Primarul Pucheanu a atins culmile penibilului astăzi, luni, 18 octombrie 2021, când a prezentat pe străzi al 4-lea tramvai nou venit de la Arad (foto deschidere), care însă nu va putea fi pus în circulație pentru că nu există o cale de rulare adecvată.
Pucheanu s-a comportat exact cum procedau comuniștii pe vremuri la defilările din 23 august.
S-a lăudat că uite ce mari realizări are el, când în realitate scroafa este de mult moartă în coteț.
Dar, asta e: primarul Pucheanu, deși e băiat tânăr (40 de ani) și avea numai 8 ani la evenimentele sângeroase din decembrie 1989, provine dintr-un partid cu origini comuniste (PSD, via FSN, PDSR), și cu siguranță s-a contaminat de la foștii tovarăși care i-au fost mentori încă de organizația de tineret a PSD Galați, în frunte cu infractorul nedovedit Dan Nica (care a scăpat de pedeapsă după ce i s-au prescris faptele în cazul Microsoft).
A devenit grețos spectacolul de lumini și umbre pe care îl tot pune în scenă primarul Ionuț Pucheanu de la o vreme încoace cu ajutorul aparatului său de propagandă, cu postaci agramați, cu aplaudaci angajați în instituții de stat, cu publicații care îi mănâncă din palmă (din bani publici, evident).
Iată mai jos articolul pe care l-am publicat în Alternativa – Jurnalism fără mogul, în data de 24 august 2021, atunci când a sosit în Galați primul tramvai nou de la Arad.
Astăzi (luni, 18 octombrie 2021), primarul Pucheanu a dat ordin să fie scos la poze și al 4-lea tramvai nou fabricat la Arad.
Primarul Pucheanu tot prezintă public tramvaiele astea noi, dar nu le spune gălățenilor că ele se vor întoarce apoi în depoul Transurb, că nu vor circula nici mâine, nici poimâine ci Dumnezeu știe când.
Aceste tramvaie noi ar fi trebuit să înceapă să circule încă de pe 15 august 2021, apoi termenul s-a prelungit pe 1 octombrie 2021, după care a fost amânat dincolo de 1 noiembrie, din cauza faptul că șinele de tramvai (calea de rulare) nu sunt gata.
Singurul traseu pe care ar putea circula aceste 4 tramvaie noi, care au costat 1 milion de euro bucata, este pe traseul 7, care merge din Micro 19 până în Piața Centrală.
În rest, nu se poate circula pentru că nu există linii de tramvai, că au avut grijă foștii primari să le scoată, dar asupra acestui subiect vom reveni cu un alt articol.
Dar primarul Ionuț Pucheanu a scos astăzi (joi) în văzul lumii și al 4-lea tramvai venit de la Arad, să se laude cu el, deși el a fost dus apoi în depou.
Primarul Pucheanu a postat apoi poze pe contul său de Facebook cu tramvaiul nou, care deocamdată nu va fi pus în circulație.
A fost o adevărată desfășurare de forțe, cu Poliție, cu fotografi de la primărie, cu presă.
Garnitura de tramvai a fost transportată pe platformă și arătată gălățenilor, ca la paradă, la defilările comuniștilor, ca să îi impresioneze pe oameni.
Totul a fost făcut pentru imagine, pentru că, repetăm, această garnitură de tramvai s-a întors apoi în depoul Transurb Galați.
E ca și cum cineva și-ar chema 2-3 prieteni ca să le arate ce mașină nouă și scumpă și-a cumpărat el.
Păi și nu ne duci și pe noi până în Țiglina 1?, l-ar întreba prietenii.
La care proprietarul mașinii noi le-ar răspunde: nu pot, pentru că nu am nici permis și nici benzină în rezervor.
Bun, și-atunci de ce ne-ai mai chemat ca să îți vedem mașina? Numai ca să te lauzi?!
Din păcate, primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu rămâne același individ disperat după imagine, dar gol pe interior, gata să susțină că știe el sigur cum a apărut viața pe pământ.
Sursa foto: contul de persoană publică al primarului Ionuț Pucheanu