Primăria Brașov demontează propaganda mincinoasă a directorului Vals, din Primăria Galați

Directorul Direcției Generale Servicii Comunitare de Utilități Publice din cadrul Primăriei Galați, Vergiliu Vals, a încercat să acopere cu minciuni diferența enormă între costul iluminatului festiv din Galați și cel din Brașov. Într-un comunicat trimis publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul, Primăria Brașov spulberă minciunile directorului Vals.

Acest articol publicat în Alternativa – Jurnalism fără mogul în care am afirmat că “Iluminatul festiv al lui Pucheanu este de 7 ori mai scump decât cel din Brașov” l-a împins pe directorul general Vergiliu Vals (PSD), din Primăria Galați, să ne acuze public că prezentăm informații false, că dezinformăm. Că nu e adevărat că Brașovul plătește, în 2018, numai 100.000 de euro pentru iluminatul festiv, față de 680.000 de euro, cât va cheltui Galațiul pentru luminile de sărbători.

“Se pedalează la nesfârșit pe această temă, furnizând informații trunchiate și, în consecință, complet false. Primăria Galați are în derulare pentru iluminatul public un contract CADRU, cu o valoare maximă de 3 milioane de lei ce include și costurile legate de iluminatul festiv de sărbătorile pascale. Comparația cu Brașovul și Brăila este eronată. Aceste municipii au contracte de concesionare a iluminatului public care include și iluminatul festiv, iar sumele vehiculate (100.000 de euro la Brașov și 86.000 de euro la Brăila – n.r.) sunt ratele, adică redevențele lunare aferente derulării acestui contract. Deci este o sumă plătită în fiecare lună a anului, pe întreaga perioadă de derulare a acestui contract…”, a fost unul dintre comentariile postate de directorul Vergiliu Vals, pe Facebook, la articolul din Alternativa (vezi foto jos). Când i-am atras atenția că propagă minciuni în spațiul public, acuzându-ne de “manipulări grosolane”, directorul Vals și-a șters comentariile de pe Facebook.

Directorul Vals nu a nimerit-o nici cu Brașovul, nici cu Brăila

Așadar, directorul Vals acredita ideea că cei de la Brașov ar plăti 100.000 euro x 12 luni = 1,2 milioane de euro pentru iluminatul festiv. Și asta pentru că, în opinia lui Vals, suma avansată de noi în articol, și anume 100.000 de euro, ar reprezenta doar o rată lunară plătită de Primăria Brașov.

Prin urmare, am trimis un e-mail la adresa infopublice@brasovcity.ro, prin care am solicitat Primăriei Brașov să elucideze misterul banilor pe care îi va plăti pentru iluminatul festiv aferent anului 2018.

“Referitor la solicitarea dumneavoastră vă comunicăm următoarele: Primăria Municipiului Brasov are în derulare un contract de concesiune privind serviciile de iluminat public din municipiul Brașov până în anul 2020. În cadrul contractului de concesiune a serviciilor de iluminat public este cuprinsă și activitatea de împodobire a orașului pentru sărbătorile de iarnă, activitate care este plătită separat în cadrul contractului. Pentru anul 2018, costurile estimate pentru împodobirea orasului sunt de aproximativ 100.000 euro. Valoarea anuală a contractului de întretinere a sistemului de iluminat public care include și costurile pentru iluminatul dedicat sărbătorilor de iarnă, este de aproximativ 10.500.000 lei (cu TVA)”, ne-a trsansmis Biroul Informații Publice și Mass Media din cadrul Primăriei Brașov.

Iată că Brașovul confirmă faptul că, în 2018, va aloca numai 100.000 de euro pentru iluminatul festiv. În plus, mai aflăm că Brașovul dă 10,5 milioane de lei pe un an întreg pe iluminatul public + iluminatul festiv, în timp ce Galațiul a dat 3,1 milioane de lei numai pe iluminatul festiv de Crăciun 2018 și Paște 2019.

Ne-am interesat cum stau lucrurile și la Brăila, acolo unde directorul Vergiliu Vals spunea că suma pentru iluminatul festiv (în 2018) este mai mare de 86.000 de euro, anunțată de noi în articol.

Ei bine, la Brăila, firma Luxten a încheiat, în 2016, un contract multianual cu Primăria Brăila, pentru o perioadă de 10 ani, pentru gestiunea delegată a sistemului public de iluminat. Potrivit contractului, în acești 10 ani, Primăria Brăila va investi în modernizarea sistemului de iluminat public suma de 24,2 milioane lei (fără TVA) iar în extinderea sistemului – alte 7,7 milioane lei. Pentru iluminatul festiv de sărbători, în acești 10 ani de contract cu Luxten, Primăria Brăila va cheltui suma de 4,22 milioane lei, adică 422.000 de lei (90.000 de euro) pe an, așa cum am scris în Alternativa – Jurnalism fără mogul.


Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version