„Comisia de Aviz Comun va analiza documentele depuse de solicitant pentru a obține în numele acestuia avizele/acordurile cerute prin certificatul de urbanism, în vederea primirii autorizației de construire. În acest fel, cetățenii care vor avea nevoie de o autorizație de construire nu vor mai face drumuri către o serie de instituții, ci vor depune documentația și cererea la Primăria municipiului Galați de unde vor obține Avizul Comun. Astfel, se va scurta și timpul în care solicitantul va intra în posesia avizului comun” se scrie la comunicat.
Eliberarea Avizului Comun se va face direct către solicitant sau pe bază de procură notarială, persoanei desemnate.
Taxele pe care solicitantul le va achita, pentru toate avizele și acordurile pe care urmează să le obțină, vor fi încasate la Casieria Primăriei municipiului Galați.
Ecosal, Electrica, Apă-Canal, Distrigaz, ISU, Telekom, Calorgal, Electrocentrale, Transurb… mai uşor de ajuns prin Avizul Comun.
Până la acest moment, Comisia de Aviz Comun are ca membri reprezentanți ai organismelor cu care Primăria Galați a încheiat acorduri în acest sens, respectiv: Serviciul Public ECOSAL, SDE Electrica Muntenia Nord Sucursala Galați, S.C. Apă – Canal Galați, Distrigaz Sud Rețele, S.C. Telekom România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, S.C. Calorgal Galați, S.C. Electrocentrale S.A. Galați, S.C. Transurb S.A. Galați, precum și direcții/servicii din cadrul Primăriei Galați – Compartiment de Gestiune a Evidenței Patrimoniului, Direcția Dezvoltare Infrastructură și Lucrări Publice, Compartiment Nomenclatură Urbană (numere poștale), Comisia pentru Siguranța Circulației.
Pe viitor, municipalitatea intenționează să stabilească acorduri de colaborare și cu alte instituții din oraș și companii private precum Direcția de Sănătate Publică, Agenția pentru Protecția Mediului, Serviciul Român de Informații, S.C. RCS – RDS S.R.L. etc.
Obținerea Avizului Comun va deveni funcțională începând din data de 22 ianuarie 2019, iar Comisia de Aviz Comun se va întruni, săptămânal, în fiecare zi de joi, începând din data de 31 ianuarie 2019. Până în prezent, membrii Comisiei s-au reunit în repetate rânduri pentru a testa noul mecanism.
Începând cu luna mai 2019, Avizul Comun va putea fi obținut și electronic, Primăria municipiului Galați urmând să le pună la dispoziție cetățenilor și investitorilor o platformă on-line în acest scop, la fel cum s-a întâmplat și în cazul certificatului de urbanism.
deci o întrebare se cere de la sine pusă: Ce investitori semnificativi aveți pe lista de așteptare?
Puke: Ăăă… E o întrebare, iertați-mă, să știți că nu e o listă cu investitori… care n-au venit până acum pentru că n-a existat acest birou… E o întrebare extrem de…fără de logică, iertați-mă…(reporter: Tăiați lista dacă n-o aveți, spuneți doar ce investitori semnificativi aveți la Galați?) Mulțumesc frumos, întrebarea e la fel de stupidă ca și adresantul (sic!)”…(neinteligibil, datorită instalației de sunet execrabile a sălii de conferințe, ce produce reverberații și ecouri jenante pentru o sală de întruniri proiectată și construită în secolul 21).
Reporter: Construcțiile provizorii au nevoie de aviz?
Buhe: Când se emite un certificat de urbanism, fie pentru orice caz(!), acel certificat de urbanism are notate toate avizele cerute. Ca atare, după aceea, ele se pot obține fie individual, fie după noul nostru sistem. Adică noi nu inventăm nimic, pur și simplu optimizăm o procedură. Dacă am înțeles bine … (reporter: Mă refeream la o construcție provizorie în fața Universității, la Balul Centenar – a avut nevoie de avize?)
Deși este întrebat arhitectul Buhociu, răspunde Pucheanu, arogant și țâfnos, la fel ca la ședințele CL, unde președintele Costea nici nu este luat în seamă: Ce legătură are cu subiectul? Bun, întrebări legate de subiect, dacă chiar vreți…(reporter: a avut nevoie de aviz ?) Bun, întrebări legate de subiect!!! Dacă aveți…(sare salvator cu altă întrebare reporterul de la VL, etc.)
Notă de subsol de administrație: la conferință s-a întrebat și s-a răspuns pe larg la chestiuni arzătoare de intensă actualitate: locuri de parcare, găuri în asfalt, legislație proastă, trei morți într-un apartament, etc. dar a provocat mare șifonare și enervare cele două avortoane de întrebări, despre starea dezvoltării municipiului și a fluxului investitorilor la Galați, încercate de reporterul fără mogul de presă (aservită și obedientă). „Galați City App” am avut, surogat de „smart city” avem, Comisia de Aviz Comun ne mai trebuia…