Primarul Pucheanu se pupă singur în fund în presa centrală. Articol plătit în EvZ, în care se laudă cu autobuzele achiziționate pe datorie | FACSIMIL

In Actual, Politruci&Traseiste

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu continuă să cheltuie aiurea banul public. Pucheanu a început să comande articole favorabile în presa centrală, plătite din taxele și impozitele gălățenilor, în care sunt prezentate „marile” sale realizări.

Un articol apărut joi, 30 iulie 2020, în ediția online a cotidianului Evenimentul Zilei îl prezintă pe primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, drept un edil „cu viziune”, harnic și dedicat orașului, care s-a sacrificat pentru binele gălățenilor.

Articolul cu un titlu demn de Urzica, și anume „Galațiul – orașul cu un transport public modern”, face referire la autobuzele noi achiziționate recent de Primăria Galați.

Articolul comandat în EvZ de administrația Pucheanu conține și o minciună sfruntată.

Astfel, Pucheanu și-a arogat meritul și pentru cele 17 troleibuze comandate pe vremea fostului primar Marius Stan, deși el doar a făcut recepția troleibuzelor, necontribuind cu nimic la achiziția acestora.

„Primii pași pentru modernizarea transportului public au fost făcuți în anul 2018, când Primăria municipiului Galați a depus o cerere de finanțare pentru achiziția a 17 troleibuze noi și a reușit să obțină 31.530.186,74 lei din fonduri europene pentru mijloace de transport ecologice, așa că troleibuzele produse de „Skoda Electric” circulă de aproape doi ani pe străzile orașului. A fost primul pas dintr-o serie dedicată modernizării infrastructurii de transport și înnoirii parcului auto”, se afirmă în articolul publicitar din Evenimentul Zilei (vezi foto mai jos).

Articolul nu este marcat cu (P), așa cum ar fi normal, ci are la final doar precizarea „Articol realizat cu sprijinul Primăriei Galați”.

În articol se face referire și la tramvaiele noi care tot sunt anunțate de primarul Pucheanu de vreo doi ani încoace, dar care probabil au făcut pană pe undeva și o să întârzie un pic, adică vreo 5 ani.

Primarul Pucheanu nu i-a întrebat pe gălățeni dacă sunt de acord ca din banii lor să se laude el în presa centrală, astfel încât să obțină un nou mandat de primar.

Cui folosesc astfel de articole, în afara lui Pucheanu? Să afle țara că Pucheanu este un primar bun, sau cum?

În plus, autobuzele cu care administrația Pucheanu, iată, se laudă în presa centrală, pe bani publici, sunt achiziționate de datorie, creditul urmând să fie plătit de copiii gălățenilor în următorii 15-20 de ani. Și-atunci, pentru ce toată această laudă a lui Pucheanu, care se comportă de parcă ar fi cumpărat autobuzele din banii lui personali.

Nu este prima dată când primarul Pucheanu plătește diferite gazete ca să scrie frumos de realizările lui.

În vara lui 2019, după cum am scris în Alternativa – Jurnalism fără mogul, administrația Pucheanu a alocat suma de 80.769 de lei (15.693 de euro) pentru următoarele calupuri de articole publicitare: în Capital.ro – 6 articole (vezi foto mai sus), în Manager.ro – 3 articole, în Wall-street.ro – 3, iar în Businessmagazine.ro – 2. În total, 14 articole.

În medie, prețul unui astfel de articol publicitar a fost de 5.770 de lei, adică aproximativ 1.200 de euro.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu