Este evident o surpriză plăcută, să descoperi la final o cursă de unul singur, de-a lungul Prutului, linia pe care a fost 45 de ani Cortina de Sârmă ghimpată a comunismului extrem, care a fixat granița dintre frații moldoveni/români după cea de-a 12 invazie rusească. Joi la 17, într-un colț obscur al Falezei Galaților, se sfârșea încă o cursă de record personal a caiacistului Valerică Râmbu. Se finaliza marșul lui nautic de defilare pe apele Prutului, cu drapelul românesc, numită inspirat „Prutul unește, nu desparte!”
Acțiunea este dedicată Anului 2018 – Anul Centenarului Marii Uniri și este inițiativa unui veteran al sporturilor nautice de la Galați, care și-a propus și a realizat, cu mari eforturi, o cursă solitară notificată pe internet: #CucaiaculpePrut. Valerică Râmbu a navigat singur de la intrarea Prutului în țară, la granița cu Ucraina – localitatea Oroftiana de Sus, județul Botoșani, până la vărsarea în Dunăre, la Galați. Reamintim că Valerică Rîmbu, fost mecanic-șef pe navele Navrom, este un pasionat al vâslitului pe caiac, un bun instructor al tinerilor sportivi, un participant împătimit la regate, curse, festivaluri nautice. Tocmai a fost învingător din nou la regata Bicaz Kayak Fest, unde a câștigat cursele de maraton și sprint. De departe se detașează cursa de vâslit în caiac de-a lungul întregului curs al Dunării până la vărsarea în mare, în vara anului 2017, când l-a însoțit și asigurat pe înotătorul Avram Iancu, din Munții Pădurea Neagră – Germania până la intrarea în țară, după care a parcurs singur drumul pe ape până la Sulina.
În acțiunea de pe Prut i-a fost transportator cu mașina până la lansarea pe apă și apoi însoțitor de siguranță pe mal nimeni altul decât nepotul său, Marian Dumitru, și el practicant al sporturilor pe apă, dar și un cunoscut activist civic și unionist. Cei doi au urmărit și promovarea potențialului turistic și economic al Prutului, pe care tot mai mulți români din stânga și dreapta sa nu-l mai văd ca o graniță, ci ca pe o cale de comunicare și resursă comună din casa noastră – mama România. Măcar în acest an, la Centenarul Marii Uniri trebuie să gândim tot mai mulți așa.
Apoi, Valerică Rîmbu și-a unit pe Prut originile botoșănene ale Nordului Moldovei, mai bogat cultural, agricol și în forță de muncă, de sudul industrializat, deficitar în ultimile aspecte, dar și important nod de comunicații multimodale ce pot relansa economic această regiune. Pentru curioși sau intersați, o cursă cu caiacul pe Prut este mai grea decât pe Dunăre, din cauza cursului și adâncimii neregulate, resturilor de copaci din apă, pragurilor, locurilor izolate prin care treci, ai însă ocazia să descoperi un mediu mai puțin afectat de lume, o apă curată, cu pește și priveliști minunate. Singura problemă au fost… țânțarii. Dacă îi gaza puțin Aviasanul Pucheanu…
Valerică Râmbu a primit din partea unor activiști ai Asociației „Cultul eroilor Regina Maria” plachete, diplome, calendare, cărți, pălării și sticle de vin. Și tricolorul românesc. Ei au onorat astfel demersul civic al caiacistului Valerică Râmbu, pentru originalitatea și forța mesajului său, dedicat Centenarului Marii Uniri a României. Aurelian Niculescu de la Asociatia Frontiera Gălățeană le-a oferit lui Valerică și Marian câte un stâlp de frontieră miniatural (1/10), să-și amintească de limitele de pe frontiera (încă) pe care au desfășurat acțiunea. Valerică Rîmbu a apreciat și a mulțumit pentru înțelegere și sprijin Poliției de Frontieră Române (structurile din ITPF Iași).
Valerică Râmbu: „Am vâslit cam 650 km, în ritm rapid, ca să stabilesc și un record. Am plecat vinerea trecută la ora 5 de la Oroftiana-Botoșani și am ajuns la confluența cu Dunărea azi dimineață, la ora 10. Am vâslit șase zile și jumătate. Am mers cam 10 km pe oră, apoi au fost ceva probleme la coada lacului de acumulaere Stânca-Costești. A fost o furtună, apa nu mai curgea…M-am oprit și la Mitoc de Botoșani, locul unde m-am născut. Am străbătut lacul de acumulare, cam 48 de km, o imensitate de apă, cu mulți pescari, și de o parte, și de alta. E lumea lor, dar e una izolată, depărtată de traseele turistice… Dacă mă rătăceam, întrebam unde sunt – în Moldova sau în …Moldova? Eram tot în România, oricum.
Am surprins căprioare la adăpat, era liniște absolută, natură curată, sănătoasă… Marian a fost tot timpul alături, el asigura locul de campare, stabilit cu Poliția de Frontieră. Vâsleam până spre înserat, atunci alegeam locul cel mai potrivit. Voiam să vin miercuri, dar mă durea umărul, am forțat, am făcut 140 de km într-o zi, și… Am lăsat-o mai moale. Oricum, aveam avans, am pornit pe Dunăre în contracurent, am făcut și o baie la Cotu Pisicii…
Trebuie să fii și norocos într-o astfel de cursă. Luni bătea soarele puternic, și pe la orele două, au ieșit efemeridele. Trăiesc doar o zi, după doi ani de larvare. Ai impresia că ești în soare… M-au urmărit vreo trei zile, erau milioane…E ceva deosebit. Când moțăiam în barcă, voiam să ies la mal, dar efemeridele mi-au alungat somnul 4-5 ore. Apa era apoi plină de larve, erau hrană pentru pești, după clipe de strălucire supremă. Mă simt norocos că am fost martor la așa frumusețe.
Iată de ce încurajez ieșirea în natură, în aer liber. De asta am înființat Clubul Nautic „Mila 80”. Încercăm cu Primăria să cream o bază materială. Vrem doar un teren expus la Dunărea, să montăm un container, să fim vizibili, să fie contact cu oamenii, direct la plimbare, nu doar pe internet. Ar fi un punct de plecare, oricine vrea poate să facă o cursă pe loc… Au barcă și echipamentul necesar, pot vâsli în siguranță”.