Un om de afaceri a reclamat faptul că, prin condițiile impuse în Caietul de Sarcini, Primăria Galați avantajează clar o anumită firmă pentru a câștiga licitația privind Festivalul Scrumbiei 2019.
Nu numai publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul a intuit modul mizerabil și vizibil părtinitor în care a fost organizată licitația pentru câștigarea organizării Festivalul Scrumbiei care va avea loc în perioada 19-21 aprilie 2019, la Galați.
În secțiunea “Clarificări” din cadrul anunțului de atribuire a licitației, postat pe site-ul Primăriei Galați, un om de afaceri căruia cei din primărie nu îi dezvăluie identitatea a reclamat că nu e normal ca primăria să impună o listă cu anumiți artiști care să vină să cânte la Festivalul Scrumbiei.
“Vă rugăm să procedați de îndată la remedierea cerințelor Caietului de Sarcini. Remedierea Cerințelor: Mărirea Listei de Artiști.
Măsura ar da posibilitatea de a propune artişti de către Operatorii Economici interesaţi în a depune oferte.
Menționăm că art. 155 alin. (6) Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici”, a reclamat omul de afaceri – vezi facsimil mai jos.
În esență, afaceristul are dreptate. Nu e normal ca Primăria Galați să impună 3 nume de artiști – Zdob și Zdub, Mandinga și Elena Ionescu, dintre care numai Mandinga era disponibilă pentru a cânta la Galați, în data de 21 aprilie 2019. Și spunem că nu este normal pentru că asta restrânge accesul altor firme de impresariat la licitație. Ar trebui făcută o listă pe stiluri muzicale (rock, pop-dance și/sau hip-hop), cu anumite specificații în dreptul trupelor (de exemplu, să aibă un număr minim de accesări pe Youtube) ca să dea astfel posibilitatea cât mai multor firme de impresariat să participe la licitație.
Primăria Galați i-a răspuns la mișto afaceristului care a reclamat încălcarea legii
Primăria Galați a luat în seamă solicitarea făcută de omul de afaceri care a reclamat că se încalcă legea la licitația pentru Festivalul Scrumbiei, însă i-a dat cu flit atunci când a fost vorba să articuleze un răspuns la obiect.
“Referitor la procedura privind achiziție publică, inițiată pe site-ul propriu, pentru evenimentul Festivalul Scrumbiei Dunărene, prin care solicitați clarificări privind presupusa încălcare a principiilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, vă transmitem următoarele: nu revine în sarcina noastră modul cum viitorul operator economic își stabilește potențialele colaborări, din documentație trebuie doar să reiasă că va putea asigura cerințele asigurate în caietul de sarcini”, a fost “flitul” dat de Primăria Galați omului de afaceri care solicita intrarea în legalitate a licitației.
Așadar, Primăria Galați mută cu tupeu responsabilitatea în cârca viitorului câștigător al licitației de 144.000 de lei (30.000 de euro), ca și cum nu ea ar fi stabilit condițiile din Caietul de Sarcini care vor stabili câștigătorul.
Primăria Galați încalcă legea, de ani de zile, prin impunerea unor anumiți artiști în caietele de sarcini. În plus, Primăria Galați anunță cu numai 2-3 săptămâni înainte de eveniment (Festivalul Scrumbiei, în cazul de față) numele trupelor pe care le dorește la eveniment. Asta în condițiile în care artiștii din România au concerte arvunite cu 5-6 săptămâni înainte. Cum să spui, de exemplu, că vrei să cânte Smiley peste 3 săptămâni la Galați dacă nu ai un aranjament cu impresarul sau cu casa de producție care îl reprezintă pe Smiley, astfel încât să știi că artistul va putea fi adus în data respectivă la concert?
Reamintim că Primăria Galați a impus în Caietul de Sarcini că viitorul câștigător al licitației trebuie să garanteze că va aduce la Festivalul Scrumbiei 2019 unul dintre acești 3 artiști: Zdob și Zdub, Mandinga și Elena Ionescu.
Marți, am dezvăluit în faramogul.ro că doi dintre cei 3 artiști impuși de Primăria Galați (este vorba despre Zdob și Zdub și Elena Ionescu) nici măcar nu erau disponibili pentru data de 21 aprilie 2019, câci aveau semnate alte angajamente pentru alte concerte.
Cum în cursă a rămas doar trupa Mandinga (care va veni să cânte la Festivalul Scrumbiei), putem suspecta un blat făcut înainte de licitație între Primăria Galați și o anumită firmă care avea deja vorbele făcute cu Mandinga pentru participarea la Festivalul Scrumbiei.
Sursa foto: Urban.ro
Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.
One commentOn Om de afaceri tratat cu flit de Primăria Galați după ce a reclamat-o că încalcă legea la licitația pentru Festivalul Scrumbiei | DOCUMENTE
Daca nu impui o lista – lunga, scurta – te vei trezi cu niste no name pe scena. E evident ca cel care vrea sa aduca alti artisti are lista ‘lui’ de cantareti. Daca modifici dupa cum vrea el, sar altii. Si asa mai departe. Daca e atat de doritor, de ce nu a prezentat o lista cu ce poate oferi (o lista cu artisti) el?