A fost un moft al primarului Pucheanu să organizeze Balul Municipiului Galați, în decembrie 2018, odată cu Gala Centenar, sponsorizată (și) din bani primiți de la Ministerul Culturii.
Dovadă că totul a fost un moft al lui Pucheanu stă și faptul că anul următor, în 2019, Primăria Galați nu a mai organizat niciun bal.
De Centenar, însă, PSD-iștii lui Pucheanu și alți șmecheri din administrația publică, Finanțe, Justiție și Sănătate au simțit nevoia să mănânce și să bea din bani publici. Și-au pus toți frac și joben, de parcă erau niște pinguini balonați, și s-au pozat ca niște jupâni care își pot permite orice aroganță în Galațiul ăsta.
Primăria Galați a alocat fonduri către Fundația Andreiana Juventus pentru buna desfășurarea a acestui eveniment, iar inspectorii Curții (Camerei) de Conturi Galați au concluzionat, zilele trecute, că transferul de bani a fost nelegal, după cum a scris cotidianul Viața Liberă.
Potrivit Curții de Conturi Galați, prejudiciul cauzat de Primăria Galați este de 114.000 de lei. Bani care trebuie luați de la cineva.
Cel mai probabil, Primăria Galați va contesta în contencios-administrativ acest raport al Curții de Conturi, considerându-l neîntemeiat. Procesul ar putea dura aproximativ 2 ani (pe fond la Tribunalul Galați și în recurs la Curtea de Apel), iar dacă Primăria va pierde, cineva o să fie bun de plată.
Întrebarea este cine va plăti? Cel mai probabil, instituția o să plătească prejudiciul de 114.000 de lei, căci așa se obișnuiește la noi. Când e de bine, primarul este primul care se pune în capul listei cu avantaje, iar când e de rău sau de făcut plata, bagă instituția (primăria) la înaintare.
Primăria Galați (adică instituția) ar trebui să se îndrepte împotriva primarului, să îl acționeze în judecată pentru recuperarea prejudiciului din buzunarul acestuia.
O să spuneți că unde s-a mai pomenit ca juriștii Primăriei Galați (adică subalternii lui Pucheanu) să îl dea în judecată pe primarul Pucheanu pentru a-i lua bani din buzunar? Într-un stat civilizat, acest lucru ar fi logic și firesc.
Dar dacă peste 2 ani, când se va fi terminat procesul prin care Primăria Galați contestă raportul Curții de Conturi, Ionuț Pucheanu nu va mai fi primar al Galațiului?
Păi, logic și firesc ar fi ca cel care va fi primar la acea vreme să se îndrepte împotriva lui Pucheanu și să îl pună la plată pentru aroganța de la Balul Municipiului Galați 2018, prin care a prejudicat bugetul local cu suma de 114.000 de lei, conform inspectorilor Curții de Conturi Galați.
E, iată încă un motiv pentru care Pucheanu va face tot posibilul să rămână primar încă 4 ani și astfel să evite să fie tras la răspundere pentru tâmpenia făcută.
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!