Poliția Locală Galați ar putea să demoleze în secunda 2 gardul împrejmuit pe faleză, la sesizarea APDM, dar complicitățile din politică, cu Pucheanu, Neicu și Stângă, marca PSD-PNL, sunt deasupra intereselor gălățenilor

Malul împrejmuit de „regele păcănelelor”, Dan Neicu, pe Faleza Galați, este în administrarea APDM Galați, potrivit hotărârii CL Galați cu nr. 66/23.02.2023. Director al APDM Galați este d-na Marcela Costea, o PSD-istă apropiată de primarul Pucheanu. Soțul Marcelei Costea lucrează în Primăria Galați, e director de programe europene pe-acolo, așa că dacă aceste instituții s-ar suna reciproc și ar alerta Poliția Locală Galați, acel gard ar dispărea în secunda 2. Dar nu o să vedeți așa ceva, căci corb la corb nu își scoate ochii.

Terenul împrejmuit pe Faleza Galați de omul de afaceri Dan Neicu (de la PNL Galați – primul din stânga) și un apropiat al administrației Pucheanu (PSD) ar putea fi redat foarte simplu gălățenilor.

Am citit ce au scris alte publicații, cum ar fi Trompeta Lider FM, dar nu am văzut ca gardul de pe faleză să fie eliminat de-acolo.

La cât de circar e primarul Pucheanu, sigur făcea el un video cu desființarea gardului de pe faleză și îl punea pe contul lui de Facebook.

Nu am văzut nimic în acest sens.

Și nu am văzut nimic nici în ziarele din Galați care zi de zi îl pupă-n prohab pe primarul Pucheanu.

Poliția Locală Galați putea să desființeze încă de duminică acest gard format din sârmă și brăduți, dacă APDM (Administrația Porturilor Dunării Maritime) Galați, o instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, ar fi reclamat Poliției Locale Galați că spațiul său a fost îngrădit de cineva.

Până în luna februarie 2023, Primăria Galați era proprietarul acestui mal de pe Faleza Galați care a fost îngrădit și luat acum cu japca de un afacerist.

Însă, după ce s-a pus problema modernizării (betonizării) Falezei Galați, terenul a fost transferat de Primăria Galați în subordinea APDM Galați – vezi foto mai jos.

Așa că APDM este instituția care are jurisdicție acolo, pe acel teren împrejmuit de afaceristul Dan Neicu, regele păcănelelor din Galați.

Director la APDM Galați este Marcela Costea, o femeie care în trecut a fost consilier local PSD Galați.

Marcela Costea este o PSD-istă convinsă, care a fost directoare și la Piețe Galați și care are soțul, Ovidiu Costea, angajat în Primăria Galați, undeva pe la programe europene, după cum am scris în acest articol din Alternativa – Jurnalism fără mogul.

Este la mintea cocoșului că directoarea APDM Galați, Marcela Costea, ar putea să sesizeze autoritățile, inclusiv Primăria Galați, prin prisma apartenenței ei la PSD.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Asta dacă ea ar dori să facă ordine și disciplină pe malul Falezei Galați.

Poliția Locală, sesizată de d-na director Costea, ar putea interveni și demola gardul afaceristului Dan Neicu și să redea astfel terenul gălățenilor.

Dar nu o să vedeți așa ceva.

Autoritățile se ascund după deget, nimeni nu pare să aibă vreo problemă cu această împrejmuire scandaloasă de pe domeniul public.

În spațiul împrejumuit ilegal, după cum se vede și în poza din deschidere, se află și o statuie din metal, un monument de artă pe care afaceristul l-a confiscat și și l-a tras în „curtea” lui.

Cum să împrejmuiești un teren, un mal de pe Faleza Galați, în anul 2024 și să scapi nepedepsit, să nu te amendeze nimeni pentru treaba asta?

Administrația Pucheanu, APDM, Poliția Locală Galați… observăm că astea chiar sunt instituții pe care le plătim degeaba.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version