După ce și-au făcut salarii pe care nici nu le-ar visa în privat, „săracii” din Primăria Galați vin la partid tot cu mașinile de serviciu

In Actual, Local, Politruci&Traseiste

Social-democrați de caviar din Primăria Galațiului s-au dus în seara alegerilor cu mașinile de serviciu la partid.

Două Dustere negre folosite de edili de la etajul 3 al clădirii din Domnească 54 adăstau în această seară în fața sediului PSD din centru, vizavi de Spicu.

Din câte știm noi (sperăm că nu greșim, e omenește), numerele corespund mașinilor folosite de viceprimarii Sorin Cristian Enache, respectiv Marius Humelnicu, ultimul fiind și primul pe lista de candidați la Senat a PSD.

De remarcat că, totuși, primarul Pucheanu a venit cu SUV-ul personal (alb, în dreapta pozei de deschidere), motiv pentru care am avut grijă să nu-i prindem numărul în imagine.

Zgârcenia doboară demnitatea când generozitatea banului public este la discreție

După ce că și-au fixat salariile la maximul permis de o legislație și-așa strâmbă, prea generoasă cu banul public, aleșii din fruntea Galațiului au grijă să nu dea, dacă se poate, nici măcar un leu de la ei. Nici când vine vorba de drumuri ce n-au nicio legătură cu administrarea orașului.

Fiindcă foile de parcurs și justificarea kilometrilor, orelor de deplasare și a combustibilului consumat sunt doar niște glume în Primăria Galați, niște neica-nimeni din punct de vedere profesional, care în privat nici n-ar visa la ce bani încasează de la cetățeni, își plimbă fizicul pretins social-democrat la partid tot pe banii cetățenilor.

La un nivel salarial identic cu al viceprimarilor generali ai Capitalei – că, deh, dacă s-a putut folosi grila la maxim, de ce nu – nu există nici măcar atâta demnitate cât să se apeleze la un taxi sau la mașinile personale.

La urma urmei, nici nu este atât vorba de folosirea mașinilor de serviciu în interes propriu sau de partid. Ci despre faptul că acest comportament de vătafi ai banului public este definitoriu pentru PSD, un pretins partid social-democrat al unei țări sărace ca România.

Social-democrația în România ultimilor 30 de ani nu a însemnat decât o maimuțăreală de principii comunistoide cu ceva glazură socialistă de import la preț redus, iar în esență apucături de huntă paramilitară în civil cu accente sud-americane mai mult decât evidente.

Au impresia că, indiferent cât de legitim (s-)au ajuns la putere, totul li se cuvine și poate fi trecut pe persoană fizică.

Primăria nu are nici acum vreo firmă sau alte însemne, de zici că-i vreun conac privat, mașinile de serviciu ale edililor sunt ascunse sub numere anonime, fără însemne, ca să poată fi folosite și în scopuri personale, desigur.

Și probabil că sunt achiziționate prin intermediul poliției locale, ca pe vremea lui Marius Stan, ca să se ascundă prețurile de cumpărare și licitațiile aranjate.

Aceasta în timp ce parcarea supraetajată a instituției – lăsată de precedentul primar cu statut de parcare publică – are numărătorul electronic de locuri anulat, cerber la intrare și e plină de locuri rezervate cu hârtii scoase la imprimantă, ca la țară, pentru diverși funcționari-șefi. Iar cetățenii veniți cu treabă n-au decât să parcheze aiurea la dracu-n praznic sau să vină la Primărie pe jos.

Când stăpânii dau tonul, cățeii sinecuriști dansează și ei pe maneaua batjocurii la adresa banului public

Apropo de poliția locală, iată ce mașină de serviciu odihnea tot în această seară în fața sediului recent achiziționat de la Electrica de familia Pâslaru, pentru TV Galați. Sediu aflat pe strada Universității, vizavi de cel al PNL Galați, și pe care PAF Media – firma administrată de fiul lui Florin Pâslaru – cu siguranță l-a cumpărat într-o procedură de vânzare extrem de transparentă, cu publicitatea obligatorie etc. Un sediu cochet dar neîngrijit, cu tencuiala jupuită, dar pe trotuarul din fața căruia, în schimb, s-a pus o gresie care arată ciudat de similar cu cea montată pe bani publici pe Brăilei…

Respectiva mașină de serviciu nu ar avea ce căuta acolo fiindcă șeful poliției locale, singurul din instituție care este invitat să dea interviuri în presă, nu folosește acest autovehicul.

Dar despre cum huzuresc unii pe salarii grase din banii contribuabilor și apoi vin să se dea lebede în spațiul public vorbim mai pe larg, într’un articol viitor. Că e lista lungă și trebuie disecată gospodărește.

Practic, în următorii patru ani, dac-ar fi să se cunoască ceva după rezultatele acestor alegeri, schimbarea de mentalitate în instiutuțiile statului ar trebui să fie aceea. Doar cu respect pentru contribuabili și simțul datoriei în funcția publică vom avea o Românie europeană. Altminteri, vom rămâne captivi în Românica chipurilor de lut și a meschinilor lor vătafi.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

2 commentsOn După ce și-au făcut salarii pe care nici nu le-ar visa în privat, „săracii” din Primăria Galați vin la partid tot cu mașinile de serviciu

  • Ei, maestre. Vin vremuri grele ptr voi. S-a adeverit ce v-am zis cu ceva vreme în vreme. Au ieșit mogulii… Nasol!

  • Daca politiile verificau alcoolemia soferilor era dezastru! Dar asta este. Cand nu ai cu cine?! Ah, am uitat ca politisti erau ocupati cu alegerile! Sa le fie de bine tuturor! Inclusiv DNA! Care trebuie sa fie un Dumnezeu ”protector” pentru interesele romanilor care-i platesc, nu spagagiilor care dau dreptul!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu