Oțelul Galați a pierdut cu 1-3 partida disputată, duminică, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, în etapa a 17-a a Ligii 1 de fotbal. Gălățenii au fost departe de meciul de excepție reușit, în urmă cu două săptămâni, cu UTA Arad când au câștigat cu 4-2, după o prestație entuziasmantă.
Oțelul a făcut o primă repriză acceptabilă în partida cu U. Craiova, dovadă că la pauză conducea cu 1-0, prin golul înscris din penalty de Alex Pop, în minutul 20.
După pauză însă, Oțelul nu a mai jucat nimic. A fost ciudată căderea gălățenilor, în condițiile în care Oțelul este recunoscută drept o echipă care stă foarte bine la capitolul fizic, grație antrenamentelor dure impuse de coach Dorinel Munteanu.
În partea a doua, Craiova a făcut tot ce a vrut pe teren, reușind să întoarcă rezultatul prin trei goluri marcate de Mitriță, în minutele 53, 80 și 83.
Fundașii Oțelului și-au dat cu stângu-n dreptu’, arătându-și limitele, e drept, pe un teren nu tocmai bun pentru a juca fotbal. Dar și adversarii lor tot pe același teren au jucat, așa că gălățenii nu pot invoca o astfel de scuză.
S-a terminat, așadar 3-1 pentru Craiova, cu 1 pauză/2 final, pronostic care avea o cotă foarte bună la casele de pariuri.
Duminica viitoare, pe 3 decembrie 2023, Oțelul va avea un meci dificil în deplasare, cu FCSB, echipă care se află pe primul loc în SuperLiga și care vrea neapărat să câștige titlul în acest sezon.
Sursa foto: Playsport