Filiala gălățeană a IPA (Asociația Internațională a Polițiștilor), o asociație de drept privat compusă din foști și actuali polițiști, dar și prieteni ai acestora care nu au făcut parte din structurile M.A.I., a solicitat Primăriei Galați să îi dea un sediu în folosință gratuită, deși dispune de bani pentru a putea închiria un spațiu unde să își desfășoare activitatea. Polițiștii au ochit deja locul unde ar vrea să se instaleze: în fostul punct termic cu nr. 72 al Apaterm, reparat și transformat în spațiu de birouri, din bani publici.
Potrivit HCL nr. 411 din 15.09.2020, anumite asociații și fundații din Galați pot solicita Primăriei Galați atribuirea cu folosință gratuită a unui sediu în care să își poată desfășura activitatea.
Această lege este binevenită pentru că sunt destule ONG-uri care luptă, de exemplu, pentru copii aflați în situații dificile și care nu dispun de fonduri pentru a plăti și chirie pentru un spațiu în oraș.
Dar, pentru că multe legi din țara asta sunt făcute parcă intenționat cu scăpări astfel încât să poată profita șmecherii, de această oportunitate s-a lipit și o asociație a polițiștilor, filiala Galați.
Asociația Internațională a Polițiștilor Secția Română – Regiunea Galați (pe scurt, IPA Galați) a solicitat Primăriei Galați, în luna septembrie 2023, repartizarea unui sediu în incinta fostului punct termic nr. 72 al Apaterm, renovat și transformat între timp în spațiu de birouri, din bani publici.
Solicitarea IPA Galați a primit undă verde din partea comisiei din cadrul Primăriei Galați, care evaluează cererile depuse de asociații și fundații, întrunind 50 de puncte din totalul de 80.
IPA Galați va putea intra efectiv în noul sediu dat de Primăria Galați după ce Consiliul Local (CL) Galați va vota proiectul de hotărâre inițiat în acest sens de către primarul Ionuț Pucheanu, adică în cursul lunii mai 2024.
Deocamdată, la ședința CL Galați care a avut loc în data de 25 aprilie 2024, consilierii PSD Galați au aprobat lista cu asociațiile (ONG-urile) care urmează să primească un sediu din partea administrației Pucheanu.
Pe această listă figurează și IPA Galați.
Fiu de milițian, primarul Pucheanu iubește polițiștii. Îi cunună, îi pune șefi la Poliția Locală Galați, iar acum le dă și sediu
Președintele IPA Galați este fostul șef al Poliției municipiului Galați, Marius Dobrea (foto deschidere, în stânga), care în prezent ocupă funcția de director general al Poliției Locale Galați. Dobrea este finul primarului Ionuț Pucheanu (foto deschidere, în dreapta), fiind cununat de acesta la nunta de argint.
Marius Dobrea cumulează pensia specială din M.A.I. (9.233 de lei net/lunar) cu veniturile de director al Poliției Locale Galați (8.000 de lei net/lună), ceea ce înseamnă că are un venit de peste 17.000 de lei net lunar.
Vicepreședinte al IPA Galați și cel care a depus cererea la primărie (vezi foto mai jos) pentru obținerea unui sediu gratis este Costel-Marinel Rubică, fost șef al Secției 1 Galați, în prezent pensionar special din M.A.I. și angajat și el pe post de șef în cadrul Poliției Locale Galați, mai exact ca șef al Serviciului de Intervenție Rapidă (mascați).
Despre Costel Rubică presa locală a scris că ar fi fost cununat de Marius Dobrea, lucru care capătă sens dacă ne gândim că cei doi au ținut aproape unul de celălalt ca șefi în Poliția Galați și în Poliția Locală Galați, iar acum, tot ca șefi, desigur, la IPA Galați.
Citește și Pensionarii speciali din Poliția Locală Galați. Ce pensii speciale au directorii și alți șefi angajați în Poliția Locală Galați, foști ofițeri MAI reactivați de primarul Pucheanu
Activitatea IPA Galați nu aduce beneficii comunității gălățene, pentru că este doar un soi de club privat al polițiștilor și al fostilor polițiști.
Nu știm de ce au nevoie cei de la IPA Galați de un sediu, pentru că, la urma-urmei, o partidă de table se poate juca și în parc, alături de pensionari.
Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro
RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100
Probabil că Dobrea & co. nu suportă să respire același aer cu toți amărăștenii cu 2.500 de lei pensie, așa că au nevoie de un sediu doar pentru ei.
Un sediu unde se poate face și un șpriț elegant, departe de separeurile localurilor din Galați, care or fi ele luxoase, dar sunt dotate și cu camere de luat vederi, plus că acolo vin și „civili” care te pot vedea, de exemplu, cum sprijini pereții când te duci la toaletă.
Această asociație privată a polițiștilor din Galați nu este nici pe departe una săracă, care ar fi avut nevoie de sprijinul municipalității.
De exemplu, potrivit informațiilor de la Ministerul de Finanțe, Asociația Internațională a Polițiștilor Secția Română – Regiunea Galați (adică IPA Galați) a raportat, în anul fiscal 2022, venituri totale de 111.796 de lei, cheltuieli de 95.628 de lei și a avut excedent/profit de 16.168 de lei, cu zero angajați.
În plus, IPA Galați percepe o taxă de înscriere de 30 de lei celor care vor să devină membri, iar cotizația anuală este de 120 de lei. Prin urmare, nu se impunea ajutorul dat de Primăria Galați prin atribuirea unui sediu în folosință gratuită.
Mai mult, boșii IPA Galați, Marius Dobrea și Costel-Marinel Rubică, care sunt pensionari speciali din M.A.I. și în același timp șefi la Poliția Locală, dispun de resurse financiare pentru a-și întreține moftul de a face parte dintr-o organizație privată a polițiștilor.
Dar primarul Pucheanu, fiu de milițian, obișnuiește să facă favoruri polițiștilor. Îi cunună, îi promovează șefi la Poliția Locală, iar acum iată că le dă și un sediu unde să poată juca „X și Zero”.
One commentOn O asociație privată a polițiștilor (IPA Galați), condusă de finul primarului Pucheanu, Marius Dobrea, va primi sediu gratis de la Primăria Galați
Săpați mai adânc, dragilor. O să vedeți de vreo 5 ani încoace cum s-a înnoit Poliția Locală cu pensionari recuperați de la MAI. Și pentru a-i face pe plac lui Zeus (convertit în motociclist înrăit și bărbos. Ce vrei, andropauza…), toți foștii căței s-au apucat de motocicleală. Mulți cai, costume din piele, atitudini de băieți răi, etc. Ei își respectă flexează motocicletele prin oraș sub blazonul IPA.