Galațiul, al 7-lea oraș al țării, în funcție de numărul de locuitori, se prezintă jalnic, de zici că nu-i guvernat de nimeni. Ți-e și rușine să îți inviți rudele să viziteze Galațiul, că nu ai putea să le explici de ce orașul arată ca un imaș comunal.
Ne-am împăcat cu ideea că actuala administrație a Galațiului nu a alocat pentru investiții decât 5,2% din bugetul pe 2017 al orașului. Asta e, încă un an pierdut, am zis în gând.
Dar dacă Galațiul nu a beneficiat în acest an (2017) de proiecte importante, am tras nădejde că măcar vom avea un oraș curat, să nu ieșim din bloc și să credem că am nimerit în câmp. Iată că au trecut opt din cele 12 luni ale lui 2017, iar bilanțul la capitolul curățenie se prezintă dezastruos.
Nu trebuie să fii nici răutăcios, nici cârcotaș și cu atât mai puțin anti-Pucheanu ca să constați că Galațiul nu arată ca un oraș civilizat, în care autoritățile locale își fac treaba pentru care sunt plătite cu salarii grase, de 7000-8000 de lei net, salarii care în mediul privat din Galați sunt o raritate.
Nu e un secret că oamenii sunt nemulțumiți de felul în care se prezintă Galațiul, asta deși la conducerea Primăriei Galați se află un tip care timp de 4 ani a fost director la Ecosal, adică serviciul public care se ocupă de salubrizarea orașului. Ce-o fi atât de greu să faci curat într-un oraș ca Galațiul, care nu-i la fel de aglomerat ca Bucureștiul, de exemplu?
Faleza Murdară a Dunării
Am făcut un tur al Galațiului cu camera foto la purtător. Nu am intrat în cartiere, pe străzile lăturalnice, ca să nu ne acuze unii că am căutat nod în papură actualei administrații.
Ne-am dus în zonele centrale, pe arterele principale, acolo unde de regulă se intervine mai des pentru că, vorba aia, dacă nici în Centru nu e curat, înseamnă că la periferie e dezastru. Din galeria foto atașată acestui articol se poate observa cam cum se prezintă Galațiul acum, în august 2017.
Galațiul are cea mai frumoasă faleză din România, după cum susțin tot mai mulți, dar din păcate ea a fost lăsată pradă buruienilor și deznădejdii.
Aproape că nici nu se mai văd scările dacă vrei să cobori de la fostul restaurant Pescarul, de exemplu, către malul Dunării. Probabil că aici iarba nu a fost tunsă niciodată vara asta.
Și nu înțelegem cum se face că tot Galațiul a fost năpădit de buruieni, că doar Gospodărire Urbană are tot atâtea motocoase ca și anul trecut (dacă nu chiar mai multe) și, din câte știm noi, Galațiul nu și-a mărit suprafața în ultimul an de zile. Oamenii sfințesc locul, iar dacă pui un incompetent să conducă o societate de interes public, evident că orașul va arăta ca o cocină.
Galațiul, oraș abandonat de autorități
Copacul pe care îl vedeți în poza de sus a stat așa până zilele trecute, în zona Școlii nr. 28 (Mazepa). Era picat de la furtuna din 25 iulie 2017. Cum să zacă un copac despicat în două, aproape două săptămâni, într-un oraș care se vrea european?
Despre mormanele de crengi abandonate pe domeniul public nici nu mai are rost să vorbim. O creangă căzută dintr-un copac pe Faleză stătea și astăzi (joi, 10 august 2017) atârnată de trunchi. Între timp creanga s-a și uscat de la atâta soare, iar intervenția autorităților se lasă așteptată.
Pe b-dul G. Coșbuc, la fel, nu s-a intervenit de nici o culoare. Lângă gardul Cimitirului Eternitatea zici că s-a turnat filmul Ciulinii Bărăganului. Scaieții sunt cât gardul, iar craterele de pe trotuar întregesc peisajul dezolant.
Rablele auto încă stăpânesc locurile de parcare din Galați, asta deși Poliția Locală spune că își face datoria cu vârf și îndesat. Rabla din imaginea de mai sus a fost pozată astăzi, pe str. Alexandru Cernat (tot în zona centrală).
Mai departe, am ajuns pe centura Galațiului. Și aici trotuarele arată oribil iar iarba nu a fost tunsă decât cel mult în statisticile primăriei.
Ce ar spune un șofer de TIR care tranzitează Galațiul pe centură? Că gălățenii sunt împuțiți, că sunt nesimțiți?
Nu, gălățenii nu sunt nici împuțiți, nici nesimțiți (mă rog, cu excepțiile de rigoare), ci doar sunt reprezentați de niște nepricepuți, de niște indivizi care nu au simțul datoriei și cu atât mai puțin simțul ridicolului.
