Orban aruncă în aer negocierile: fără el la butoane nu va exista o coaliție cu USR-PLUS și UDMR!

In National, NePriveste

Președintele PNL, Ludovic Orban (foto), a transmis, miercuri seară, un mesaj clar către partenerii de negocieri de la USR-PLUS și UDMR că negocierile pot continua doar dacă el va ajunge să ocupe din nou postul de premier sau de președinte al Camerei Deputaților.

Ludovic Orban nu renunță și pace la butoane.

La o săptămână după ce a demisionat din funcția de premier al Guvernului Orban 2, președintele PNL vine și spune public că negocierile cu USR-PLUS și UDMR pot continua doar dacă el va primi din nou postul de prim-ministru sau pe cel de președinte al Camerei Deputaților.

Asta în condițiile în care cei de la USR-PLUS au spus clar, tot în cursul zilei de miercuri, că nu mai acceptă ca viitorul guvern să fie condus tot de Ludovic Orban, care nu și-a ținut promisiunile față de ei după învestirea din 4 noiembrie 2019.

Ludovic Orban a precizat că va merge la viitoarele discuții cu partenerii de la USR-PLUS și UDMR cu două variante, votate în unanimitate în Biroul Permanent Național (BPN) al PNL.

„Sunt două variante: 1. Florin Cîțu candidat la premier și subsemnatul la Camera Deputaților. Dacă nu se acceptă această variantă, acceptăm și varianta ca PNL să desemneze premier și un candidat pentru Senat. În această situație, candidatul pentru premier va fi subsemnatul, președintele PNL și la Senat domnul Florin Cîțu”,

a declarat Ludovic Orban.

Așadar, Ludovic Orban le sucește mâna la spate celor de la USR-PLUS, aruncându-le în față fix variantele despre care aceștia au spus limpede că nu le vor accepta.

Orban insistă să fie la butoane în viitoarea coaliție de dreapta ca premier sau ca președinte al Camerei Deputaților, funcție revendicată de cei de la USR-PLUS.

Mesajul lui Orban, care a ținut să sublinieze că are susținerea PNL pentru a face aceste declarații, a fost clar: nu se va face o coaliție cu USR-PLUS și UDMR dacă el nu va primi una dintre funcțiile amintite.

Orban tot primește funcții de 30 de ani încoace

Ludovic Orban este de aproximativ 30 de ani în politică, timp în care a primit nenumărate sinecuri.

De exemplu, Orban a fost director de relații publice în cadrul Agenției de Politici Energetice din România (1997-1998), secretar general la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap (1998-1999), secretar de stat, șef al Departamentului Informațiilor Publice al Guvernului (1999-2000) și lista poate continua.

În 2004, Orban a devenit viceprimar al Capitalei, după ce Traian Băsescu și-a reînnoit mandatul de primar, în luna iunie, și a stat în această funcție până în 2007.

Între 2007-2008 Orban a fost ministru al Transporturilor, funcție în care nu s-a remarcat prin nimic.

Apoi, în perioada 2009-2011, a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Și iată-l astăzi pe sinecuristul Ludovic Orban gata să arunce în aer negocierile pentru formarea unui nou guvern, dacă nu primește o nouă funcție importantă în statul român.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu