Deputata Viorica Sandu a fost prezentă la inaugurarea oficială a podului, din 6 iulie 2023, dar atunci a fost nevoită să rămână „în formație”, să stea alături de ceilalți pesediști, de la Dan Nica până la primarul Pucheanu, baronul Costel Fotea sau senatorul Marius Humelnicu (vezi foto mai jos).
Viorica Sandu voia ceva special, nu poze făcute la grămadă cu mustața aia căruntă a lui Dan Nica și cu chelia tot mai adâncă a lui Pucheanu.
Așa că, atunci când cei din PSD Galați nu erau atenți, adică într-o zi de duminică (10 iulie 2023), tanti Viorica a revenit pe Podul peste Dunăre de la Brăila și s-a tras doar ea singură în poză cu tot podul în spate, ca să se vadă că și ea are valoare, chiar dacă provine dintr-un mediu defavorizat cum este cel de la Piețe.
Vă dați seama cam ce preocupări are această aleasă a neamului gălățean pe nume Viorica Sandu?
După ședința foto, tot în acea zi de duminică, deputata Viorica Sandu a postat pe contul său de Facebook o poză cu ea pe pod și s-a rugat să strângă cât mai multe like-uri, ca o elevă de gimnaziu care tocmai a descoperit Instagramul și vrea să devină și ea un soi de influensăriță.
De ce s-ar poza cineva pe Podul peste Dunăre de la Brăila? Care este mesajul transmis printr-o astfel de ipostază? Că a ajuns pe pod, ca și cum numai puține persoane din lumea asta ar avea privilegiul să ajungă pe pod? Podul este deschis circulației și toată lumea îl poate parcurge cu mașina, nu e nimic special în asta.
A, dacă tanti Viorica ar fi fost unul dintre inginerii implicați în construcția podului, poate că s-ar fi justificat o astfel de ședință foto, pentru că era un motiv de mândrie în a ne prezenta produsul finit de pe urma muncii ei.
Dar deputata Viorica Sandu nu a avut absolut nicio contribuție nici la construcția podului, nici la finanțarea acestuia.
Ea s-a dus să se tragă în poză cu podul exact cum procedează pițipoancele care merg să se fotografieze în fața unor cluburi de top sau lângă yachturi impozante cu care nu au absolut nicio treabă.
Hai, dacă tanti Viorica avea în mână o sacoșă de rafie dintr-aia de piață, poate că am fi zis că ședința foto este una inspirată și în ton cu „modelul”.
Dar așa, nici măcar notă de trecere nu merită pentru acest moment pe cât de inutil, pe-atât de jenant.
Sursa foto: Facebook/Viorica Sandu