Primul Arogant al Galațiului. Pucheanu chiar crede că a realizat mai multe decât primarii din Oradea și Cluj-Napoca | VIDEO

In Alta lume, AltaTara?

Ionuț Pucheanu (foto) a ajuns să creadă despre sine că este un primar providențial, cum nu a avut vreodată Galațiul. Că el este un primar care a scos Galațiul din mocirlă, înregistrând rezultate notabile în acești doi ani de mandat.

“Un exerciţiu interesant pe care îl voi face eu – şi pentru liniştea mea – iar dacă cineva va fi interesat îl voi pune la dispoziţie: să vedem ce au reuşit să facă în primii doi ani de mandat primari care sunt ridicaţi acum pe piedestal pe bună dreptate, dl. Boc, dl. Bolojan, dl. Falcă, dl. Scripcaru?”.

Primarul Pucheanu a făcut declarația de mai sus în cadrul unui interviu publicat astăzi (marți, 8 mai 2018) de cotidianul “Viața liberă. Interviul în sine a fost unul pupincurist, în care Pucheanu nu a fost pus absolut deloc în dificultate, fiind lăsat să bată câmpii cu realizările sale imaginare. Dar este problema celor de la „Viața liberă” dacă așa înțeleg să își trateze cititorii, trecând cu arme și bagaje de partea autorităților locale, plătite din bani publici.

Declarația lui Pucheanu este de o aroganță fără precedent. Așadar, primarul Galațiului consideră că în primii lui doi ani de mandat a făcut mai mult decât au reușit primarii de la Oradea, Arad, Cluj-Napoca și/sau Brașov, tot în primii doi ani ai primului lor mandat. Acum, unii dintre ei sunt la al treilea sau al patrulea mandat, dar Pucheanu s-a referit strict la primii doi ani din primul lor mandat.

Primarul Pucheanu se dă balenă în lighean

Fără să prezinte cifre sau vreun studiu din care să reiasă că el a fost mai competitiv decât primarii mai sus-menționați, din vestul țării, Ionuț Pucheanu dă de înțeles că el s-ar situa deasupra omologilor din Cluj-Napoca, Oradea, Arad sau Brașov. Are el un feeling că așa stau lucrurile, că el a reușit mai multe decât aceștia, în primii doi ani de mandat.

Nu vrem să îi stricăm fiesta primarului Pucheanu, dar dacă tot vrea să se compare cu primarul Oradei, Ilie Bolojan, poate că ar trebui să afle că primul lucru pe care l-a făcut Bolojan după ce a ajuns primar în Oradea a fost să dea afară 300 de oameni din primărie (vezi video mai jos), după cum am scris în Alternativa – Jurnalism fără mogul. La Galați, Pucheanu nu doar că a adus alți oameni în primărie, ci le-a și mărit salariile la nivelul maxim prevăzut de lege. Altfel spus, în timp ce Bolojan a realizat o  economie de 2 milioane de euro anual numai din salariile tăiate în Primăria Oradea, Pucheanu a făcut ca bugetul pentru salariile în Primăria Galați să fie de două ori mai mare decât bugetul alocat investițiilor.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu