EXCLUSIV: Suma ridicolă cu care se putea proteja gazonul de pe Dunărea la eșecul propagandistic Forza ZU

In Actual, BugeTun, Local

Diferența dintre europenism și barbarie o face inclusiv modul în care, ca ales, protejezi și administrezi bunurile din patrimoniul public.

În mod cert, dacă Ionuț Pucheanu își punea problema să nu distrugă stadionul Dunărea ca să mai livreze o șușă PSD-ului înainte de alegeri, găsea soluția.

Sau cel puțin venea un consilier personal sau vreun director din Primărie cu ea în dinți, în doi timpi și trei mișcări. Soluția se numește PortaFloor sau ProFloor, depinde de firma producătoare.

Constă dintr-un acoperământ demontabil, un plastic ce nu transmite căldura, pentru a nu sufoca iarba de dedesubt. Din ce am cercetat noi, costurile ar fi fost undeva până în 25.000 de euro pentru cei aproape 5.000 de metri pătrați de acoperit. Prețul include transport, montare, demontare și, atenție!, curățenie în urmă.

Un furnizor se putea găsi aproape, de exemplu la Iași.

Oricum Primăria a cheltuit doar ea 110 mii de euro și nu s-a văzut nimic în urmă decât distrugere, cum am mai scris aici, pe Alternativa – Jurnalism fără mogul. Iar Consiliul Județului a mai cheltuit și el 160 de mii de euro pe scenă și echipa tehnică. Plus ce s-a mai cheltuit cu hoteluri, mese, polițiști, pompieri, jandarmi, autobuze de blocare, gunoieri, ambulanțieri, curent electric etc.

Indiferență, incompetență, indolență – numele vostru este PSD

Dar, deh! Când te doare în… PSD de orașul care a încăput pe mâna ta, te comporți precum primarul Galațiului și-ți bați joc și de puținele lucruri bune care s-au făcut, tot din banii cetățenilor.

Cum ar fi gazonul irigat artificial al celui mai mare stadion din oraș, fără bănci decente, fără vestiare civilizate, fără toalete, fără căi de acces modernizate, fără pistă de atletism întreținută cum trebuie, dar măcar cu suprafață de joc impecabilă.

Pentru un concert al trustului Intact organizat, culmea!, fix în preziua alegerilor, a ales să distrugă și singurul lucru bun de pe stadion, gazonul pentru care, în 2013, s-au cheltuit câteva zeci de mii de euro bani publici să poată fi irigat corespunzător.

După articolul nostru de ieri, marți, 28 mai, Primăria Galați putea măcar să iasă public și să-și prezinte scuzele gălățenilor, cu promisiunea că le va reface sportivilor care se antrenează sau participă la competiții acolo suprafața de joc, pista de atletism și măcar dependințele elementare la un nivel decent.

Dar n-a ieșit. De ce? Fiindcă asta înseamnă administrație PSD-ALDE-UNPR și alte partide chitite doar pe interesele individuale ale găștilor de la conducere. Contribuabilii sunt buni doar să plătească, iar, după domniile „voievozilor-lobodă” dar cu apetit de lăcuste, potopul!


Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu