Dacă realizările primarului Pucheanu pot fi văzute cu ochiul liber, așa cum spun fanii PSD-iști ai actualului locatar din Domnească/54, nu înțelegem de ce a fost nevoie să fie alocați bani publici pentru mediatizarea „împlinirilor”.
În următoarele luni, până la alegerile locale din 27 septembrie 2020, cutiile poștale ale gălățenilor vor fi invadate de pliante cu realizările primarului Pucheanu.
Dacă ați ratat vreo asfaltare sau o schimbare de borduri, nu-i problemă: o să aflați de ea din pliantul lucios care o să vă aterizeze în cutia poștală.
Două contracte din bani publici au fost atribuite prin încredințare directă, ieri (29 iunie 2020), pe SEAP, la scurt timp după ce primarul Ionuț Pucheanu și-a prezentat bilanțul celor 4 ani de mandat.
Este vorba despre un contract de un serviciu de tipărire „pliante din raportul primarului”, în valoare de 32.770 de lei, și un alt contract de „servicii de expediere pliante”, în valoare de 12.430 de lei (vezi foto mai jos).
Așadar, primarul Pucheanu urmează să se laude pe bani publici cu pârțurile lui administrative.
Să nu uităm, din 2016 încoace, administrația Pucheanu nu a reușit să atragă nici măcar un investitor în Galați, ci doar a aruncat o mână de asfalt pe ici, pe colo.
Astea sunt marile realizări ale primarului Pucheanu: zero investitori și mult beton!
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.