Orașele Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și Arad au realizat în 24 de ore ceea ce Galațiul și Brăila nu sunt în stare să facă de 20 de ani!

In Actual, AltaTara?, National

Alianța Vestului. Așa se numește alianța pe care  primarii celor patru mari orașe din Transilvania și Banat (Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și Arad) au creat-o, marți, 2 octombrie 2018, pentru a putea accesa mai ușor fonduri europene pentru proiectele de anvergură pe care le au în plan.

Totul s-a concretizat în mai puțin de 24 de ore, la Hub Urban Talks, găzduit de Timișoara, care a avut ca scop găsirea de soluții care să implice administrația locală, mediul de afaceri și cetățenii pentru a avea un oraș care să crească inteligent și sustenabil, având comunități locale active și colaborative.

Un prim proiect aflat pe agenda celor 4 orașe (Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și Arad) este ca în viitorul apropiat să se conecteze prin autostrăzi și linii ferate de mare viteză. Pentru asta, evident, este nevoie de bani. De foarte mulți bani. Bani pe care Guvernul României (administrația centrală) nu s-a arătat dispus să le aloce unor astfel de proiecte pentru că, știți placa, nu sunt fonduri.

Așa că, sătui să tot stea la mâna Bucureștiului, primarii din cele 4 orașe sus-amintite s-au așezat la aceeași masă și au dat naștere Alianței Vestului.

Băieți destupați la minte, primarii din Cluj-Napoca (Emil Boc), Timișoara (Nicolae Robu), Oradea (Ilie Bolojan) și Arad (Gheorghe Falcă) și-au dat seama că nu vor putea obține surse importante de finanțare de la UE dacă se prezintă fiecare separat cu proiectul său. Însă, au realizat că au șanse extrem de mari să acceseze fonduri de la UE dacă vin cu un proiect comun, cum ar fi, de exemplu, unul de dezvoltare a conectivității între cele patru orașe (cale ferată de mare viteză, autostradă, drum expres) și de cooperare în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate etc.

Ce pot face 4 primari dedicați comunităților care i-au ales

Să nu vă gândiți că între Timișoara, Arad și/sau Cluj-Napoca nu sunt orgolii. Oho, sunt cel puțin la fel de mari ca orgoliile și disputele dintre gălățeni și brăileni. Iată însă că aceste 4 orașe din Vest au putut trece peste orice fel de animozități și au creat o alianță care va aduce beneficii tuturor.

La noi, în Galați, se discută de fix 20 de ani de unirea cu Brăila, de crearea acelui Megalopolis visat de regretatul critic literar Laurențiu Ulici. În 1998, Ulici a vorbit, în premieră, în Sala Mare a Prefecturii Galați, despre necesitatea ca Galațiul și Brăila să își unească forțele pentru a deveni o mare aglomerare urbană, capabilă să dezvolte proiecte comune, de mare anvergură.

La 20 de ani de la ideea lui Laurențiu Ulici de înființare a zonei Metropolitane, orașele Galați și Brăila sunt în continuare dezbinate și aproape falimentate de incompetența celor care le-au condus în ultimii 20-25 de ani.

Ceea ce Galațiul și Brăila ar fi trebuit să facă încă de acum 20 de ani, au făcut ieri (marți) primarii din cele 4 orașe – Timișoara, Arad, Cluj-Napoca și Oradea. Da, dar aceste 4 orașe din Vest chiar au primari dedicați comunităților care i-au ales în funcții, nu niște marionete PSD-iste, cum au Galațiul și Brăila, de 15-20 de ani încoace.


Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu