Foștii primari ai Galațiului, Eugen Durbacă (foto) și Marius Stan (fostul primar Dumitru Nicolae a decedat) plus actualul primar Ionuț Pucheanu (când va atinge vârsta pensionării) au toate șansele să primească pensii speciale pentru că au fost primari.
Foștii, actualii și viitorii viceprimari ai Galațiului (și din comunele din județul Galați) vor beneficia și ei de pensii speciale.
De asemenea, și foștii președinți ai Consiliului Județean (CJ) Galați, Dan Lilion Gogoncea, Eugen Chebac, Nicolae Bacalbașa, plus actualul președinte Costel Fotea ar putea beneficia de pensii speciale.
Foștii, actualii și viitorii vicepreședinți ai CJ Galați ar urma să primească și ei pensii speciale dacă proiectul de lege va fi aprobat în Parlament.
Joi, 14 octombrie 2021, parlamentarii PNL și PSD din Comisia Juridică a Camerei Deputaților au votat în comisie pentru susținerea acestei legi cu privire la acordarea de pensii speciale pentru foștii, actualii și viitorii primari și președinți de consilii județene din toată țara, din 1992 încoace.
Liderul deputaților USR, Ionut Moșteanu, a anunțat că PNL și PSD au votat cot la cot în Comisia Juridică împotriva proiectului de eliminare a pensiilor speciale pentru primari și președinți de consilii județene, potrivit publicației Aktual24.
„Prin responsabilitate, PNL pare că a înțeles responsabilitate în fața baronilor. În Comisia Juridică, PNL și PSD au votat astăzi împotriva proiectului USR de eliminare a pensiilor speciale pentru primari și președinți de consilii județene.
Un vot care vine în condițiile unei inflații de 6,3%, cea mai mare de la intrarea României în UE. Un vot în total dispreț față de nevoile reale ale românilor.
Nu baronii trebuie mulțumiți astăzi. Aștept de la PNL să revină în România reală. Să vină la masa negocierilor pentru votarea Guvernului Cioloș, să oprească criza politica declanșată de Florin Cîțu, să dăm României un guvern stabil și să renunțe la voturile alături de PSD pentru noi privilegii”,
a spus liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu.
Proiectul de lege, iniţiat de USR, se referă la abrogarea articolului 210 din OUG nr. 57/2019 care prevede acordarea de pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, din 1992 încoace. Acum urmează ca acest proiect de lege să fie discutat în plenul Camerei Deputaților și apoi în Senat.
„Indemnizaţia pentru limită de vârstă pentru primar, viceprimar, preşedinte al Consiliului judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean, din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial (…) se acordă, începând cu data de 1 ianuarie 2020, o indemnizaţie lunară pentru limită de vârstă – cunoscută sub denumirea de pensie specială – pentru persoanele care începând cu anul 1992 au deţinut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al consiliului judeţean”,
Iată ce se spune, printre altele, în articolul 210 din OUG nr. 57/2019:
„Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă se acordă în limita a 3 mandate, cu condiția ca persoanele să fi exercitat cel puțin un mandat complet de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte al consiliului județean.
Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40% din indemnizația brută lunară aflată în plată”.
Potrivit Digi24, un primar sau președinte de consiliu județean cu un singur mandat ar urma să primească o pensie specială lunară de aproximativ 1.600 de lei.
Cei cu două mandate vor primi 3.200 de lei pensie specială, iar cei cu cel puțin 3 mandate vor avea o pensie specială de 4.800 de lei lunar.
La Galați, fostul primar Eugen Durbacă a avut două mandate de primar (1992-2000), deci ar trebui să obțină 3.200 de lei pensie specială lunară din banii contribuabililor.
Asta că tot nu îi mai ajung benzinăriile și sediile de firme pe care și le-a construit din salariul său de bugetar (primar).
Fostul primar Marius Stan (2012-2016) ar urma să încaseze 1.600 de lei pensie specială, pentru că a avut un singur mandat de primar.
Iar actualul primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu, aflat la al doilea mandat (și cine știe câte mandate va mai avea, că observăm că multă lume se înghesuie să îi ia scamele de pe sacou) ar beneficia până acum de suma de 3.200 de lei lunar pensie specială.
La fel este și în cazul foștilor, actualilor sau viitorilor de președinți de consilii județene.
Nu îi mai amintim pe toți viceprimarii Galațiului și vicepreședinții Consiliului Județean (CJ) Galați, căci au fost mulți din 1992 încoace.
Dar gândiți-vă că până și agramatul de Picu Roman, fost viceprimar, ar putea primi pensie specială.
Probabil pentru că a făcut de râs Galațiul și a rămas cu renumele Sex – Droguri – Păcănele după acea declarație tembelă făcută cu privire la turiștii străini care evită Galațiul, vezi mai jos articolul din Alternativa – Jurnalism fără mogul.
PNL și PSD insistă pentru acest proiect de lege privind aprobarea pensiilor speciale pentru unii aleși locali, semn că blatul dintre aceste 2 partide a fost deja cimentat.
Pe lângă pensiile lor publice (bazate pe contributivitate), primarii și președinții de consilii județene, în funcție de numărul de mandate, vor mai primi lunar pensii speciale de 1.600 de lei, 3.200 de lei sau 4.800 de lei.