Prefectul Galațiului, Gabriel Avrămescu, a ținut să limpezească situația, mai ales că în ultimele zile au apărut zvonuri potrivit cărora Galațiul ar putea fi închis, după modelul Suceava de la sfârșitul lunii martie.
„Având în vedere informațiile lansate în spațiul public cu privire la o presupusă închidere a municipiului Galați, vă informez că, în acest moment, nu este luată în discuție o astfel de măsură”, a anunțat prefectul Galațiului, Gabriel Avrămescu, în urmă cu câteva minute.
O eventuală intrare în carantină a municipiului Galați ar duce la punerea sub pază a intrărilor și ieșirilor din oraș, astfel încât circulația persoanelor să fie restricționată drastic.
Deocamdată, însă, nu se pune problema închiderii Galațiului. Deocamdată!
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.