Nevestele și amantele de la Piețe Galați au nevoie de bani. Pucheanu nu îi scutește de chirie pe cei cu tarabele închise din piețele acoperite din Galați

In Justitie, Sistemul

Guvernul Orban (PNL) a luat o măsură controversată cu privire la închiderea piețelor. Dar autoritățile locale, inclusiv cele din Galați, aveau și au suficiente instrumente pentru a le asigura condiții comercianților din piețe astfel încât aceștia să își poată desfășura activitatea în continuare, să nu piardă bani pe timp de pandemie.

Piețe volante.

Piețe mobile.

Corturi și tarabe postate în aer liber, cu respectarea condițiilor sanitare.

Am amintit mai sus doar câteva dintre soluțiile care au fost deja adoptate și implementate de unii primari din țară după decizia luată de CNSU, cu acordul Guvernului Orban, pentru a le permite totuși comercianților să își vândă în continuare marfa la tarabe, în condiții de pandemie de coronavirus (vezi articol mai jos).

Ce a făcut primarul USR de la Sectorul 2 ca să îi ajute pe comercianții interziși de Guvernul Orban

La Galați, primarul Ionuț Pucheanu nu a anunțat că ar fi făcut vreo piață volantă.

În schimb, administrația Pucheanu a precizat că a scos în fața Pieței Centrale 25 de căsuțe unde comercianții să își poată desfășura activitatea (vezi foto mai jos).

De parcă numai 25 de comercianți din Galați ar fi afectați de decizia Guvernului PNL Orban.

Păi și cu comercianții din Piața din Micro 39 sau cu cei din Piața Micro 17 cum rămâne?

Acești oameni nu contează?

Acolo nu se scot căsuțe în aer liber?

Plătiți chirie în continuare, fraierilor!

Grav este că Primăria Galați și Administrația Piețelor Galați nu au anunțat că îi vor scuti de chirie pe comercianții care vor fi obligați să își întrerupă activitatea, în următoarele 30 de zile, conform deciziilor luate de guvernanți.

Nu am auzit ca directoarea Viorica Sandu de la Piețe Galați sau primarul Pucheanu să spună public că nu le va mai percepe chirie acestor comercianți pentru tarabele pe care ei nu le vor putea folosi în următoarele 30 de zile.

Și-atunci, unde este solidaritatea?

Unde este ajutorul pe care îl dau autoritățile oamenilor care au tarabe închiriate în piețele din Galați care tocmai au fost închise?

Păi parcă PSD propovăduia social-democrația și sprijin pentru oamenii necăjiți.

Serios?!

Când ați văzut ultima dată un boss din PSD care să fie sărac?

Dar ei îi conduc în continuare pe săraci.

Administrația Piețelor Galați și Primăria Galați ar fi putut să îi ajute pe comercianții din piețe.

Puteau să spună că Guvernul PNL e de rahat și că a luat decizii greșite și că, iată, ei vin cu decizii bune pentru oameni.

Dar nu au făcut-o.

Și știți de ce?

Pentru că îi doare în fund pe cei de la Administrația Piețelor Galați și pe primarul Pucheanu de chiriile pe care acești oameni le vor plăti, în următoarele 30 de zile, deși nu își vor putea folosi tarabele pentru care au plătit bani.

Administrația PSD Galați, în loc să îi ajute pe oameni la necaz, o să îi mai jupoaie de un rând de piele.

Mafia politică de la Piețe Galați. Vacă de muls pentru neveste, amante, fini și slugi ale politicienilor care au îngropat Galațiul

Vorba aia, nevestele și amantele de la Administrația Piețelor Galați sunt tot timpul în foame de bani iar conturile acestei societăți de stat trebuie să fie tot timpul pline (vezi articol mai sus).

Vom reveni.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

3 commentsOn Nevestele și amantele de la Piețe Galați au nevoie de bani. Pucheanu nu îi scutește de chirie pe cei cu tarabele închise din piețele acoperite din Galați

  • Îmi sunteți atât de dragi când vă chinuiți efectiv să faceți atâtea extrapolări forțate…. Indiferent de subiectul cu care plecați la drum, faceți ce faceți și tot la PSD ajungeți. În cazul de față, eu aș întreba puterea de unde le-a venit ideea cu închiderea piețelor și aș merge până la capăt cu această anchetă, dacă aș fi un jurnalist vertical.

    • Mihai ANGHELUȚĂ, Jr.

      În locul dvs., dat fiind că noi nu suntem angajați pe bani publici și tot ce facem aici e pe opinie liberă, ne-am întreba mai degrabă de unde le-a venit pesediștilor ideea să încaseze de la comercianți chirie și când piața e închisă (cum au făcut și în starea de urgență). Despre asta scrie în articol dacă l-ați citit… Că cine stăpnește piețele în Galați se știe…

  • Guwernul… MEU… a decis inchiderea… In rest, doar acoperirea rahatului, acuzandu-i pe altii. Care nu sunt imaculati, dar nici nu sunt vinovati. In situatia asta, desigur.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu