Vestea proastă este că impozitul auto a fost majorat cu 55% de administrația PSD Galați condusă de primarul Ionuț Pucheanu. Vestea bună e că societatea civilă, atât cât mai are glas ca să strige împotriva abuzurilor, va organiza un miting de protest luni, 11 ianuarie 2021, în fața Primăriei Galați, începând cu ora 12.00.
În același timp, însă, tot de luni, 11 ianuarie 2021, se vor deschide ușile direcțiilor de taxe și impozite subordonate Primăriei Galați pentru ca gălățenii să își poată plăti dările locale.
Știți deja scenariul.
În fiecare an, la început de ianuarie, gălățenii se înghesuie să își plătească impozitele anticipat.
Oamenii se bucură de reducerea de 10% acordată de municipalitate, care însă este valabilă până pe 31 martie 2021.
Dar cu toate astea gălățenii preferă să se trezească la ora 4.00 dimineața și să se așeze la coadă pentru a da bani municipalității.
Gălățenii vin să dea bani în avans administrației Pucheanu, deși este destul de limpede că această administrație PSD își bate joc de banii lor.
Anul acesta, în 2021, Primăria Galați a decis să deschidă abia în data de 11 ianuarie ușile direcțiilor de colectare a taxelor și impozitelor locale.
Tot în data de 11 ianuarie 2021 (luni), de la ora 12.00, va avea loc și un miting de protest în fața Primăriei Galați cu privire la majorarea cu 55% a impozitului auto pe anul în curs.
Mitingul a fost anunțat de Rezistența Civică Galați pe contul său de Facebook (vezi foto mai jos).
Îl mediatizăm și noi pe această cale, în speranța că tot mai mulți gălățeni vor afla despre acest protest din fața Primăriei Galați și vor dori să se opună majorării impozitului auto cu 55%, în Galați.
Despre această majorare abuzivă a impozitului auto a scris în amănunt colegul Mihai Angheluță (vezi articolul mai jos).
Motive de contestare în instanță a creșterii de taxe locale făcută de administrația Pucheanu
Pariul nostru (pe care ne-am dori să îl pierdem) este că vor fi mult mai mulți gălățeni mâine (luni, 11 ianuarie 2021) la plata impozitelor decât la mitingul din fața Primăriei Galați.
Dacă îi întrebi în particular, sunt mii de gălățeni nemulțumiți că administrația Pucheanu a crescut în mod nejustificat impozitul auto cu 55% (incluzând aici și indexarea cu 3,8% pusă pe spatele inflației).
Dar să vedem câți dintre acești gălățeni vor veni luni, 11 ianuarie 2021, de la ora 12.00, ca să protesteze pașnic în fața Primăriei Galați, cu respectarea regulilor sanitare (mască + distanțare socială).
Ideal ar fi să vină cât mai mulți gălățeni la protestul din fața Primăriei Galați.
Vom reveni.