În timp ce primarul se luptă cu pomii fructiferi din oraș, iar city managerul promovează concerte cu evaziune fiscală, ne cade Galațiul în cap.
Grupul civic Curățăm Galațiul a împărțit sâmbătă căști de protecție și prospecte informative cetățenilor care au trecut prin unicul pasaj subteran al Galațiului, avertizându-i că acesta reprezintă un pericol public.
Sincer, inclusiv semnatarul acestor rânduri evită acest pasaj, preferând adesea să traverseze, uneori și ilegal, pe deasupra, când mașinile sunt oprite la semafor. Fiindcă noaptea este scufundat în beznă, dar și ziua miroase îngrozitor, iar treptele dinspre hotelul Dunărea, sparte, sunt un pericol major.
Iată de ce o mână de oameni de la RO100 Curățăm Galațiul au considerat absolut necesar ca toți cei care au trecut sâmbătă, 2 iunie, prin pasajul de la kilometrul 0 al Galațiului să știe că acest obiectiv a fost abandonat de autorități. Iar plăcile tavanului le pot cădea în cap, distruse de intemperii și indiferența edililor.
În afara unui chiriaș al pasajului, care s-a enervat la gândul că acțiunea protestatarilor i-ar putea muta afacerea cât timp zona ar putea fi închisă pentru renovare, toți ceilalți cetățeni care au trecut astăzi prin pasaj au fost de acord că gestul-simbol este unul binevenit. Iar primarului ar fi bine să-i amintească cineva că, în timp ce el se oțărăște la pomii fructiferi din oraș și legiferează condițiile de maximă siguranță în care ar trebuie crescute pisicile la bloc, în timp ce city managerul face impresariat de muzică populară cu asociații culturale evazioniste, Galațiul are nevoi majore. Inclusiv aceea de întreținere a construcțiilor de pe inventar dacă ei, ca edili, de 30 de ani tot nu sunt în stare să pună două paie cruce.
„Dorim, prin această acțiune, să tragem un semnal de alarmă cu privire la felul în care autoritățile tratează subiectul pasajului. Au trecut deja câțiva ani de când cetățenii au fost informați că pasajul trebuie reparat. Într-un oraș în care toate locurile de joacă au fost închise pentru că nu respectau normele de siguranță, pasajul a rămas deschis, deși riscul pentru siguranța cetățenilor este cât se poate de real”
au anunțat, în pregătirea acțiunii lor, organizatorii traversărilor Pasajul Groazei. Mai mult, Marian Dumitru, unul dintre organizatori, a subliniat că, „la cum arată Galațiul, ar trebui ca fiecărui cetățean să i se ofere câte o cască de protecție”.
Între timp, Primăria se preface că vrea să repare, inclusiv scoțând (cică) la mezat refacerea acestuia de cinci ori pe lună. Nu zău?! Adică cu ofertare sub o săptămână pentru ceea ce nu s-a făcut de zeci de ani? Sau doar ca motiv pentru a se justifica o creștere a prețului în trepte, pe motivul neprezentării unui ofertant și, deci, al neatractivității lucrării? Iar în final să se opereze o încredințare directă cui trebuie…
Propunem să ținem foarte aproape de subiect. Până atunci, urmăriți filmul de mai jos și căscați ochii dacă nu aveți cască!