Oțelul Galați nu a făcut un meci strălucit, sâmbătă, la Arad. Gălățenii au condus încă din minutul 13 (gol Juric), dar după acest moment nu au mai jucat mare lucru. Nu suntem cârcotași, dar, după jocul slab prestat, Oțelul ar trebui să spună mersi că a obținut un punct cu UTA la Arad, scor 1-1.
E adevărat că Oțelul a condus tot meciul și că a fost egalată la ultima fază, din penalti, în minutul 90+7, după un henț făcut de Adascăliției, care nu a înțeles nici până la această vârstă că la fotbal nu te aperi ca la baschet, cu mâinile departe de corp, de parcă ai vrea să prinzi găini în curte.
Dar statistica spune clar că Oțelul a avut numai două șuturi pe spațiul porții în tot meciul, ce Dumnezeu!
Dintre care unul a fost gol.
În rest, zero barat.
Arădenii au avut 7 șuturi pe spațiul porții.
Oțelul rămâne neînvinsă în Liga 1, e acolo sus în clasament, dar jocul echipei pare în scădere de formă.
Nici Cisotti nu a mai făcut meciurile lui bune cu care i-a obișnuit pe suporteri.
Maciel s-a zbătut, dar fără să rupă gura târgului.
Nimeni nu a impresionat de la Oțelul, în meciul de sâmbătă cu UTA Arad.
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Echipa are însă timp să își revină, mai ales că meciul cu CFR Cluj a fost amânat.
Galațiul nu stă rău deloc în clasament, e acolo sus cu 3 victorii și 2 egaluri și cu un golaveraj bun (7-3) după cinci etape disputate.
În schimb, jocul Oțelului, care a început în forță la Botoșani (scor 3-2), care a bătut-o în deplasare pe FCSB (scor 2-0), pare să înceapă să scârțâie.
Iar campionatul este lung.
Urmează merciuri și mai grele, căci observăm că mai toate echipele încep să își revină, să intre în cărți.
Galațiul și-a propus și în acest sezon să intre în play-off, dar la cum a jucat astăzi, chiar dacă a câștigat un punct, nu are nicio șansă.
Sursa foto: Facebook/SC Oțelul Galați