Când treci de la un ONG preocupat de protejarea spațiilor verzi și a clădirilor de patrimoniu, luptând cu jungla urbanismului bucureștean, la conducerea totală a unei ditamai capitale de Românie, poate ar fi bine totuși să nu uiți niște etape. Și să-ți calibrezi atitudinea în consecință.
O mică reamintire pentru cei care i-au uitat parcursul lui Nicușor Dan, de la societatea civilă la cea mai reprezentativă funcție din statul român, după președinte țării, ca număr de voturi.
În 2012, Nicușor Dan candida la Primăria Bucureștiului din postura de independent și nu obținea decât 8,48 % din voturi, deși numeroși intelectuali se uniseră ca să-l susțină, inclusiv 15 formații și muzicieni care au cântat pro bono timp de 12 ore, la Arenele Romane, pentru să-l ajuta să-și strângă semnăturile de depunere a candidaturii.
În 2015, intuind că un independent nu are șanse să obțină primăria unui oraș ca Bucureștiul, Nicușor Dan a transformat ONG-ul Uniunea Salvați Bucureștiul în partid. Cu adepți din țară, USB și-a creat structuri locale-surori (vezi Uniunea pentru Cdlea, de exemplu) și a apărut Uniunea Salvați România.
Dar Nicușăr Dan a părăsit această formațiune când membrii acesteia, în spiritul toleranței, s-au opus redefinirii familiei în Constituției sub formula conservatoare a uniunii dintre un bărbat și femeie.
Justificându-se, Nicușor Dan a spus atunci că
„USR a pornit ca un partid în care s-au regăsit și progresiști, și conservatori. Prin această decizie, partidul se plasează ca partid progresist. Deci, este o limitare a publicului către care el se adresează”. (Nicușor Dan, interviu cu Dan Tapalagă, în Hotnews)
Așadar, lui Nicușor Dan i-a fugit partidul de sub picioare în momentul în care a luat-o înaintea politicii din România, înscriindu-se pe calea adoptată de majoritatea covârșitoare a țărilor din Uniunea Europeană (din 28 de state, 13 permit căsătoria între persoane de același sex, alte 9 permit parteneriate civile și doar Ungaria, Polonia, Bulgaria, Letonia, Lituania și România au rămas pe poziții conservatoare).
După demisia din USR, Nicușor Dan a rămas cu lupta sa în societatea civilă, pe problemele care l-au consacrat – clădiri de patrimoniu, urbanism și spații verzi.
Partidul creat de el s-a transformat în cea mai dornică de schimbare formațiune politică din România, găsindu-și inclusiv un aliat în formațiunea altor „oameni noi”, a celor de la PLUS.
Totuși, USR, dar și noii aliați ai acesteia, cei de la PLUS, nu l-au renegat pe Nicușor Dan.
În 2020, când s-a pus problema unei noi candidaturi la Primăria Capitalei, deși Nicușor Dan nu a revenit în rândurile partidului, acesta l-a sprijinit, convingându-și și aliații de la PLUS să facă la fel. Chiar și cu prețul renunțării la propriul lor candidat pentru Primăria Generală, Vlad Voiculescu.
Haideți să ne imaginăm cam ce șanse ar fi avut Nicușor Dan în fața Gabrielei Firea sprijinit doar de PNL. Sau, și mai clar, candidând doar prin forțe proprii dacă USR PLUS își puneau propriul candidat, iar PNL, evident, neavând astfel niciun motiv să se lase mai prejos de vreme ce Nicușor Dan a refzat cu obstinație să se înscrie la liberali.
Practic, coalizarea Dreptei nu a determinat-o Nicușor Dan pe persoană fizică, ci decizia înțeleaptă a celor de la USR care, împreună cu cei de la PLUS, i-au determinat astfel și pe liberali să accepte unitatea.
Astăzi, când cei de la USR PLUS își clamează reprezentativitatea nu doar la nivel decizional, în Consiliul Local, ci și executiv, la conducerea Primăriei Capitalei – făcând presiuni prin ce mijloace au la dispoziție, de exemplu agățându-se de voturile cu majoritate calificată, cum este cel pentru buget – Nicușor Dan se declară „uluit”.
Zău?! Uluit că ce? Că nu a ajuns primar general prin propriile forțe, ci cu ajutorul unei largi coaliții pornite tocmai din sânul partidului pe care el l-a renegat la un moment dat, dar ai cărui membri, foști colegi, îi recunosc și astăzi valoarea umană?
Sau poate Nicușor Dan este uluit că USR și PLUS își doresc să participe și ei la „guvernarea” Capitalei și nu să fie doar votanți de serviciu pentru un primar autocrat.
El nu mai este persoana fizică cu spirit civic care câștigă bătălii de unul singur, ci personajul politic dintr-o piesă ce nu poate fi un monolog. Fiindcă ar însemna, între altele, inclusiv ca lucrurile să se petreacă ca pe vremea primarilor Băsescu, Oprescu sau Firea.
Un exercițiu simplu pentru Nicușor Dan, ca să realizeze postura penibilă în care el singur se așază, ar fi autochestionarea propriului ego: ce-ar spune cetățeanul, militantul ONG-ist Nicușor Dan, dacă un alt primar al Capitalei, oricare ar fi acesta, ar ține un viceprimar fără drept de semnătură?
Contribuabilului Nicușor Dan i-ar conveni să plătească salariul unui viceprimar de decor?
Problema generală a Dreptei românești este aceea că, încercând să se disocieze de găștile mafioto-neocomuniste care au acaparat eșicherul Stângii, fug ca dracul de tămâie de lucrul în echipă și diviziunea proporțională a răspunderii politice. Se tem că acestea ar putea fi confundate cu disciplina de grup infracțional organizat a frățiilor partidelor corupte.
Doar că, prin „monologul” executiv la care pare că vrea să se dedea Nicușor Dan, se „corupe” astfel mandatul dat de alegători.
Oamenii nu au votat schimbarea unei autocrații cu o alta, iar „necunoscuții” despre care se vorbește acum că-i „uzurpă” puterile lui Nicușor Dan au strâns cel mai mare număr de voturi pentru Consiliul General după PSD. Și aproape dată și jumătate cât au strâns cei de la PNL.
Din 55 consilieri generali ai Capitalei, astăzi 21 sunt de la PSD, 17 de la USR PLUS, iar PNL are doar 12 mandate.
Fără alinierea politică a foștilor colegi de la USR, candidând doar ca independent, Nicușor Dan ar fi fost și astăzi o ilustră speranță de pe locul trei sau patru.
Mai grav, fără adeziunea publică câștigată de USR și PLUS în ultimii ani – în Parlament, în campania pentru europarlamentare, în stradă la proteste – Consiliul General ar fi fost și astăzi dominat de PSD. Iar Nicușor Dan ar fi trebuit să-și împartă atribuțiunile, fără să crâcnească, cu viceprimari ca Gabriela „Fierea” Firea și Aurelian „Grobian” Bădulescu.