Primarul Pucheanu, luat peste picior de gălățeni după ce a postat o imagine cu Galațiul văzut de sus. „În poză se vede și fabrica de baterii?”. „La ce senin e, se vede până în Bulgaria”. „Ce frumos se vede drumul ăla prin curtea Poliției de Frontieră”

In Actual, Divertismind, Radem-Glumim/Pamflecareala

Primarul Ionuț Pucheanu a fost luat peste picior de mai mulți gălățeni, astăzi, după ce a postat pe contul său de Facebook o imagine cu Galațiul văzut de sus. Pucheanu, care a prezentat poza pentru a strânge cât mai multe like-uri și comentarii pozitive de la gălățeni, a fost ironizat cu fabrica de baterii de 1,4 miliarde de euro, cu care se lăuda astă-vară, și cu drumul din curtea Poliției de Frontieră, pe care l-a promis solemn în campania electorală din septembrie 2020.

În ultima vreme, când nu are cu ce să se mai laude pe contul său de Facebook, primarul Pucheanu apelează la un truc ieftin: postează imagini artistice cu Galațiul văzut de sus (filmat cu drona) sau cu copaci plini de promoroacă, pe Faleza Dunării. Deocamdată, nu a pus și poze cu pisici, dar nu e timpul pierdut, căci ce nu face omul pentru o mână de like-uri și câțiva urmăritori în plus?

Calculul lui Pucheanu este simplu: aproape orice aglomerare urbană arată bine pozată de sus, pentru că nu se văd gropile, mizeria, debandada urbanistică și acele nuanțe de gri-depresiv de la firul ierbii, care parcă te îndeamnă să îți faci bagajele și să pleci cât mai departe de Galați.

Poza postată astăzi (joi) de Pucheanu pare făcută undeva pe str. Domnească, cum te uiți către faleză. Undeva în centru-stânga, cu alb, se zărește clădirea fostului hotel Galați (actualmente Mercure), iar un pic mai în spate, aproape de Dunăre, se observă hotelul Vega, care aparține familiei asfaltangiului PSD Corneliu Istrate.

Postarea nu a strâns foarte multe comentarii (erau 38 la ora când noi am făcut screenshot), însă unele dintre acestea au fost pline de ironii, de miștouri crunte la adresa primarului Pucheanu, care a uitat să se țină de cuvânt.

„Ce frumos se vede drumul ăla prin curtea Poliției de Frontieră”,

a comentat Florin Andronache (vezi foto mai jos), aluzie la faptul că acest drum mult promis de primarul Pucheanu în campania electorală din septembrie 2020, când a candidat pentru a obține al doilea mandat de primar al Galațiului, zace încremenit în proiect. Asta deși, în urmă cu 4 ani, Pucheanu anunța – în campania electorală, evident – că „au început lucrările la drumul care va trece prin curtea Poliției de Frontieră”, după ce a trimis un buldozer în zonă ca să dea impresia că s-a apucat de treabă.

„În poză de vede și fabrica de baterii?”,

a întrebat, ironic, gălățeanul Radu George, la postarea primarului Pucheanu.

El s-a referit, desigur, la fabrica de baterii auto, un proiect în valoare de 1,4 miliarde de euro cu care primarul Pucheanu s-a lăudat astă-vară, dar care a murit din fașă. S-a pus cruce acestei fabrici de baterii de la Galați, iar investitorii belgieni au anunțat că vor să deschidă o fabrică identică în Bulgaria, proiectul fiind de 1,1 miliarde de euro, după cum am scris aici, în Alternativa – Jurnalism fără mogul.

Întrebarea ironică adresată de Radu George a primit un răspuns pe măsură.

„La ce senin e, se vede până în Bulgaria”,

a răspuns Mihail Susanu, luându-l și el peste picior pe primarul Pucheanu.

Mihail Susanu s-a referit, desigur, la fabrica de baterii auto de la Galați despre care noi am scris că va fi „mutată” în Bulgaria. Asta deși ea există doar pe hârtie, în Galați, și cu siguranță așa va și rămâne.


Îți place ce și cum scriem? Atunci donează o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susține publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Au fost și alte comentarii ironice la postarea primarului Pucheanu, în care gălățenii făceau trimitere la faptul că din avion (dronă) toate se văd foarte bine. Că, de sus, Galațiul este superb. Mai rău e când îl iei la picior, când mergi la pas prin cartierele Galațiului, acolo unde este dezastru.

Iată cum o postare cu care primarul Pucheanu spera să dea lovitura, să strângă 2-3 basculante de comentarii pozitive, s-a întors împotriva lui, după ce gălățenii l-au luat peste picior, amintindu-i de minciunile și de promisiunile lui neonorate.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

3 commentsOn Primarul Pucheanu, luat peste picior de gălățeni după ce a postat o imagine cu Galațiul văzut de sus. „În poză se vede și fabrica de baterii?”. „La ce senin e, se vede până în Bulgaria”. „Ce frumos se vede drumul ăla prin curtea Poliției de Frontieră”

  • Șezi ghinișor și ascultă ici o taină. De minim 4 ani, de când te chinui cu articolele astea așa-zis anti-PSD, de fapt ai pus umărul la creșterea în sondaje a acestuia. Asta s-a întâmplat pentru că te-au depășit vremurile, tu rămânând tot în epoca Dragnea.

    • Dacă atât ați înțeles d-voastră din toți acești ani în care ne citiți, că noi criticăm administrația PSD Galați pentru că vrem să scadă în sondaje, înseamnă că trăiți într-o realitate paralelă. Este normal, ba chiar sănătos să îi criticăm pe cei care administrează Galațiul. Dar observăm că d-voastră și alții ca d-voastră v-ați obișnuit cu odele apărute în presa de partid, care are contracte cu Primăria Galați și CJ Galați, pe bani publici, și probabil vă apucă tremuratul când dați peste câte un articol ca al nostru în care Pucheanu, Fotea & co. sunt criticați pentru acțiunile/deciziile lor. Sfatul nostru este să vă obișnuiți cu aceste critici pentru că, atunci când analizezi personaje ca Pucheanu și Fotea, numai dacă ești plătit sau înghesuit la minte nu vezi ce tâmpenii administrative fac.

  • Chiar si dupa epoca Dragnea Galatiul a ramas la finalul clasamentului. Lipsa locuri de munca, saracie, migrare catre orase dezvoltate. Ca e Fotea, Pucheanu, Dragnea, eu nu am simtit nici o crestere a nivelului de trai in Galati.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu