PSD-istul Dan Nica nu își investește averea în Galați. A adus Galațiul la sapă de lemn iar acum își plasează banii „în orașe prospere” | DOCUMENTE

In Economic, Politruci&Traseiste

Cancerigenul Dan Nica (PSD), cel care de aproape 20 de ani ține Galațiul captiv în sărăcie, nu își investește banii în orașul de pe urma căruia a devenit un politician bogat. Galațiul îi miroase a mort lui Dan Nica, a oraș fără perspectivă, în care nu are rost să investească. Așa că Dan Nica s-a orientat către alte zone din România.

Președintele PSD Galați, Dan Nica, cu 4 mandate de parlamentar român la activ și două de europarlamentar (al doilea este abia la început), a făcut avere pe spatele Galațiului iar acum întoarce… spatele orașului care l-a transformat într-un individ bogat, cu conturi bancare considerabile.

Familia lui Dan Nica (el și/sau soția sa, dr. Mihaela Nica) a achiziționat două apartamente, în 2016 și 2018. Ambele în București, nu în Galați. Cele două apartamente măsoară 135,75 metri pătrați, respectiv 140,3 metri pătrați (Dan Nica a scris eronat 14,3 mp, în declarația sa de avere – vezi foto jos) și, potrivit prețurilor de pe piață, au costat cel puțin 400.000 de euro (depinde în ce zonă din București sunt amplasate).

Evident, fiecare este liber să își plaseze banii acolo unde crede de cuviință. Însă, pare aiurea să auzi că un tip care a devenit bogat grație Galațiului care l-a propulsat timp de 20 de ani în funcții publice refuză să întoarcă vreun leu comunității care l-a făcut om.

Dan Nica nu a făcut absolut nici o investiție în Galați în cei 2o de ani de când se află la conducerea PSD și a întregului județ Galați, fiind principalul combinator politic al ultimelor două decenii.

După ce a supt Galațiul din orice poziție și s-a cocoțat în funcții (parlamentar, vicepremier, europarlamentar) pe spatele Galațiului și al gălățenilor, Dan Nica nu vrea să audă de Galați, probabil pentru că acesta a devenit un oraș neatrăgător pentru investiții, pentru eventuale plasamente financiare.

Dar nu cumva și din cauza lui Dan Nica a devenit Galațiul un oraș neatractiv pentru investiții? Nu cumva din cauza politicilor falimentare implementate de Dan Nica, PSD și a oamenilor înfipți de Dan Nica în funcții publice, în ultimii 20 de ani, a devenit Galațiul un oraș în comă, un oraș încremenit în timp?

Culmea este că Dan Nica rămâne conectat în continuare la Galați, nedorind să renunțe la funcția de președinte al PSD Galați. Altfel spus, când e vorba să profite de Galați, Dan Nica este primul la rând, iar când se pune problema să întoarcă măcar 1 leu comunității de pe urma căreia a făcut avere, același Dan Nica se orientează către „orașe prospere”.


Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu