OMV Petrom refuză să plătească taxa de solidaritate în România. Dar în Austria a plătit-o fără să crâcnească

In InaltaPoarta, National

Compania OMV Petrom a reușit să îi enerveze din nou pe cetățenii români după ce a anunțat că nu ar trebui să plătească taxa de solidaritate impusă de Guvern, invocând tot soiul de argumente șubrede. În schimb, în patria-mama Austria, OMV a plătit imediat taxa de solidaritate, semn că nu își permit să ia de fraier statul austriac.

OMV Petrom a precizat că în primele 9 luni ale anului 2022 a plătit nu mai puțin de 6,8 miliarde de lei statului român, după cum urmează: 5,2 miliarde de lei sub formă de redevențe, impozite suplimentare și alte contribuții specifice industriei și alte 1,6 miliarde de lei impozit pe profit.

Guvernul României a anunțat în 28 decembrie 2022 că vrea impozitarea cu 60% a extra-profiturilor companiilor din sectoarele menționate mai sus. Baza impozabilă este reprezentată de ceea ce depăşește cu peste 20% media profiturilor pe ultimii patru ani.

Cel puţin 70% din suma colectată din taxa de solidaritate urmează să fie folosită pentru finanţarea investiţiilor în energie, au mai precizat reprezentanții Guvernului.

Guvernul României a impus taxa de solidaritate în urma apariției unui regulament european în acest sens, regulament care oferă țărilor membre să impună astfel de taxe suplimentare.

Și cu toate astea, cei de la OMV Petrom refuză să plătească taxa, în ciuda faptului că în Austria au achitat-o fără să crâcnească.

„Regulamentul UE 1854/2022, care a introdus o contribuție de solidaritate cu caracter temporar, a fost transpus în legislația românească prin Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 186 publicată în data de 29 decembrie 2022. În baza rezultatelor noastre financiare preliminare aferente anului 2022 și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență, ne așteptăm că OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului”,

a precizat OMV Petrom într-un comunicat transmis Bursei de Valori București.

Guvernul României a impus taxa de solidaritate „societăților din sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriilor”, precizând clar că transpunerea regulamentului în legislația națională vizează întregul sector energetic, adică toate companiile care activează în aceste sectoare, ceea ce înseamnă că OMV Petrom nu poate fi scutită de plata acestei taxe de solidaritate.

Și apoi se mai miră nababii de la OMV Petrom că românii îi înjură și că fac apel la boicot față de produsele pe care ei le comercializează.

Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu