Onuț Atanasiu, deputat PNL Galați: „Am depus un proiect de lege astfel încât locurile de joacă să devină accesibile pentru toți copiii, inclusiv pentru cei cu dizabilități” | ADVERTORIAL

In Siguranță, Sistemul

România face mult prea puțin pentru o categorie aflată, din păcate, în creștere: copiii cu dizabilități.

Conform Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, anul trecut erau în evidenţă peste 80.000 copii cu dizabilităţi. De la an la an, numărul lor crește, în 2022 fiind cu 1.808 copii mai mulţi față de anul precedent.

Dintre ei, 48.000 erau încadraţi în grad de handicap grav. Alţi 2.200 copii erau încadraţi în grad de handicap uşor, 20.000 în grad de handicap mediu şi 11.000 copii în grad de handicap accentuat. Peste 20.000 dintre ei au între 7 şi 13 ani.

În acest context este absolut necesară promovarea, protecția și asigurarea accesului egal la spații de joacă pentru toți copiii, indiferent de prezența sau tipul de dizabilitate. Există în acest sens chiar și o obligație, în conformitate cu principiile consacrate în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și în legislația națională în vigoare.

Deputatul PNL Galați Onuț Atanasiu (foto) a precizat că a depus un proiect de lege prin care locurile de joacă să fie adaptate astfel încât să devină accesibile pentru toți copiii, inclusiv pentru cei cu dizabilități.

„Am depus în această săptămână un proiect de lege care urmărește eliminarea barierelor arhitecturale, sociale și de atitudine care împiedică participarea deplină, efectivă și în condiții de egalitate la joacă și recreere pentru copiii cu dizabilități.

Domeniul de aplicare al prezentei legi include proiectarea, construcția, amenajarea, întreținerea și monitorizarea spațiilor de joacă publice și private, precum și echipamentele de joacă folosite în aceste spații.

Legea se aplică tuturor spațiilor de joacă deschise publicului, indiferent de proprietarul sau administratorul acestora, fie că sunt situate în interiorul sau exteriorul instituțiilor de învățământ, în parcuri, locuri de recreere comunitare, zone rezidențiale, centre comerciale sau alte locuri publice accesibile. Pentru că și copiii cu dizabilități au dreptul la copilărie”,

a declarat Onuț Atanasiu, deputat PNL Galați.

Proiectul de lege va intra în dezbatere la Camera Deputaților, după care va fi supus și votului din Senat, care este cameră decizională în acest caz.

ADVERTORIAL (AD)

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu