Primul parc făcut de Pucheanu are un gard înalt de 2 metri ca la pușcărie. Ce spune Primăria | FOTO

In ArteFapte, InaltaPoarta

Doi ani și jumătate i-au trebuit primarului Ionuț Pucheanu ca să facă un amărât de parc în Galați. Iar acum, când parcul (de fapt, mini-parcul) este în sfârșit gata, constatăm că acesta arată oribil, cu garduri de 2 metri înălțime, ca la pușcărie.

Zona din spatele fostului Liceu Pedagogic (Țiglina II, aferentă blocului E6) a fost amenajată de Primăria Galați, costul total al lucrărilor fiind de 1.921.835 de lei, cu tot cu TVA, adică aproximativ 420.000 de euro. De acești bani au fost amenajate 128 de locuri de parcare, un parc, un loc de joacă pentru copii și o alee carosabilă de acces.

Primarul Pucheanu s-a mândrit astăzi (marți) cu felul în care arată zona după ce a fost amenajată, prezentând-o ca pe o mare realizare. Alți edili din Vest fac alianțe ca să atragă fonduri europene de peste 1 miliard de euro pentru comunitățile lor, iar la Galați primarul se dă mare că a făcut un mini-parc.

Este primul parc pe care primarul Pucheanu reușește să îl facă de când este primar. Dacă lui Marius Stan i-a luat fix 1 an și 5 luni ca să facă Parcul Viva de la zero, lui Pucheanu i-au trebuit 2 ani și 6 luni ca să dea gata un mini-parc în spatele Liceului Pedagogic.

Parcul lui Pucheanu ar putea foarte bine să fie numit „Țarcul lui Pucheanu”. Și asta din cauză că parcul este împrejmuit cu un gard din sârmă, înalt de 2 metri. Zona aferentă parcului este delimitată cam ca zonele destinate plimbărilor pentru persoanele aflate în penitenciare.

În toată lumea civilizată se construiesc parcuri open-space, unde oamenii să se simtă în largul lor, însă probabil că Galațiul nu face parte din lumea civilizată din moment ce se situează contra curentului, adoptând stilul „pușcărie”.

Ce spune Primăria Galați despre gardul care împrejmuiește parcul

Am întrebat la Primăria Galați cine a fost cu ideea ca parcul să fie împrejmuit cu gard. Și ni s-a spus că așa au vrut locatarii de la blocul E6. Iar Primăria a acceptat!

„Primăria Galați a implementat această măsură ca răspuns la dorința expresă exprimată de locatarii de la blocul E6, unde este situat parcul. Inițial, oamenii de acolo nici nu au dorit un parc în zonă. Ulterior, au acceptat propunerea cu condiția ca parcul să fie împrejmuit cu gard”,

ne-a transmis Biroul de Presă al Primăriei Galați.

Așadar, pe domeniul public, pe terenul Primăriei Galați (nu al asociației de locatari din care face parte blocul E6!) și cu banii Primăriei Galați, adică ai noștri, toți contribuabilii orașului, cineva dintr-un bloc oarecare a decis că parcul cu gard este ceva deosebit în anul 2019 fără 3 săptămâni.

Slavă-Domnului că locatarii nu au cerut ca gardul să fie și electrificat, căci primarul Pucheanu probabil se conforma imediat. Că doar nu era să se pună rău cu „locatarii” și să riște să mai piardă câteva zeci de voturi

Sursa foto: Primăria Galați


Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Primul parc făcut de Pucheanu are un gard înalt de 2 metri ca la pușcărie. Ce spune Primăria | FOTO

  • Altfel spus, in viitorul apropiat o sa vedem un lacat pus la intrare si acel parc o sa fie transforma gradina blocului.
    Daca nu, o sa vedem ulei de motor pe acele banci.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu