Primăria Galați a ajuns la fundul sacului. S-a împrumutat de 150 de milioane de lei pentru că nu mai are bani nici să deruleze proiecte obținute din fonduri UE

In Actual, Local

Administrația Pucheanu a solicitat, în ultimii 2 ani, în Consiliul Local (CL) Galați aprobarea unui împrumut de 150 de milioane de lei (30 de milioane de euro), pentru că a ajuns la fundul sacului. Este grav dacă Primăria Galați a ajuns în situația să nu mai aibă bani nici pentru cofinanțarea proiectelor europene aflate în derulare, acolo unde contribuția municipalității este de multe ori nesemnificativă raportată la valoarea totală a lucrărilor.

Primăria Galați este disperată, nu mai are bani, așa că s-a împrumutat din nou la bănci, cel mai probabil cu dobânzi imense, care îi vor cocoșa pe gălățeni în următorii 15-20 de ani.

Valoarea totală a împrumutului pe ultimii doi ani este de 150 de milioane de lei (30 de milioane de euro ) și a fost solicitat pentru a acoperi contribuția (cofinanțarea) Primăriei Galați la proiectele obținute de la UE, din bani europeni.

La aceste proiecte din bani europeni contribuția Primăriei Galați este de multe ori de cel mult 2-3% din valoarea totală proiectului, dar au fost cazuri izolate când această cofinanțare a ajuns și până la 10%.

Așa funcționează treaba: UE îți dă, să zicem, 100 de euro, dar trebuie să vii și tu cu 2, 3 sau 10 euro (adică 2%, 3% sau 10%) din această sumă ca să duci proiectul la capăt.

E, Primăria Galați a rămas și fără acești 2, 3 sau 10 euro cu care este obligată să contribuie la proiectele pe care le-a accesat din bani europeni.

Și pentru asta a fost nevoie să solicite un împrumut de 150 de milioane de lei (30 de milioane de euro).

Vorbim despre 57 de proiecte aflate în derulare din bani europeni la care Primăria Galați trebuie să vină cu partea ei, oricum mult mai mică decât alocă UE, ca să se realizeze lucrarea în sine.

Suma de 150 de milioane de lei este una foarte mare, dar problema cu adevărat gravă este alta: proiectele europene contractate de Primăria Galați aflate în derulare sunt de 563 de milioane de lei iar contribuția Primăriei Galați, care ar trebui să fie de 2%, hai cel mult 15%, ajunge, iată, la peste 26% (150 de milioane de lei din totalul de 563 de milioane de lei).

Știți cum sună treaba asta?

UE îți dă bani să anvelopezi școli, să pui asfalt și să renovezi liniile de tramvai de la Casa Roșie, pe la General, pe Traian Vuia, la Patinoar și mai departe pe Coșbuc.

Iar tu, Primăria Galați, ajungi să te împrumuți de bani ca să susții 2-3% din suma acestor lucrări, din acești bani care vin de la Uniunea Europeană (UE).

Păi, e ca și cum ai chema pe cineva la un grătar, cu carnea plătită de tine și cu băutura aferentă luată tot din banii tăi.

Omul trebuie doar să vină la grătar.

Iar el ce face?

Deși câștigă destul de bine (Galațiul are un buget generos), el se dă atât de sărac încât nu are nici 15 lei de taxi ca să ajungă la destinație, la grătar, așa că începe să se împrumute la prieteni (la bănci, în cazul administrației Pucheanu).

Cum să ajungi tu, marele primar Ionuț Pucheanu, să îi îndatorezi pe gălățeni pe încă 15-20 de ani, atenție!, doar pentru a veni cu o mică contribuție financiară la accesarea unor proiecte europene?


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu