Oțelul Galați rămâne în continuare fără victorie pe teren propriu, din data de 30 iulie 2024 când a învins-o acasă pe Sepsi Sf. Gheorghe cu 2-0. Nici astăzi (marți, 17 decembrie 2024), Oțelul nu a reușit să câștige în fața propriilor suporteri, când a jucat cu aceeași Sepsi, de data asta într-un meci din Cupa României. Galațiul a alergat, și-a creat ocazii de gol, dar nu a fost să fie. E drept că și arbitrii i-au ciupit pe gălățeni la câteva faze, dar asta nu scuză semieșecul gălățenilor.
Cupa României 2024/2025 a luat sfârșit pentru Oțelul Galați.
De-acum încolo, Oțelul se poate concentra doar pe campionat, că și-așa nu ar fi făcut mare brânză în Cupă.
Iar cele 10 etape rămase de disputat din actualul sezon regular vor fi nu dificile, ci a naibii de grele, mai ales că echipa antrenată de Dorinel Munteanu nu mai joacă aproape nimic.
Iar când se întâmplă să mai joace câte ceva, are ghinion sau este furată „din greșeală” de arbitri.
Așa s-a întâmplat astăzi la meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe, scor 0-0, când arbitrii au avut grijă să nu vadă un fault clar la 18 metri, când un atacant gălățean scăpase singur spre poarta adversă, și apoi un mic henț în careu, fază care merita măcar analizată în camera VAR.
Departe de noi ideea că Oțelul joacă bine și are valoare, însă „scârbele” alea de arbitri nu o lasă să câștige.
Da, dar la o echipă mică și limitată cum este Oțelul, 2-3 astfel de greșeli ale arbitrilor, chiar și minore, cântăresc foarte mult.
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Oțelul mai are un singur meci de disputat în acest an, în deplasare cu fosta campioană CFR Cluj, duminică, 22 decembrie 2024, de la ora 15.00.
Ne-am uitat acum pe cotele la pariuri și am văzut că CFR Cluj are o cotă destul de mare la victorie (1.75), pentru o echipă care, să recunoaștem, are un buget net superior Oțelului.
Oțelul ar trebui să scoată măcar un punct pe terenul CFR Cluj, ca să îi tihnească și lui Dorinel Munteanu sarmalele de sărbători, dar se pare că mai mulți jucători de la Oțelul sunt pe picior de plecare și nu își mai dau interesul pentru echipă.