„Nu mă consider traseistă”. Fosta președintă a PMP Galați, Cristina Constandachi, nu vede nimic în neregulă cu faptul că a migrat la alt partid. Ea susține că a plecat „din convingere” la PNL, nu pentru ciolan

In Actual, Local, Politruci&Traseiste

Președinta PMP Galați, Cristina Constandachi (foto) a migrat la PNL Galați și a luat cu ea aproape toți membrii partidului. Și deși traseism este atunci când un politician schimbă partidul, adică se înrolează în altă formațiune politică, Cristina Constandachi ne-a declarat că ea nu se consideră traseistă. Argumentul său: a plecat tot la un partid de dreapta, așa cum PNL pretinde că este, de parcă asta ar schimba cu ceva definiția traseismului. Am rugat-o pe fosta președintă a PMP Galați să explice în amănunt, pentru Alternativa – Jurnalism fără mogul, cum s-au derulat lucrurile, în ultimele luni, în partidul pe care l-a condus până mai ieri și de ce a decis să plece la PNL Galați, împreună cu 500 de colegi din PMP.

Cristina Constandachi ne-a spus că, încă din vara anului 2022, fosta conducere a PMP Galați, în frunte cu Cătălin Cristache, a ales să negocieze pe persoană fizică „dezertarea” la PSD în schimbul unor interese personale punctuale, printre acestea și obținerea funcției de „șef reprezentanță RAR Galați”, funcție făcută cadou în cele din urmă lui Cristache.

Dezertarea ”de facto” a avut loc în luna aprilie 2023, când președintele PMP Galați, Cătălin Cristache, doi consilieri județeni PMP și alte trei persoane și-au anunțat oficial înscrierea în PSD (vezi articolul AICI).

Cristina Constandachi a precizat că, din vara anului 2022 și până în aprilie 2023, fazanul Cristache (sublinierea „fazanul” ne aparține) a încercat să sufoce cu bună știință organizația județeană, în special în folosul PSD.

„Activul PMP din județul Galați nu a fost afectat de plecarea foștilor colegi, context în care președintele Eugen Tomac și ceilalți membri din conducerea PMP, au insistat cu ”disperare” să preiau conducerea
interimară a organizației Galați și să reorganizez activitatea filialei județene.

Am acceptat această solicitare și am fost numită la conducerea interimară a filialei PMP Galați la 8 iunie 2023. La investirea în această funcție, am adresat conducerii centrale unele condiții, respectiv:

– Transparență totală în relația cu membrii filialei;

– Organizarea de alegeri pentru funcțiile de conducere a filialei până în luna septembrie 2023;

– Transmiterea unor mesaje clare și tranșante către membrii PMP Galați în legătură cu soarta concretă a partidului și direcția pe care acesta o va avea în perspectiva anului electoral 2024.

Nimic din toate aceste condiții, doleanțe, care de altfel erau de bun simț politic, nu s-au materializat. În perioada iunie – septembrie 2023, PMP Galați a plutit precum o corabie fără direcție, pe fondul liniștii totale instalate în comunicarea cu conducerea centrală.

În aceste condiții, pe data de 29 septembrie 2023, mi-am înaintat demisia din funcția de președinte interimar al PMP Galați”,

ne-a spus fosta președintă a PMP Galați, Cristina Constandachi.

Constandachi susține că șefii PMP de la București au rugat-o insistent să nu demisioneze și să le acorde timp ca să găsească o nouă persoană interesată să preia această funcție, evitând astfel o ”bulversare” a membrilor PMP Galați.

„Cu aceeași bună credință cu care am acceptat funcția de președinte interimar, am răspuns pozitiv și acestei solicitări. Probabil, buna mea credință, a fost confundată cu prostia, întrucât de la data demisiei și până în prezent nu s-a întâmplat, din nou, nimic!

Din octombrie 2023 și până în prezent, în cadrul convorbirilor telefonice cu reprezentanții de la centru ai PMP, am insistat de mai multe ori să le transmit necesitatea de a desemna o persoană care să preia
funcția deja vacantă, fără succes!

La acest peisaj ”indiferent”, s-a adăugat și faptul că ”așa-numiții” aliați locali din această așa-numită Alianță a Dreptei Unite (care nu poate avea un statut juridic clar până la clarificarea în instanță a statutului PMP), au adoptat un comportament de pronunțată superioritate, considerând PMP Galați o anexă din activul căreia se pot ”înfrupta”.

După principiul ”s-a întâlnit hoțul cu prostul”, ne-au omis cu bună știință de la întâlnirile comune și de la unele activități la care ar fi trebuit să participăm.

Dar ce sfidează orice normă de bun simț a unei colaborări de tipul celei convenite la Centru, a fost încercarea de a convinge membrii PMP din județ să se înscrie în USR și Forța Dreptei, fără ca noi, cei din conducerea locală, să fim înștiințați.

În contextul descris mai sus, am ales să renunț la acest simulacru de constituire a unei alternative politice de dreapta, care la Galați, cu siguranță nu va funcționa. Am considerat că nu mai pot amăgi oamenii care mi-au acordat încrederea, context în care le-am transmis un mesaj transparent, cu privire la necesitatea de a-și decide fiecare propriul parcurs politic.

Același lucru l-am făcut și eu, în nume personal și nu pe linia afiliației politice. Am ales să intru în politică pe eșichierul de dreapta, mă consider un om de dreapta și am ales un proiect politic local care să-mi asigure continuitate în convingeri și posibilitatea de a rămâne demnă și principială față de oamenii care mi-au acordat încrederea.

Anterior acestui demers, în data de 05.02.2024, l-am informat, din nou, pe președintele Eugen Tomac cu privire la intenția mea și nemulțumirile care au stat la baza deciziei mele de a-mi alege propriul
parcurs politic. Nu mi-a răspuns nici până în ziua de azi și am realizat că nici eu, nici ceilalți membri ai PMP Galați nu contăm!

Precizez că la acea dată nu eram hotărâtă să mă înscriu în PNL, însă atitudinea domniei sale mi-a dat imboldul necesar”,

ne-a declarat fosta președintă a PMP Galați, Cristina Constantachi.


Îți place ce și cum scriem? Atunci donează o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susține publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


I-am adresat câteva întrebări punctuale Cristinei Constandachi, pentru a afla, de exemplu, dacă PNL Galați i-a promis o funcție sau un loc eligibil pe alegerile din 2024, cu condiția să vină cu aproape tot activul de partid în formațiunea condusă de George Stângă, la Galați.

1) De ce ați spus pas colaborării cu USR și Forța Dreptei în proiectul Alianța Dreapta Unită, la Galați? Considerați că acesta este un proiect eșuat, fără priză la electorat, care nu va atrage suficiente voturi în
Galați?

Cristina Constandachi: Atâta vreme cât PMP nu are un statut juridic clar și definitiv stabilit de instanță, un proiect de genul Alianța Dreptei Unite nu poate funcționa sau poate funcționa fără PMP. Tatonările locale din ultima perioadă și încercările reprezentanților USR și Forța Dreptei de a se ”înfrupta” din activul PMP Galați evidențiază cu claritate că nu sunt parteneri credibili într-un viitor proiect politic. Cei care au ales să rămână în PMP după ”dezertarea” din aprilie 2023 sunt oameni onești care nu mai pot fi dezamăgiți cu fantasmagorii și scenarii ce servesc interese din sfera personală.

2) Considerați că puteți fi catalogată traseistă acum, după ce ați trecut la alt partid, în speță PNL?

Cristina Constandachi: Am ales să-mi continui cariera politică într-o formațiune de dreapta, ale cărei principii corespund convingerilor mele. Nu am ales să trec pe eșichierul de stânga așa cum au făcut-o alți colegi, mânați de interese personale, amăgind o ”mare” de oameni care au crezut în ei. Proiectul PMP a eșuat și îmi rezerv dreptul de a-mi continua cariera politică într-o construcție care mă poate valoriza și căreia mă pot dedica într-un proiect ”cu oameni și pentru oameni”. Cu siguranță vor fi și persoane care mă vor cataloga drept ”traseistă”, dar este strict alegerea dumnealor. Aceste remarci pot fi rodul manifestării unor ”frustrări” de ordin politic sau personal, pe care fiecare dintre ei trebuie să și le asume. Bătrânii au o vorbă: ”poți fi și bun și rău, depinde cine te observă”!

3) Așadar, nu vă considerați traseistă?

Cristina Constandachi: Traseist este cel care plimba ideologia de la dreapta la stânga și invers! Și o plimbă cu interese personale sau de grup! La mine nu e cazul.

4) V-ați depus mandatul de consilier județean dobândit pe listele PMP Galați, în 2020?

Cristina Constandachi: Primul imbold, într-o astfel de situație, a fost să demisionez din funcția de consilier, însă, în urma consultărilor cu colegii mei din PMP Galați, am ales să nu o fac. Un astfel de demers ar duce la consolidarea eșichierului de stânga reprezentat în Consiliul Județean și nu pot permite să se întâmple așa ceva. În plus, având în vedere situația juridică a PMP, în urma demisiei mele, nu s-ar putea numi legal un nou consilier din partea acestui partid. De asemenea, voi putea reprezenta în continuare oamenii care mi-au acordat încrederea prin vot, pe același palier de dreapta mânată de aceleași principii în beneficiul alegătorilor.

5) Vi s-a promis (garantat) un loc eligibil pe listele PNL, la alegerile din 2024, dacă treceți la acest partid? Dacă da, pe ce listă o să fiți prezentă: la CL sau la CJ?

Cristina Constandachi: Nu mi s-a promis nimic, nu am cerut nimic, nu doresc să mai ocup nici o funcție de reprezentare locală sau de conducere în instituțiile locale. Am aderat la PNL din convingere și fără interese personale pe
termen scurt, mediu sau lung.

6) A mai rămas cineva în filiala PMP Galați sau ea s-a autodizolvat prin plecarea în masă a atâtor membri de partid?

Cristina Constandachi: Eu am ales să ader la PNL în nume personal și am considerat că trebuie să-i informez pe membrii PMP cu privire la intenția mea. Nu am încercat să conving pe nimeni să mă urmeze, sugerându-le să-și definească propriul parcurs politic. Cei care au ales să mă urmeze, au făcut-o în nume personal și le mulțumesc. În acest moment, Biroul Politic Județean al PMP Galați s-a dizolvat prin trecerea la PNL a majorității membrilor care constituiau acest organism.

7) Câți membri dintre cei 500 trecuți la PNL făceau parte (cu cotizația plătită la zi) din organizația municipală a PMP Galați?

Cristina Constandachi: Toți cei 500 de membri care m-au urmat nu plăteau cotizație lunară, deoarece, la PMP Galați, nu era instituită obligativitatea unei astfel de cotizații. În plus, situația ”de facto” a PMP ar fi stârnit manifestări hilare din partea membrilor care ar fi fost puși să achite o cotizație lunară, după principiul ”barca se scufundă și noi plătim lunar costuri de întreținere”.

Sursa foto: Facebook/Cristina Constandachi


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn „Nu mă consider traseistă”. Fosta președintă a PMP Galați, Cristina Constandachi, nu vede nimic în neregulă cu faptul că a migrat la alt partid. Ea susține că a plecat „din convingere” la PNL, nu pentru ciolan

  • Ștefănache Gheorghe

    Ar fi fost justificat și poate chiar interesant de prezentat și perspectiva împărtășită de USR Galați și de Forța Dreptei Galați privind relațiile ce colaborare cu Filiala PMP Galați, reprezentată prin nereprezentare de către d-na Cristina Constandachi.
    S-ar fi obținut poate un tablou mai edificator al calității morale a celor cu pretenții de actori politici locali, care caută justificări pentru a se agăța din mers de bara de deasupra scării tramvaielor politice care traversează urbea gălățeană.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu