Victoria clujenilor nu poate fi pusă la îndoială, atâta timp cât Oțelul a făcut un meci șters, nereușind să își creeze nici măcar o ocazie clară de gol.
Oțelul ar fi putut să forțeze golul în prima repriză, atunci când U Cluj a părut o echipă de pluton, blazată, fără idei.
Dacă gălățenii ar fi forțat un pic, că doar erau odihniți după pauza ocazionată de meciurile echipei naționale, și conduceau după primele 45 de minute, altfel se desfășura partea a doua a meciului.
Dar Oțelul și antrenorul Dorinel Munteanu s-au mulțumit, ca de obicei, cu un egal.
Gălățenii au făcut antijoc și au așteptat să treacă timpul, crezând că vor pleca acasă cu un punct, că vor face al 5-lea egal consecutiv.
După pauză, însă, antrenorul clujenilor, Ioan Ovidiu Sabău, a mutat inspirat introducând jucători de atac, iar efectele s-au văzut pe tabela de marcaj.
Clujenii au atacat, au pus presiune pe gălățeni, iar Zivulic, care în alte meciuri a fost providențial, de data asta a comis-o rău de tot.
Mai întâi, în minutul 60, croatul Zivulic a făcut un henț inutil în careu, iar Dan Nistor a transformat lovitura de la 11 m (vezi video mai jos).
Apoi, în minutul 69, același Zivulic, care părea că încă este cu mintea în vacanță, a fost depășit într-un duel aerian de Thiam, care a înscris cu capul, după ce mingea fusese respinsă de portarul Oțelului, Iustin Popescu (vezi video mai jos).
Din minutul 70, când U Cluj avea 2-0, nu s-a mai jucat mare lucru.
E drept că Tănasă a avut o ratat o ocazie imensă în minutul 90, dar, să fim serioși, e cam puțin pentru o echipă ca Oțelul, care înaintea acestei etape se afla pe locul 3.
Oțelul nu a avut idei astăzi și nici vâna necesară pentru a spera la un rezultat pozitiv.
Gălățenii au făcut un meci slab, fără realizări, lucru care ar putea să îi îngrijoreze pe fani, pentru că jucătorii Oțelului veneau, totuși, după o pauză competițională în care s-au putut odihni și au avut timp să își pună ordine în gânduri.
Etapa viitoare (a 14-a), Oțelul Galați va juca pe teren propriu cu Unirea Slobozia, partida fiind programată pentru ziua de duminică, 27 octombrie 2024, de la ora 16.00.