Petrișor Potec pentru președinția Consiliului Județean – GALAȚI PE DRUMUL DREPT! (P)

Bună ziua tuturor. Mă numesc Nicolae-Petrișor Potec și candidez la președinția Consiliului Județean (CJ) Galați. După 28 de ani în care am activat în politica locală și județeană, după două mandate de consilier județean și peste 20 ani de management în companii private, am luat hotărârea de a mă înscrie în cursa pentru președinția Consiliului Județean (CJ) Galați, pentru că îmi doresc un județ ca inima unui gălățean: „Curat, mare, frumos”.

„Prosperitatea generală” este parametrul meu de succes iar ca indicator pentru aceasta, va fi cantitatea de probleme rezolvate și gradul în care un număr cât mai mare de cetățeni pot accesa soluțiile implementate.

Dintre acestea voi prezenta succint, aici:

LINIA SOCIALĂ

Pentru instituțiile aflate sub autoritatea Consiliului Județean este imperios necesar o revizuire în regim de urgență mai ales în cadrul DGASPC, instituție cunoscută sub titulatura scurtă de Protecția Copilului, acolo unde în ultimii patru ani, neglijența, mediocritatea, păstrarea în funcții de conducere a unor persoane a căror singură veleitate este aceea de a fi membri de partid, suficiența dar și lipsa de viziune au condus la regretabile incidente, unele soldându-se cu victime în rândul copiilor, fie ei asistați sau nu.

LINIA ECONOMICĂ

Galațiul se află în topul județelor cu cel mai ridicat nivel al șomajului dar și al numărului mare de societăți comerciale închise.

Și aici putem vorbi despre lipsa de viziune, eliminarea forțată a unor facilități, neimplicarea autorităților pentru ca economia județului să prospere și odată cu ea și gălățenii.

Avem un Galați care funcționează din punct de vedere economic mult sub potențialul său real.

LINIA SĂNĂTĂȚII

Avem în continuare unități spitalicești in care colcăie bacteriile.

Am fost în ultimii patru ani martorii multor evenimente pompoase cu tăieri de panglici, dar esența nu s-a schimbat.

Încă se moare cu zile în spitalele gălățene, fie din neglijență, fie din indiferență sau lipsa compasiunii.

Medicamente nu prea găsești. Se vine în continuare de acasă cu diverse medicamente sau materiale sanitare.

S-a schimbat aerul din spitale, dar nu și mentalitatea…

LINIA EDUCAȚIEI

În unitățile de învățământ s-a văruit, s-au schimbat uși și ferestre și cam atât. În continuare actul educațional este în suferință, fie că vorbim de mentalități, de proasta gestionare a problemelor cu care se confruntă atât elevii cât și cadrele didactice.

Avem droguri în școli, de asemenea, pornografie, violență între elevi dar și asupra dascălilor.

Paza și securitatea în școli și licee este neputincioasă în fața provocărilor vremurilor noastre.

Putem vorbi chiar și despre o incoerență a actului de învățământ cu schimbări multiple ce au creat un haos real.

LINIA LUCRĂRILOR ÎN INFRASTRUCTURA JUDEȚULUI

Accesarea contractelor de lucrări publice în ultimii patru ani s-a făcut cu preponderență de către anumite societăți comerciale.

Peste 80% din lucrări, unele de proastă calitate, au fost executate, de respectivele societăți aflate sub protecția politică a actualei administrații județene.

Dincolo de aceste repere, nu putem trece cu vederea politica inflaționistă a actualei guvernări PSD-PNL, deprecierea repetată a monedei naționale, deprecierea nivelului de trai, diminuarea coșului zilnic, diminuarea facilităților pentru gălățeni doar pentru ca indicatorii economici să dea bine la partid, angajările în instituțiile bugetare pe bază de carnet de partid și lista poate continua.

Sunt Petrișor Potec și candidez din partea Alianței Dreapta Unită (USR-FORȚA DREPTEI-PMP) la președinția Consiliului Județean (CJ) Galați.

De ce candidez?

În primul rând pentru că vreau să împărtășesc din expertiza acumulată în managementul privat și pentru a corecta neajunsurile impuse gălățenilor de actuala administrație.

Vino alături de mine să fii parte a proiectului GALAȚI pe DRUMUL DREPT!

Votează Petrișor Potec pentru președinția Consiliului Județean, poziția 9 pe buletinul de vot!

Votează echipa Alianței Dreapta Unită (USR – PMP – FORȚA DREPTEI) pentru Consiliul Județean Galați, poziția 12 pe buletinul de vot.

Material realizat de OK X ATC SRL

Publicat de Asociația pentru Afirmarea Libertății de Opinie în site-ul www.faramogul.ro

Cod de Identificare al Mandatarului Financiar Coordonator atribuit de AEP: 21240063

Articol publicitar electoral (P)

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version