Tocmai am luat – spre stocare în Arhiva Urbanizării Durabile a Galaților sub administrația Pucheanu – niște imagini document. Pe teritoriul unde serviciul public se supune ambiției unor concesionari de Partid, năvala pare mult prea mică pentru ambiții extorcatoare așa de mari. Dar, orișicât, să fim pozitivi, admirativi, permisivi – mâine poate fi mai rău de atât.
Este de fapt chiar dilema involută a votului exprimat liber de 33 de ani: Partidul ia câte puțin de la foarte mulți și dă mult la foarte puțini.
Nimic nou sub soare, așa era și în Epoca comunistă.
Era tot așa, dar altfel era așezat/garantat conceptul/dreptul oricui să se bucure de soare, aer, plajă, apă, nisip și briză dinspre Dunăre.
Iată și câteva imagini document din anii 80, secolul XX, din aceleași bazine (cu valuri!), unde Marea Bălăceală avea altă deschidere spre Dunărea poporului.
Taxă simbolică la intrare (5-6 lei la un salariu de 2000 – 3000 lei), nisip la liber, dușuri pentru oricine, valuri la tot poporul. Mult popor!
Și când te gândești că nici nu e prea mare impactul tehnologic de atunci până astăzi!
În fond, au trecut doar 33 de ani de atunci și, deși tehnologia RFID pentru plăți electronice fără contact a evoluat și s-a răspândit – ba la Electric Castle de Bonțida, ba la Terme de București – la Plaja Dunărea by Pucheanu nu a ajuns încă.
Se puteau astfel înregistra – în chiloți de baie nu iei portofelul la tine, nu? – toate comenzile pe care le faci în perimetrul Plajei. Iar și la ieșire returnai brățara și făceai plățile.
Da, dar vă dați seama că, la plata printr-un cont de bancă, se știau și fiscalizau toate intrările de cash? Mai bine fără!…