia, iar în toamna anului viitor (2021 – n.red.) ar putea fi depus proiectul pentru accesarea finanţării de 15 milioane de euro”,

a scris cotidianul Viața liberă în ediția sa din 6 august 2020.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Au trecut 4 ani de atunci, timp în care pe Faleza Galați nu s-a întâmplat absolut nimic.

Nu s-a obținut nicio finanțare, nu s-a avansat cu nimic în direcția modernizării.

Ba nu, Primăria Galați a mai cheltuit niște bani pe studii de fezabilitate și alte hârtii ca să afle dacă și unde anume ar fi nevoie și de două parcări subterane pe Faleza Galați.

Nimic însă despre consolidarea malurilor, care este esențială pentru Faleza Galați.

Iată-ne ajunși în anul 2024, iar primarul Pucheanu, care nu a atras deloc fonduri pentru modernizarea Falezei Galați, vinde din nou iluzii cu privire la realizarea acestui proiect.

În acest moment, când Pucheanu spune clar că el deja modernizează Faleza Galați, nu există finanțare pentru un astfel de proiect, ceea ce înseamnă că actualul primar al Galațiului bate câmpii și îi păcălește cu bună știință pe gălățenii cu drept de vot.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu