Păzea Galați! E timpul pentru ultimul răcnet în materia sifonării bugetare – ceasul binar

In ClientiCaptivi, Local
DCIM101GOPRO

Ați remarcat cât de insipizi și infertili creativ sunt managerii publici din Galați, după ce sunt trimiși să se deprindă cu bunele practici ale administrației publice și ale gestionării bugetelor participative de prin alte țări din Europa? Plecați în delegații de reprezentare – pe banii comunității și cu diurne grosiere, de mii de euro – aleșii sifonării banului public către clientela de partid nu se obosesc nici măcar să inoveze metodele de prăduit bugetul. Rămân la aceleași obiceiuri anoste și rudimentare. E timpul ca și în acest prost obicei să se vină cu o schimbare!

Cum adică, să se aplice la nesfârșit bineștiutul și obositul procedeu al atribuirii directe către clientul stabilit sau al licitației trucate, ajustând în prealabil caietul de sarcini după pretențiile firmei de casă ce virează/donează/deviază parandărătul direct către jupânul zilei sau la Partid?

Asta este inadmisibil! Iată de ce pare potrivit un moment de consens și conciliatorism, așa ca de Ziua Jurnalistului, adică Ziua libertății de exprimare: să procedăm la o schimbare de atitudine față de obtuzii gestionari ai bugetului public din Primăria Galați.

Rătăcitori prin occidentul Europei fiind, în vizită de studii și documentări privind mersul administrației locale și regionale (cu puținii bani donați de cititorii de presă liberă, fără mogul, o presă subordonată pretențiilor cetățeanului onest și sincer și educat civic), semnalăm administrației PSD-UNPR-ALDE-PMP o inovație trendy. Este o chestie numai bună pentru stilul de a face dezvoltare urbană și investiții esențiale, model Covurlui de Galați. E vorba de o trăznaie  impresionantă, specială, descoperită undeva prin Elveția, la St.Gallen.

Ce idee le-a venit celor de la conducerea cantonală? Că ar cam fi timpul să bage cam vreun milion și jumătate de franci elevețieni în montarea unui ceas binar pe frontonul gării de cale ferată.  Și au făcut trebușoara asta scurt și concis, ceasul binar fiind deja funcțional.

După cum se vede și din fotografiile de față, un ceas binar nu mai folosește limbi, nu mai afișează nici cifre, prea era plictisitoare chestia asta, trebuia venit cu o atracție pe măsura nivelului de trai din Elveția și a sofisticării moravului și gustului public.

Pentru cei care poate nu cunosc, un ceas binar este un moft cu pretenții, care spune ora prin lumini

ordonate pe trei paliere-ora, minutul și secunda, servinduse de codul binar (0 și 1) și nu de codul zecimal. Un ceas binar codează ora prin aprinderea sau stingerea unor LED-uri – dacă beculețul este luminat, valoarea sa se adaugă la sumă, dacă este stins prezența lui se ignoră pur și simplu. Denumite ceasuri ale inginerilor sau pasionaților circuitelor electrice, modelele binare s-au introdus ca o sofisticărie snoabă, un fel de aflat în treabă la modă, ce-și scoate succesul tocmai din complicarea suplimentară a tiparelor luminoase.

Ca să afli ora, trebuie să atribui fiecărei linii sau coloane niște cifre după regula codului binar și al ridicării la putere, să aduni rezultantele și să obții valoarea finală. Deprins fiind cu sistemul, reușești să fii operativ și să afli ora destul de rapid. Dacă nu, până afli ora trece suficient timp ca să constați că erai grăbit să prinzi ultimul tren și că acum 14 minute când ai început să aduni mai aveai 3 minute  până când pleca.

Ceasul binar – ceasul ideal pentru un municipiu reședință de județ care pierde ultimul tren de fiecare dată când iese la peronul investițiilor și investitorilor de portofoliu

Este orașul în care aleșii incompetenței strălucite plescăie din buze a pagubă, deci un ceas binar este instrumentul ideal pentru a arăta ora de secolul XX,  doar nu la întâmplare a citit prim-ministreasa Docilă 20-20.

 PS: Expozeul despre introducerea ceasului binar pe Primăria Galați este desigur o temă de bășcălie, în tonul promisiunilor și agitațiilor jupânilor zilei, când vine vorba de capturat și deturnat electoratul naiv. Bănuiesc că multă lume a sesizat cum a crescut în ultimele două luni nivelul agitatoric al temelor false de campanie electorală.

Aflați cu revoluția vânturării banilor atrași din UE pe la televiziunea partidului, preșul Costel și primarul Ionuț au pomenit (în vecii vecilor, amin!) despre: cum se dă cu vopsea peste rugină și se termină sera cu plante tropicale începută de Răzvan Angheluță acum 20 de ani; cum ne vine aproape de la sine aeroportul regional la ușă; câte avantaje ne vor pocni în cap odată cu conectarea multimodală transfrontalieră și europeană; ce înfrumusețare cenușie și betonată ni se toarnă la Porcoava, Spicul și în Parcul Eminescu; ce relaxantă va fi plimbarea cu Velo City prin hârtoapele Galațiului, pe muzică de promenadă Ivanovici băgată la instalația de sonorizare Pucheanu;  ce iluminație bizară s-a băgat în pavajele de granit compozit de China din tot centrul; ce oraș Smart City vom avea chiar cu atâția proști și creduli care se lasă turmentați de minciunile ferchezuite ALDE PSD UNPR PMP.

E clar, nu? Este timpul pentru nivelul următor al sifonării bugetare – în sistem binar. 1,0,tic,tac!!

Nu avem nici o îndoială că va fi o sifonare reușită, ce nu va băga la binărit un fleac de milion și juma de euro. Versați cum îi știm, băieții de băieți din administrația Pucheanu PSD-ALDE-UNPR pot oricând  propti unde trebuie un trei milioane de euro.

Să fim avangardiști și să băgăm binarul pe cubul Primăriei!

Avem astfel încă o șansă, poate ultima, de a deveni orașul turistic total. Valuri de turiști autohtoni și puhoaie de chinezi se vor năpusti către Galați, oraș de Covurlui, să vadă minunea: un oraș prăbușit în paragină edilitară, dar unde poți avea maxime senzații confuze, încercând un sejur bezmetic de învățare a citirii Binarului.

Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu