Ștefan Baltă urmează modelul unui alt universitar, Ion Cordoneanu, decan la Facultatea de Istorie, intrat în PNL în 2016 și promovat deja consilier local. O spune și comunicatul PNL, „se face un nou pas în direcția reformării și împrospătării clasei politice, Ștefan Baltă fiind cunoscut ca o personalitate puternică, un model de profesionalism, un om care s-a implicat cu pasiune în construirea unei carierei universitare, didactice și științifice, fără a fi vreodată înregimentat politic”.
George Stângă, președintele PNL Galați s-a arătat mulțumit de faptul că tot mai mulți membri ai comunității academice din Galați aleg să se implice în politică. „Avem nevoie de oameni valoroși, care să aducă plus valoare obiectivelor noastre politice. Mă bucur că domnul Ștefan Baltă a ales să se înscrie în PNL și sunt convins că va avea o influență pozitivă asupra activității noastre. Sper ca în viitor și alte personalități din mediul academic să-i urmeze exemplul. Avem nevoie de aportul acestor specialiști”, a precizat președintele PNL Galați.
Este de notat că Noul PNL, cu Stângă președinte, a activat niște comisii de lucru, locale și județene, care vor produce strategiile și proiectele cu care PNL se va angaja electoral, și în care Ștefan Baltă va fi pus să vină cu expertiza sa.
„Consider că implicarea în politică este obligatorie pentru noua generație. A sta pe margine și a critica în permanență lipsa profesionalismului nu este o soluție. Implicarea reprezintă singura alternativă reală, singura speranță la o dezvoltare sănătoasă a societății noastre. Am cumpănit mult, pentru că, din păcate, politicienii sunt asociați în ziua de astăzi cu corupția. Vreau să vă asigur că voi face tot ce-mi stă în putere pentru ca noua generație politică să nu primească o astfel de etichetă”. Vede dilema Guvernării PSD -iste ca pe un capitol din dramoleta de prost gust „Închiși la Guvernare”. „Cât o să-i mai lăsăm singuri, închiși în casă?” – ironizează Ștefan Baltă pesediștii.
să se formeze o echipă de oameni cu chef de lucru și să facă mai multe pentru Galați. Intuiește (bine) că ușile lăsate deschise ar aduce veleitari ce ar putea să-i tragă scaunul mucegăit al barosanului Victor Dobre. Suspectează lumea de deșteptăciune, nu de prostie – deja a început să gândească pe limba politicii. Crede în speranță și urăște votul negativ al mulțimilor fraierite. A fost cu gândul în susținerea USR, dar cu sufletul este în lucrarea liberală, deoarece a avut viziunea penuriei de doctrine noi în politica românească- doar PNL mai are doctrină și face cam singura politică de dreapta.
Nu recunoaște că a fost solicitat și de PSD (de fapt, și fostul ministru Lucian Georgescu a fost mai întâi liberal, și tot PSD-ist s-a dus la Guvern, ca să nu facă nici o brânză pentru Galați). Ștefan Baltă are doctrina lui personală: „politica nu poate fi decât de dreapta sau nu va fi deloc!” Cum spunea Petre Țuțea? „Orice om cu inimă curată, la vârsta de treizeci de ani, nu poate fi decât de stânga. Dacă rămâne de stânga şi după treizeci de ani, înseamnă că e cretin”.
Momentul ales pentru angajarea în politica activă ține de carierea personală – se simte pregătit profesional, poate face și altceva și garantează deciziile politice prin cele profesionale. Proiecte fundamentale pentru Galați? Educație și Universitate – o are, și infrastructura – n-o are, suntem izolați.
Ștefan Baltă are 35 de ani, este conferențiar doctor în cadrul Facultății de Inginerie și ocupă funcția de prorector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați.