Este despre începutul, dar mai ales șansele de continuare și amplificare a celei de-a doua revoluții române din ultimii 30 de ani.
Și, ca la prima revoluție filmată dar mult mai liber, obiectivul camerei intră direct în culisele puterii, acolo unde se iau deciziile care ne afectează pe toți.
„colectiv”, un documentar artistic despre anul care a urmat incendiului din clubul omonim. Finanțarea sa a fost asigurată în special printr-o bursă Sundance Documentary Fund de la fundația cu același nume înființată și condusă de Robert Redford.
Regizat de Alexander Nanau, un român emigrat de mic copil în Germania și educat acolo, filmul a cucerit aproape instantaneu inimile cinefililor străini, fiind selecționat în festivaluri de renume, precum Sundance Film Festival, festivalurile de la Veneția și cel de la Toronto.
Într-un mod inedit, camerele surprind realitatea fără nicio regie, mizanscenă sau măcar lumină ajutătoare, atât în redacțiile unde muncesc jurnaliștii investigatori – care au scos la iveală un sistem putred de corupt, incompetent și iresponsabil – dar și în birourile miniștrilor tehnocrați ai sănătății care încercau să reziste pe funcție tolerând sistemul sau, dimpotrivă, să-l schimbe profund.
Dintre toate cele 50 de orașe unde „colectiv” a avut premiera simultan, Galațiul a beneficiat de prezența unei părți a echipei filmului. Gălățenii prezenți vineri seară în sala cinematografului Profesor Ioan Manole au putut sta apoi de vorbă cu Mihai Grecea – corealizator al filmului și el însuși victimă supraviețuitoare a incendiului din clubul bucureștean, Cătălin Tolontan – jurnalist de investigație la Gazeta Sporturilor și colega sa, Mirela Neag.
Reality show tragic și încurajator în același timp
În ciuda genului documentar, filmul propune o altă abordare a realității și, mai ales, a personajelor. Nu sunt narate din off evenimente și date pe fundalul unor imagini de acoperire și nici nu sunt intercalate sesiuni de întrebări și răspuns cu protagoniștii acelor evenimente.
Ci s-au filmat mii de ore astfel încât decupajul final să arate momentele și situațiile relevante a ceea ce camerele au surprins ca martori tăcuți în chiar realitatea faptelor. Camere care au însoțit jurnaliștii, supraviețuitori ai incendiului, dar și un ministru și echipa sa încă din primele luni de după tragedie.
Este mai mult decât un documentar, adică doar un film care reconstituie din date și mărturii.
Este chiar un reality show în care camerele au însoțit personaje reale aproape zi de zi. Această formulă lasă spectatorului o mult mai mare libertate în a aprecia gravitatea celor prezentate și a-și emite propriile judecăți cât mai puțin influențat cu putință.
Practic, sub ochii noștri, asistăm la ceea ce puțini au conștientizat, dar foarte mulți au simțit deși nu puteau numi: este vorba despre a doua revoluție petrecută din ’89 încoace. Revoluția căutării adevărului, deconspirării imposturii și abuzului, a protestului reformulat de la mase largi la perioade lungi în care luptă neîntrerupt elitele conștiinței civice, revoluția formării noului cetățean, vigilentul care nu mai înghite explicațiile adormitoare ale puterii și supraveghează îndeaproape actul decizional.
În pragul epidemiei iminente, „somitățile” sunt tot acolo!
Una dintre problemele cele mai grave cu care se ridică de pe scaune spectatorii este aceea a lentorii schimbării unui sistem cangrenat în 25 de ani de vigilență cetățenească adormită până la incidentul din Colectiv.
Oameni mici cu atitudini de somități, cei care au dat asigurările fatale că marii arși pot fi tratați aici ca în Germania sunt și acum la butoane în sistemul de sănătate: Raed Arafat, Adrian Streinu-Cercel, directorul de la Spitalul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, și Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie.
În continuare, în România, se raportează infectări cu nosocomiale ale pacienților din spitale la niveluri de cinci ori mai mici decât în țări cu sisteme de sănătate exemplare. Precum țările nordice de exemplu. Dar calculele făcute prin coroborări de informațiile smulse cu forța din sistem arată că de fapt ar fi de cinci ori mai multe cazuri decât acolo!
Pe de altă parte, discuțiile dintre Cătălin Tolontan, Mirela Neag, Mihai Grecea și spectatorii gălățeni au scos la iveală lucruri grave în instituțiile medicale locale, în ciuda lucrurilor bune care s-au făcut în sistem, precum creșterea salariilor sau schimbarea procedurii de atestare a calității dezinfectanților.
E drept, nici gălățenii nu sunt un „colectiv” ca oricare și aflați din filmul de mai jos ce părere au jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor și Mihai Grecea despre cetățenii orașului nostru.
Una peste alta, documentarul este un film ce trebuie neapărat văzut și, dacă se poate, părinți și copii de mână. Neapărat! Este despre cum suntem, cum vrem să fim și ce putem face ca să nu ne ratăm existența în această țară.
Încă rulează în fiecare seară, până joi 5 martie inclusiv, la cinematograful Manole, iar după părerea noastră condițiile sunt excelente, inclusiv în ce privește sunetul, un capitol la care multe filme românești nu excelează.
Mergeți și vedeți „colectiv”, un film menit să ne redea încrederea în noi, nu atât ca indivizi, cât mai ales ca națiune, ca forță colectivă.
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face aici. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!
