Prefectul numit de USR Galați bate palma cu PSD?! Pucheanu: „E un om cu care se poate discuta”

Primarul Galațiului Ionuț Pucheanu (foto), de la PSD, a afirmat public încă de la începutul lunii februarie 2021 că noul prefect propus de USR Galați va fi Gabriel Panaitescu. Mai mult, Pucheanu a spus că știa de câteva luni că Panaitescu va fi cel desemnat de USR și a afirmat despre acesta că „este un om cu care se poate discuta”.

Prefectul Galațiului ar putea fi un ghimpe în coasta PSD Galați dacă, evident, ar vrea să lupte cu adevărat cu mafia PSD care a pus stăpânire pe acest municipiu, în urmă cu 30 de ani.

Nici nu vă imaginați câte pârghii are prefectul, inclusiv să desemneze un om de încredere în comisii la concursurile de angajare, mare parte dintre acestea măsluite.

Prefectul Galațiului poate și trebuie să depășească rolul decorativ impus ani la rând de PSD, mai ales pe vremea fostului prefect rupt de treaz Dorin Otrocol, care credea că misiunea lui principală este să participe o dată de lună la ședințele Comisiei de Dialog Social, unde problemele ridicate acolo (unele crâncene pentru gălățeni) nu răzbat dincolo de pereții prefecturii.

Noul prefect al Galațiului, Gabriel Panaitescu, 63 de ani (foto mai jos), a fost numit de USR.

Panaitescu a depus jurământul miercuri, 3  martie 2021.

Noul prefect Gabriel Panaitescu este un funcționar public controversat care a mai fost prefect de 2 ori și o dată subprefect, în Galați (de fiecare dată, cu susținerea PNL), și care a reușit performanța să verse „din greșeală” o călimară cu cerneală pe un proces verbal prin care combinatul Arcelor Mittal Galați fusese amendat cu suma de 120.000 de lei pentru abateri de mediu. Combinatul a scăpat apoi de această sancțiune (vezi articolul mai jos).

Cum a ajuns USR Galați să îl promoveze pe “dinozaurul” Panaitescu în funcția de prefect. Ce spune Bogdan Rodeanu

Cu o lună și-o zi înainte ca Panaitescu să depună jurământul de prefect, primarul Ionuț Pucheanu declara la Reperul TV că Panaitescu este un om cu care se poate discuta, un om care știe meserie (vezi video la finalul articolului).

„În principiu, știu și cine vine. Pe surse, e sigur de vreo juma de an că vine domnul Panaitescu (Gabriel Panaitescu – n.red.). Dar informația nu a fost confirmată deocamdată… Dacă vine domnul Panaitescu, vă spun sincer, fiind a treia sau a patra descălecare a dumnealui în calitate de prefect, să știți că e un om cu care se poate discuta și care știe meserie, vă spun sincer”,

l-a lăudat primarul Pucheanu pe Panaitescu, la Reperul TV, în data de 2 februarie 2021.

Dar ce înseamnă mai exact expresia „un om cu care se poate discuta”?

Serios, ce anume se poate discuta?

Că nu credem că Pucheanu s-a referit la discuțiile care privesc fenomenul fotbalistic, la cine o să ia anul ăsta titlul în Serie A sau la pozele cu femei care apar în tabloide, discuții pe care, este adevărat, în ciuda diferenței de vârstă, ar putea să le poarte cu noul prefect USR Gabriel Panaitescu.

Se va putea „negocia” cu prefectul Panaitescu atunci când vor apărea ilegalități?

Și ar mai trebui subliniat ceva: de unde știa PSD-istul Pucheanu „încă de acum 6 luni” cine anume va fi propunerea USR Galați pentru postul de prefect?

Este adevărat că Pucheanu blufează, că minte cum respiră, dar iată că informația dată de el în urmă cu o lună s-a adeverit: Panaitescu chiar a fost propunerea USR Galați, iar acum 2 zile el a depus jurământul de prefect al Galațiului.

„Eu nu spun că n-am avut și cu dumnealui (cu prefectul Panaitescu – n.red.) ușoare clinciuri, cred că e și normal să și apară la un moment dat, când fiecare încearcă să își facă cât mai bine jobul și este absolut imposibil să nu ajungi să te calci pe bombeuri sau pe bătături. Eu sper din tot sufletul, așa cum l-am cunoscut eu pe dumnealui, să își facă treaba pentru că în principiu, spre deosebire de toți ceilalți, sau ultimii din perioada asta (ultimii 2 prefecți – n.red.), măcar nu mai trebuie să treacă o perioadă de timp să învețe cam pe unde sunt camerele, unde-i secretara, unde-i toaleta… sper că se arde etapa asta, și nu sunt deloc malițios”,

a mai spus primarul Pucheanu, la Reperul TV, referindu-se la o viitoare nominalizare a lui Panaitescu din partea USR Galați.

USR Galați a promis că va lămuri public cum de s-a gândit să îl nominalizeze pe Gabriel Panaitescu pentru funcția de prefect al Galațiului, să explice dacă acesta mai este legat în vreun fel de defunctul și maleficul USL (PSD+PNL) și dacă numirea lui are legătură cu problemele de mediu înregistrate de combinatul Liberty Galați, care are mare nevoie de un colac de salvare.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version