PSD a câștigat degeaba alegerile parlamentare. O victorie sinonimă cu înfrângerea

In InaltaPoarta, National

Crudă mai este soarta cu PSD, partidul născut din coasta tovarășilor comuniști, care nu s-a reformat nici astăzi, la 31 de ani de când a fost adus pe lume de Ion Iliescu. PSD-iștii se bat cu cărămida în piept că au câștigat alegerile parlamentare, dar, din păcate pentru ei, acest lucru nu le va folosi la nimic.

Într-adevăr, PSD s-a situat pe primul loc la nivel național în preferințele electoratului, la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, cu 30% din sufragii. Iar după redistribuire s-ar putea să ajungă la 33%.

Dar e ca și cum un eunuc ar fi câștigat o zi gratis la un bordel.

Sau ca în celebrul poem al poetului Mihai Ursachi: „Un om din Tecuci avea un motor/ Dar nu i-a folosit la nimic”.

Victoria obținută de PSD în alegerile parlamentare din 2020 nu îi va folosi la nimic.

Și asta pentru că PSD nu are cu cine să formeze o majoritate în Parlament, astfel încât să guverneze în următorii 4 ani.

Nimeni nu vrea să se alieze în acest moment cu PSD.

Până și extremiștii de la AUR au refuzat, prin vocea liderului lor George Simion, să se alieze cu PSD în vederea formării unei majorități.

USR-PLUS și UDMR au spus răspicat că nu sunt interesate de o colaborare cu PSD.

De asemenea, PNL a exclus din start orice dialog cu PSD, alături de care a format, în 2011, monstrul USL (Uniunea Social Liberală).

PSD a căzut pe locul 2. Pardon, pe locul 5

Prin urmare, PSD are acum o zestre de 33 de procente cu care nu are însă ce să facă.

Și mai are o propunere pentru postul de prim-ministru – Alexandru Rafila (foto) – care va rămâne premier din umbră sau mai degrabă la umbră, în următorii 4 ani.

Cel mai probabil, PSD va sta în opoziție în următorii 4 ani, în ciuda faptului că a câștigat alegerile parlamentare, cum le tot place subalternilor lui Ciolacu să se laude la emisiunile TV.

Ce folos că ai câștigat alegerile, dacă ai căzut pe locul 2?

Pardon, nu pe locul 2, ci pe locul 5, căci pe primele 4 locuri sunt PNL, USR-PLUS, UDMR și PMP (dacă va face pragul electoral), adică partidele care și-au arătat disponibilitatea să poarte discuții pentru a forma viitoarea majoritate în Parlament.

Pentru „câștigătorii” de la PSD vor urma 4 ani de stat pe bară, de dat din buze și de arătat cu degetul.

Patru ani în care, spre disperarea baronilor locali, PSD nu va avea acces la resurse și nu îi va putea recompensa cu funcții în ministere pe agramații pe care i-a promovat pe listele pentru Parlament.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu